• Leu / EUR4.9417
  • Leu / GBP5.7906
  • Leu / USD4.6288
Eveniment

17 - 19 iulie 2020 – Ce vinuri bem în acest weekend, 3 vinuri pentru 3 seri. Recomandările lui Cătălin Păduraru, Preşedintele VINARIUM International Wine Contest

Autor: Catalin Paduraru

17.07.2020, 22:36 641

Şi a fost prima săptămână de filmări pentru Fraţi de Viţă (emisiune săptămânală, TVR, din toamnă)!

Am filmat, cum se zice, „pe portofoliu”, adică filmări în avans, imagini din ciclul de viaţă cel mai frumos (şi spactaculos, dacă vreţi) al viţei-de-vie.

Vrancea ne-a arătat cu generozitate ce are mai frumos - podgorii, crame, hoteluri şi pensiuni noi şi, în acelaşi timp, nu ne-a ascuns neîmplinirile.

În emisiunea noastră (în care eu şi Adrian, fratele meu, suntem coproducători), ne vom ocupa doar de aspectele luminoase, de locurile care merită văzute. Pe parcursul a trei episoade (dintr-o serie lungă) – vă vom prezenta noul „resort” al Domeniilor Panciu (hotel, piscină, terenuri de tenis, flota de biciclete ş.a.m.d.), vom intra împreună, în premieră, în bijuteria micro hotelieră de la Beciul Domnesc (Odobeşti, Vincon), ne vom bucura de noile extensii de la Gîrboiu (punct turistic- sala de degustare, sala baricuri), ne vom minuna de realizările de la Zaga-Zaga (amenajare antropică de zeci de hectare luciu de apă, locuinţe lacustre, restaurant pescăresc, crescătorie de sturioni) şi vom trece pragul Cramei Moşia Domnească (Vinuri Pancene), lui Neacşu Lucian, Casei Beciu, Cramei Tata şi Fiul, Vitisim Coteşti - Simiz, inclusiv al elegantului La Cerdac de pe E87 sau al rusticului Han al lui Ureche cu vinurile Vingex (de pe aceeaşi rută).

Cam atât „din sumar”.

Aici, în Ziarul Financiar, vom continua să discutăm, însă, şi depre lipsa asociativităţii, despre incoerenţele şi lipsa de acţiune a celor indrituiţi să susţină vinul românesc, oameni care mai şi declară, emfatic, că acesta ar fi „o prioritate” în activitatea lor.

Cu alte cuvinte, ne vom bucura de vinurile bune prezentate în rubtică (cu prioritate vinurile medaliate la VINARIUM 2020), dar vom păstra şi o doză sporită de atenţie, criticând incompentenţa, formuland idei clare, susţinute ştiinţific (şi de realitate), astfel încât aceste vinuri bune să nu fie receptate mai târziu, în istorie, la capitolul „decada ultimelor recolte româneşti”.

Fără încrâncenare dar şi fără frica de a evalua corect starea de fapt – spre binele nostru.

Tot spre acelaşi bine, să mai gustăm nişte bunătăţi. Astăzi:

 

1. Crama Trantu, ABSTRACT – Chardonnay & Sauvignon Blanc 2019, Aur VINARIUM 2020

2. FAUTOR, ILLUSTRO – Cabernet Sauvignon & Merlot 2015, Aur VINARIUM 2020

3. VINCON ROMANIA, JAD XO Special Reserve, 40 ani, Aur VINARIUM 2020

1. Crama Trantu, ABSTRACT – Chardonnay & Sauvignon Blanc 2019, Aur VINARIUM 2020

Crama Trantu deţine aproximativ 120 de hectare în DOC Murfatlar. Specialistul şi antreprenorul Iota Trantu „ţine spatele” unor decenii de transformări în această zonă.

Nu în toate proiectele numele lui a fost vizibil pentru public şi nu pentru toate s-a aflat, din varii motive, şi la tăierea panglicii de inaugurare.

Vă pot asigura, însă, că veţi auzi multă vreme de acest nume.

ABSTRACT – Chardonnay & Sauvignon Blanc oferă cam ceea ce promite fiecare soi în parte, în acelaşi algoritm de calcul despre care am mai vorbit, 1+1 = ...3.

Deşi Chardonnay-ul este trecut ca titular, secondat de Sauvignon Blanc, debutul este al celui de-al doilea – cu atac puternic de pere verzi şi fructe tropicale, finalul aparţinându-i Chardonnay-ului, care îşi întinde majestuos trena lungă de mere, gutui şi... vanilie.

Un vin plin, corpolent, cu onctuozităţi întâlnite şi la marile Chardonnay-uri.

Confortabil pentru momente „farniente”, putin snob (în sensul bun). Al doilea pahar va fi şi mai bun, mai dezlegător de praful citadin, distanţator de Excell, eliberator. Răspundeţi invitaţiei de pe etichetă. Aşezaţi-vă în scaun şi priviţi marea. Chiar dacă, încă, nu sunteţi în preajma ei.

Îl gasiţi pe www.finestore.roaici.

2. FAUTOR, ILLUSTRO – Cabernet Sauvignon & Merlot 2015, Aur VINARIUM 2020

Fascinant la asamblajele reuşite este că reuşesc să pună într-un fel de impas degustătorul. Cât Cabernet, cât Merlot?

Care dintre ele şi unde se manifestă ca dominant?

Mirosţi acest vin. Nu ştiu dacă cireşele de pomicultură intensivă or fi sau nu bune, dar că miros foarte apetisant nu se poate nega. Avem acest miros puternic (şi fermecător, până la urmă). Gustaţi-l. Nici o manifestare (excesivă) de forţă a Cabernetului Sauvignon. Merlot-ul? Ştiu şi eu?! Poate în „parcursul” lin pe toate sectoarele limbii. Gândiţi-l. Gândiţi-Vă. Purtaţi de un val rar, care reuşeşte să se menţină frumos, cursiv şi nezgomotos până la mal, va bucuraţi de o călătorie fără efort. Urmează o îmbrăţişare de nisip şi un tempo din ce în ce mai liniştit al respiraţiei.

Biochimiştii neagă legătura directă (cea pe care am putea-o înregistra senzorial) dintre subsol, sol şi gust.

Dar eu cred ca fiecare metru fie către munte, fie către mare, poate fi simţit în pahar... în alt fel.

Sau e poate doar dorinţa mea de a asculta valurile lângă care nu am stat... încă?!

Nu, nu. E darul unui vin din Sudul Moldovei. Uitaţi-vă pe hartă. Amintiţi-Vă.

Pe www.vinexpert.ro, îl găsiţi aici.

3. VINCON ROMANIA, JAD XO Special Reserve, 40 ani, Aur VINARIUM 2020

Prea multe vinarsuri bune nu aglomerează piaţa.

Asaltul băuturilor din cereale, dar cu brand, mărcile internaţionale de brandy-uri, amestecul exclusivistelor şi industrialelor (în termeni de volum) cognac-uri, buna primire a divinurilor, au cam înghesuit producţia locală de vinars românesc premium şi superpremium.

Nu ştiu ca legislaţia să fi fost în ajutor, iar restricţiile de comunicare au „contribuit” şi ele la inhibarea multiplicării unor produse de calitate.

Conştientizez că nu circulă pe „fluxuri” informaţiile sănătoase, despre plantaţiile noi de viţă care au ajuns la maturitate şi care ne vor da nişte vinuri excepţionale ale Vinconului sau despre Crama Paradis.

În acest context, al informaţiei incomplete, alipirea atributului de vinars obţinut din distilate vechi, de o calitate comparabilă cu cele mai titrate rivale din Europa, pare pentru necunoscători, riscantă. E păcat. Avem un produs high end în care, dacă lăsăm unda unui... răgaz burghez să ne călăuzească, găsim roşcove, smochine, curmale, vanilie şi tabac, toate îmbrăcate într-o culoare cupru roşcat, cu irizaţii aurii. Are 40 de ani. Îl putem asculta povestindu-ne despre anii ’80, ’90, 2000...

Chiar dacă nu fumezi cigars, o bibliotecă, un fotoliu de piele (şi nu, nu e şablon) sau un apus de soare, cu un Jad în pahar ne-ar putea da, pur şi simplu, câteva clipe mai... negravitaţionale. Dacă îngerii îşi iau partea lor (part des l’anges), de ce să nu ne-am lua şi noi partea care ni se cuvine?!

Producatorul VINCON ROMANIA ne dă informaţii suplimentare aici.

Lista vinurilor medaliate la VINARIUM 2020 o găsiţi aici.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9417
Diferență: -0,0809
Ieri: 4.9457
Azi: 4.6288
Diferență: 0,2556
Ieri: 4.6170
Azi: 5.7906
Diferență: 0,3988
Ieri: 5.7676
Azi: 4.8055
Diferență: 0,3466
Ieri: 4.7889