Recicleta, o iniţiativă a asociaţiei Viitor Plus, a colectat anul trecut 127 de tone de materiale reciclabile din peste 600 de scări de bloc din Bucureşti, de la instituţii de învăţământ şi actori privaţi.
„Anul acesta, în primele luni, am adunat 30-40 de tone, aşa că, dacă va continua acest trend, am putea să depăşim nivelul de anul trecut. Am observat o deschidere din partea locatarilor şi am reuşit ca, într-un an şi jumătate, să facem oamenii să respecte regulile“, a spus Radu Hădăreanu, manager la Recicleta, la emisiunea ZF Economia verde.
În prezent, Recicleta colectează pliantele distribuite de retailerul Kaufland în peste 600 de scări de bloc din sectorul 2. Proiectul cuprinde doar acest sector, deoarece numai acolo asociaţia a obţinut un acord cu primăria şi cu colectorul autorizat. Acum, echipa proiectului se gândeşte să reproducă modelul şi în alte oraşe din România.
Printre partenerii Recicleta se numără Kaufland, Holcim, Omniasig, ExxonMobil, birouri notariale, farmacii, un restaurant de sushi. Responsabilă de Recicleta este asociaţia Viitor Plus, care a iniţiat acest program specializat pe transportul materialelor reciclabile de la persoane juridice, unităţi de învăţământ şi scări de bloc.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE