Eveniment

04 martie 2022 – Paharul cu visuri: Vinuri la Bag-in-Box pe podiumul AZOC / Smurfit Kappa. Recomandările lui Cătălin PĂDURARU – VINARIUM

04.03.2022, 14:11 527

Bag-in-Box-ul, BIB pe scurt, este un ambalaj care a schimbat lumea vinului, dând şanse acestuia să fie prezent în mult mai multe locuri şi în mai multe ocazii de consum (gândiţi-vă ce simplificare aduce BIB-ul pentru o cabană în vârf de munte, dependentă în aprovizionare de o telecabină). Nu toţi consumatorii agreează noua formă de ambalare. Motivul este neîncrederea. Acelaşi motiv făcea ca, acum câţiva ani, unii producători să repartizeze vinuri slabe către BIB. Situaţia s-a schimbat mult astăzi. Pe de o parte, a început să fie înţeleasă componenta eco (amprenta de carbon şi consumul de apă sunt mult mai mici decât în cazul ambalajului de sticlă; după golire, BIB-ul ca deşeu ocupă volum mic prin comprimare), iar, pe de altă parte, pragmatismul oamenilor racordaţi la secolul al XXI-lea scoate în evidenţă optimizarea spaţiilor de depozitare şi răcire, „amănunte” importante în organizarea petrecerilor de mari dimensiuni, de pildă. Aşa că, încetul cu încetul, producătorii au început să livreze la BIB vinuri din ce în ce mai bune. Pentru că oferta nu este, încă, unitară, colegii de la AZOC/Smurfit Kappa au pus la punct un concurs dedicat (ajuns la a VI-a ediţie), astfel încât iubitorii vinului bun să ştie în ce BIB îl pot găsi. Pentru că sunt ataşat de idee încă de când a apărut primul BIB în România (Val Duna de la Carl Reh Winery), am răspuns afirmativ invitaţiei de a fi prezent la toate ediţiile competiţiei. Această experienţă repetată îmi dă dreptul să afirm că, în drumul către perfecţionare, concursul poate că nu „acoperă” chiar toate vinurile excelente la BIB, dar în acelaşi timp, toate vinurile cu punctaj mare merită atenţia dumneavoastră. Haideţi să le „vedem” pe cele cu notele maxime din cele trei categorii: alb (cu 2 vinuri), rosé şi roşu.

L.E.: Industria ambalajelor de sticlă este una din cele mai mari consumatoare de gaz. Turbulenţele cauzate de războiul din vecini (închiderea unor fluxuri de alimentare cu gaz) încetineşte (şi chiar poate stopa temporar) producţia buteliilor de sticlă. Am putea asista la o reorientare a producătorilor (volens nolens) către BIB. În aceste condiţii, poate că ar trebui să nu respingem a priori acest ambalaj pentru a ne putea bucura în continuare de vin, chiar dacă nu acesta va fi întotdeauna „îmbrăcat” clasic.

Crama Hamangia – Pinot Gris sec 2021, BIB 3 litri

Aciditate bună, mineralitate sesizabilă, bărbătesc. Perfect pentru un grup de prieteni care vor să se profite de finalul sezonului de pescuit (care ia o pauză în aprilie). Cei care nu se-ncumetă în ieşiri răcoroase, pot încerca experienţa „asortării” oeno-culinare acasă sau la restaurant şi, beneficiind de avantajul alegerii, recomand peşte de mare alături de o salată inedită de morcov ras, lămâie şi usturoi. Vinul nostru va ajuta să decelăm fiecare componentă a festinului: carnea suculentă, înţepătura plăcută a usturoiului, aroma morcovului diminuată de lămâie, dar perfect rezonantă cu nota proprie a caisei crocante. A primit 88 de puncte!

VINEXPERT vi-l propune aici.

 

Viile Budureasca – Fumé demisec (Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Gris şi Fetească Regală) 2019, BIB 2 litri

Cu un punctaj similar (88), Fumé-ul de la Budureasca este adresat unui public care agreează vinuri mai mature, vinuri care poartă la vedere mantia aromatică ţesută cu „fire” de stejar. Zaharurile nereducătoare sunt la un vivel de 12 g/l. Gustul dominant este de gutuie coaptă (şi dulceaţă de...) şi trimite, cumva, spre „after taste”-ul de răsfăţ oferit de o plăcintă de dovleac (cu crustă caramelizată). În opinia mea, pairingul potrivit ar fi (pe secvenţe culinare în desfăşurare):

- Fumé - Terină de porc mistreţ cu aspic aromat;

- Raţă à la Pekin;

            - Tartă/plăcintă            pere/piersici/dovleac (într-un fel sau altul, ar trebui să găsim o modalitate de a presăra deasupra nucă pisată sau măcar biscuiţi măcinaţi. Sper să nu mă şteargă din listele de prieteni realizatorii de dulciuri fine!)

Pe site-ul producătorului www.budureasca.ro îl găsiţi aici.

 

Via Viticola Sarica Niculiţel – Premium Sarica Rosé (Merlot, Syrah, Cabernet Sauvignon) 2021, BIB 10 litri

Ăsta-i vinul cu care mi-aş ocupa o bună parte din portbagaj, să-l duc la căbănuţa mea de la malul mării. Pentru că:

  • aş bea un pahar plin, rece, atunci când m-aş întoarce de la plajă;
  • aş mulţumi prietenii care vin seara la mine în curte pentru a privi marea, luna şi pentru a împleti o seară frumoasă cu cântec, râsete sau dans. Culoarea este ghiduşă, roz floare de măceş.

Nasul – flori de pomi fructiferi.

Gust – cireşe, mere domneşti, puţină dulceaţă de trandafir, piper cayenne.

Pe www.vinexpert.ro îl găsiţi aici.

 
 

Domeniile Avereşti – Fetească Neagră sec 2020, BIB 10 litri

Ştiţi butada aceea... „dacă Papa însuşi e la volan, cine Dumnezeu stă în spate?!” Cam aşa e şi cu acest vin de la Avereşti. Dacă Feteasca Neagră aceasta este în BIB, ce minuni îmbuteliate vom găsi în gama premium a producătorului? Culoare intensă, având pe menisc sclipiri violacee, încă tânăr, chiar dacă poartă anul de producţie 2020. (Din păcate, recipientul BIB nu pare a fi destinat învechirii vinului!) Toate secvenţele prin care putem evalua vinul (aspect, nas, gust) ne prezintă o Fetească Neagră frumoasă, bine construită, veselă chiar. Nimic confecţionat, nimic forţat. Fructe negre (ba şi roşii) de pădure, suc proaspăt de rodii coapte, afine şi aronia (îndrăznesc – pentru cei care au în amintire sau încă mai experimentează gustul natural – sirop din boabe de soc). Finalul este împărţit între astringenţă moderată şi gustul acestor fructe. Nimic în plus! Ce faţă luminoasă a acestui soi ne arată oenologul de la Avereşti! Felicitări pentru punctaj, felicitări pentru acest nou reper pentru vinul din Fetească Neagră!

Pe www.vinexpert.ro îl găsiţi aici.

 
 

Dacă vă simţiţi bine în preajma vinului, urmăriţi emisiunea „Fraţi de Viţă”, Sezonul 3,  de pe TVR2! Sâmbăta de la 17,00 şi Duminica, în reluare, de la 12,00.

Bineînţeles, cu... un pahar de vin în mână!

Arhiva emisiunilor „Fraţi de Viţă” este pe TVRPlus.

Pe YouTube VINARIUM am afişat episoade cu subtitrare în limba engleză!

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO