• Leu / EUR4.7794
  • Leu / GBP5.6715
  • Leu / USD4.3124
Eveniment

Accesul va fi gratuit la evenimentul de miercuri de pe Arena Naţională unde Simona Halep va prezenta trofeul de la Wimbledon

Accesul va fi gratuit la evenimentul de miercuri de pe Arena Naţională unde Simona Halep va prezenta trofeul de la Wimbledon

Autor: Nicolae Oprea

16.07.2019, 18:18 236

Primăria Capitalei a transmis, marţi, că accesul va fi gratuit la evenimentul de miercuri seară de pe Arena Naţională, de la ora 19.00, acolo unde Simona Halep va prezenta fanilor trofeul de la Wimbledon, câştigat sâmbătă în faţa Serenei Williams.

„Primăria Capitalei, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis, organizează miercuri, 17 iulie, la ora 19.00, pe Arena Naţională, ceremonia de prezentare a trofeului de la Wimbledon de către campioana Simona Halep”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei, transmis marţi.

Potrivit PMB, accesul la eveniment pentru publicul larg este gratuit.

De asemenea, accesul va fi pietonal şi se va realiza prin cele două intrări de pe Bd. Basarabia şi Strada Maior Coravu, începând cu ora 17:00. Nu va fi permis accesul cu automobilul în incinta Arenei.

„Pentru buna afluire/defluire a participanţilor la eveniment, STB va lua măsuri pentru suplimentarea mijloacelor de transport public în comun în zonă. Facem apel la participanţi să respecte regulile unui eveniment sportiv, să nu aibă asupra lor obiecte tăioase, contondente, inflamabile, alcool etc..”, se mai arată în comunicatul PMB.

Sportiva din Constanţa a obţinut o performanţa uriaşă la Wimbledon, reuşind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2. Simona Halep a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului de Grand Slam, ea învingând nume mari precum Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina şi Serena Williams. Trofeul de la Wimbledon este al doilea titlu de Grand Slam obţinut de Simona Halep. Primul este trofeul de la Roland Garros, din anul 2018, atunci când a întâlnit-o, în finală pe Sloane Stephens, pe care a învins-o cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7794
Diferență: 0,0146
Ieri: 4.7787
Azi: 4.3124
Diferență: -0,0579
Ieri: 4.3149
Azi: 5.6715
Diferență: -0,241
Ieri: 5.6852
Azi: 4.3785
Diferență: 0,032
Ieri: 4.3771