Eveniment

Accident grav pe DN1: Cincisprezece persoane au fost implicate, după ce patru autoturisme s-au ciocnit

Accident grav pe DN1: Cincisprezece persoane au fost...

Autor: Departamentul Corespondenţi

02.01.2018, 13:58 10459

Cincisprezece persoane au fost implicate într-un accident rutier, marţi, pe Drumul Naţional 1, între judeţele Sibiu şi Braşov, după ce patru autoturisme s-au ciocnit în zona oraşului Avrig, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că 15 persoane au fost implicate în accidentul de pe DN 1, însă doar trei au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Au fost implicate 4 autoturisme cu un număr de 15 persoane. Doar trei din cele 15 persoane din vehicule necesită îngrijiri medicale. Nu au fost victime încarcerate”, a spus Nistor.

La rândul său, Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, a declarat că accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanţei în mers.

„În accidentul de pe DN 1 – centura Avrigului sunt implicate 4 autoturisme. Şoferul vinovat are 39 de ani, este din Covasna. Circula dinspre Braşov spre Sibiu şi nu a păstrat distanţa faţă de autoturismul din faţa sa, a intrat în coliziune cu acesta şi a ricoşat în alte două vehicule conduse regulamentar din sens opus”, a spus Welter.

Traficul pe Drumul Naţional 1, în zona producerii accidentului, este blocat la ora transmiterii acestei şriri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO