Eveniment

Accident în Bucureşti: Un tramvai a intrat în cinci maşini şi apoi a plecat de la locul accidentului

Accident în Bucureşti: Un tramvai a intrat în cinci...

Autor: Cosmin Pirv

09.04.2025, 13:46 349

Un tramvai a intrat miercuri în cinci maşini la intersecţia străzilor Calea 13 Septembrie cu Mihail Sebastian din Capitală. Vatmanul a părăsit locul accidentului.

Potrivit brigăzii Rutiere a Capitalei, poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orei 12.20 despre producerea unui accident de circulaţie la intersecţia Calea 13 Septembrie-Str. Mihail Sebastian.

Din primele date, conducătorul unui tramvai a intrat în coliziune cu cinci autovehicule.

După producerea accidentului, conducătorul tramvaiului a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului. În urma cercetărilor, acesta a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani.

În urma accidentului, a rezultat rănirea unui pasager dintr-un autovehicul, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels