Eveniment

Adidas si-a atins obiectivele

06.01.2003, 00:00 34

Adidas-Salomon, al doilea producator mondial de articole si echipamente sportive, a anuntat ca si-a exercitat optiunea de cumparare a marcii Maxfli de mingi de golf si accesorii de la compania Dunlop Slazenger, grupul confirmand totodata ca si-a atins obiectivele anuale, se arata in Financial Times. Adidas a indicat ca vanzarile sale din 2002 au crescut cu cinci procente, iar cresterea profitului net se va situa in partea superioara a previziunilor, care s-au incadrat intre 5 si 10%. Grupul german a indicat ca nu va dezvalui detaliile financiare ale achizitiei Maxfli, tranzactie realizata prin subsidiara sa TaylorMade-adidas Golf. Cu toate acestea, combinarea marcilor Maxfli, TaylorMade si Golf urmeaza sa aiba un efect pozitiv asupra marjelor operationale in 2003 si in urmatorii ani, a mentionat compania. Tranzactia nu va afecta planurile Adidas in ceea ce priveste reducerea datoriilor sale in 2002 si 2003. Adidas, care a avut un acord de licenta si distributie cu Maxfli pentru un an, a precizat ca a ajuns sa detina o cota de 7,5% din piata mingilor de golf. Mediafax



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO