Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin,ameninţă că în două săptămâni peste trei mii de sindicalişti vorieşi în stradă, nemulţumiţi de disponibilizările din Poşta Română,care nu duc la o modernizare a companiei, precizând că problema afost discutată, vineri, şi cu delegaţia FMI.
Dumitru Costin a spus că la discuţiile cu delegaţia FMIsindicaliştii au amintit problema privind neaplicarea măsurilorconcrete de reintegrare pe piaţa muncii a celor disponibilizaţi dincompaniile de stat.
Sindicaliştii au dat ca exemplu situaţia angajaţilor de la CFRşi a celor din Poşta Română.
"Nu se discută despre modernizare, doar despre disponibilizări,astfel că peste două săptămâni trei mii de oameni ies în stradăpentru a protesta faţă de acest fals pas de restructurare", a spusCostin.
Potrivit liderului BNS, reprezentanţii FMI le-au dat dreptate înceea ce priveşte faptul că Guvernul nu se gândeşte la programecoerente de modernizare. Sindicaliştii au spus că în ceea cepriveşte CFR, guvernanţii au distrus toate companiile şi le-au adusîntr-o situaţie fără ieşire, deşi cu ani în urmă puteau face cevapentru a le salva, la fel cum pot face acum pentru PoştaRomână.
Costin a precizat că doar disponibilizările nu rezolvă problema,ci amână la nesfârşit luarea unor soluţii concrete.
"Am constatat şi noi şi FMI că există o tendinţă de amânare amodernizării companiilor de stat", a mai spus liderul BNS. Citiţimai mult despre protestele sindicaliştilor de la Poşta Română pewww.mediafax.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels