Eveniment

18 iunie 2021 – Paharul cu… visuri: Începem! Vinuri de Aur! Recomandările lui Cătălin PĂDURARU - VINARIUM

Autor: Catalin Paduraru

20.06.2021, 11:01 305

Într-un fel, succesul VINARIUM 2021 reflectă „capitolele” la care România ar putea sta bine şi foarte bine şi, în egală măsură, pe cele la care suntem deficitari.

În pofida textelor şi credinţelor adoptate cu lipsă de maturitate, potrivit cărora „lumea are ceva cu noi”, am notat – prin entuziasmul şi solicitudinea străinilor care au pus umărul la VINARIUM – că suntem, de fapt, simpatizaţi. Ar trebui să ne raportăm corect la această realitate şi să acţionăm în consecinţă, fără să dezamăgim inutil, pentru a converti această simpatie într-o stare de mulţumire şi siguranţă pentru noi ca naţiune şi, de ce nu, în beneficii materiale oneste.

Cu acelaşi prilej, am constatat că suntem empatici – la nivel de oameni – în a construi ceva bun pentru România. Şi-au dovedit puterea de implicare şi excelenţă voluntarii şi partenerii. Am mers „ceas” la organizare, transmisiuni online, expediţii de colete, filmări, catering, logistică specifică.

Am reuşit să dovedim că arta ne este în sânge (dacă suntem feriţi de strâmbăciunile administraţiei): o imagine de vis a concursului – Constantin Tudose şi un trofeu – lucrare originală turnată în bronz – sculptor Alin Neacşu.

La ce nu stăm bine? La implicarea autorităţilor, la canalele de comunicare (unde ideea de „conţinut organic” este abandonată aproape fără excepţie în schimbul nenegociabilului profit din publicitate).

Ca de obicei, mă simt obligat să precizez că mesajul meu nu este unul oţărât, unul de ceartă. Doar că mai avem multe de făcut pentru a ne fi bine.

Chiar şi în zona privată a producţiei obiectelor „publicitare” am depistat o nesincronizare a timpurilor, anomalie bazată pesemne pe celebra sintagmă „nu e cerere”.

Pentru a avea „replici” ale trofeului din bronz, o soluţie ar fi modelarea unor răşini (cu paşii anteriori – scanarea 3D sau folosirea matriţei originale) care să fie ulterior eloxate. În România, aceste replici ajung să coste mai mult decât originalul. „La noi nu e piaţă”. Bine. În Ungaria vecină preţurile sunt decente şi termenii de execuţie garantaţi. La ei e „piaţă”? Da... Bineînţeles. O bucată mare o reprezentăm noi.

Ei, dar să ne întoarcem la cele bune...

Vinurile premiate la VINARIUM 2021 vor apărea aici – pentru a fi cunoscute de dvs. – săptămână de săptămână.

Iată-le pe primele trei. Din trei zone diferite.

(Foarte potrivite şi acestui anotimp în care mâncăm cireşe lângă şemineul încins.)

1. Crama Rasova, La plage – Fetească Neagră, Syrah, Cabernet Sauvignon 2019

2. Crama Purcari, Academia Purcari – Fetească Neagră 2019 Limited Edition

3. Corcova Winery, MAGNA – Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah 2016

                                                 

1. Crama Rasova, La plage – Fetească Neagră, Syrah, Cabernet Sauvignon 2019

De multă vreme n-am mai simţit atât de clar fiecare element (a se citi „soi”) al unui mănunchi (a se citi „asamblaj”) oenologic.

Prună dulceag-afumată – Fetească Neagră.

Cigarillo con Cerezas, mosc şi ciocolată – Syrah.

Piele (de tăbăcărie), iasomie şi piper negru – Cabernet Sauvignon.

Înmănuncherea de care făceam vorbire este o reuşită pentru că, minune, vinul este prietenos şi, da, invită la clipe libere. Dacă se poate, la plajă!

2. Crama Purcari, Academia Purcari – Fetească Neagră 2019 Limited Edition

Este un vin echilibrat, cu contur clar, spectaculos.

Împinge ştacheta pentru Feteasca Neagră sus-sus, foarte sus, nemulţumindu-se în a rămâne subordonat unui stil local. Dimpotrivă, pare să fi prins gustul californienelor reuşite (şi atât de scumpe!). Dar, fiind vorba de Feteasca Neagră, renunţ de bunăvoie la orice comparaţie cu „alţii”.

Ca plan personal, fiind o ediţie limitată – achiziţia unei cutii de şase sticle e de neocolit, degustarea de curiozitate a uneia dintre ele poate fi excepţie, regula rămânând descoperirea „vârfului” peste măcar un an de aşteptare în pivniţă. Vivat Academia!

3. Corcova Winery, MAGNA – Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah 2016

Ce culoare! Carmin cu purpură, bordo, roşu imperial! Ce nas! Ceai negru, paciuli, eucalipt, mentă piperată. Gust? Ciocolată neagră, cafea proaspăt prăjită, coacăze negre şi condimente... în explozie!

Un pariu câştigat, un rămăşag pus acum mai bine de două decenii, când am mizat pe vinurile roşii din Mehedinţi. Astăzi, „spotul de urmărire” trebuie îndreptat către cei de la Corcova. Aplauze! Bis!Dacă vă simţiţi bine în preajma vinului, urmăriţi emisiunea „Fraţi de Viţă” de pe TVR2!

Episoadele sezoanelor I şi II, de luni până vineri, de la.... Bineînţeles, cu... un pahar de vin în mână!

Arhiva emisiunilor „Fraţi de Viţă” pe TVRPlus.

În curând, pe YouTube, cu subtitrare în limba engleză!

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO