Eveniment

10 persoane, între care 2 copii, au ajuns la spital în urma atacului de la un mall din Brăila

10 persoane, între care 2 copii, au ajuns la spital în...

Autor: Petre Mazilu, MEDIAFAX

11.11.2018, 14:58 979

Zece persoane au ajuns la spital în urma atacului de la un mall din Brăila, unde un tânăr a intrat cu maşina, în plin, într-un grup de persoane aflate în parcare. În urma analizelor s-a stabilit că atacatorul era beat.

Potrivit reprezentanţilor ISU Brăila, la mall au fost rănite şapte persoane, între care şi doi copii, în vârstă de 11 şi 13 ani. Acestora li se adaugă cele două persoane rănite pe centura de ocolire, precum şi bărbatul înjunghiat.

Reprezentanţii Poliţiei Brăila au confirmat pentru MEDIAFAX că în total au fost rănite zece persoane.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila, Alina Neacşu, a declarat pentru MEDIAFAX că victimele sunt în stare stabilă, dar au multiple traumatisme.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,37 mg/l.

Potrivit unor surse judiciare, tânărul are permis de conducere din februarie 2018.

Un tânăr de 20 de ani din Brăila a intrat cu maşina, în plin, într-un grup de persoane aflate în parcarea unui mall, după ce a lovit două persoane, tot cu maşina, pe centura ocolitoare a oraşului. În prealabil, tânărul de 20 de ani a avut un conflict, în comuna Cazasu, cu un bărbat, în legătură cu un autoturism. Surse din rândul anchetatorilor spun că tânărul luase cu ceva timp în urmă maşina să o încerce, iar duminică cei doi urmau să se înţeleagă. În urma conflictului verbal, tânărul l-a înjunghiat pe bărbat.

Tânărul a fost reţinut.

Potrivit unor martori, în momentul în care a fost imobilizat, tânărul striga ”trebuie să curgă sânge în ţara asta”.

Primele informaţii indicau cinci persoane rănite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO