Eveniment

Adela Jansen, Coordonator Coaliţia pentru Dezvoltarea României : România are 1,2 milioane de persoane care ar putea fi integrate pe piaţa muncii

Adela Jansen, Coordonator Coaliţia pentru Dezvoltarea...

Autor: Alexandra Cepăreanu

23.10.2018, 14:18 1335

„Până în 2021 piaţa forţei de muncă din România va avea nevoie de peste 1 milion de angajaţi pentru a putea susţine creşterea economică”, a spus Adela Jansen, Coordonatorul CDR, în cadrul unei conferinţe de presă privind Barometrul forţei de muncă din România, organizată de Coalţia pentru Dezvoltarea României (CDR).

Studiul „Barometrul forţei de muncă”, realizat de PwC România pentru CDR, arată că România este în topul ţărilor europene în ceea ce priveşte procentul de populaţie aptă de muncă, aflată în afara pieţei muncii, cu peste 34%, fiind depăşită doar de Italia şi Croaţia.

„Dincolo de pensionari şi persoane încadrate în diverse forme de educaţie, există peste 1 milion de persoane de vârstă activă care oficial nu sunt implicate în nici un fel de activitate economică, iar numărul de şomeri înregistraţi este de aproximativ 400.000 persoane.”

Ea a adăugat că pentru a putea combate această necesitate este nevoie de o strategie a ţării, care să pornească de la educaţie, pentru că deja „în mediul privat angajăm persoane în meserii care până în urmă cu doi ani nu existau.”

„Învăţământul superior ar presupune o mapare reală a necesarului de locuri de muncă dn universităţi, care să fie corelată cu ceea ce cere mediul de business. Ocupaţiile viitorului vor avea la bază competenţe digitale în orice domeniu de activitate”, a adăugat Adela Jansen.

Pe de altă parte, potrivit studiului „Barometrul forţei de muncă” există discrepanţe între judeţele din ţară. Astfel, sunt zone precum Bucureşti, Cluj, care prosperă din punct de vedere economic, însă nu au forţă de muncă disponibilă, dar şi judeţe în care există un număr mare de persoane care nu sunt integrate în câmpul muncii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO