Eveniment

Adrian Luca, Managing Partner, Transfer Pricing Services (TPS): Vor urma schimbări în legislaţia fiscală în urma implementării directivei europene DAC 6

Conferinţa ZF/ NNDKP LEGAL & TAX, ediţia a II-a

Adrian Luca, Managing Partner, Transfer Pricing Services...

Autor: Răzvan Botea

06.11.2019, 17:11 234

Adrian Luca, Managing Partner, Transfer Pricing Services (TPS), a spus în cadrul evenimentului ZF/ NNDKP LEGAL & TAX, ediţia a II-a, că transpunerea directivei europene DAC 6 în legislaţia românească va aduce cu sine noi modificări fiscale. El a explicat că DAC 6, care introduce obligaţia raportării informaţiilor dintr-o tranzacţie transfrontalieră care generează beneficii fiscale în zona impozitelor directe, va genera şi alte modificări în fiscalitatea românească, deoarece autorităţile vor vrea să închidă portiţele care ajută planificarea fiscală agresivă.

„Tinţa este contribuabilul, nu intermediarul. Se raportează acele tranzacţii care pot fi suspectate că ar duce la o planificare fiscală agresivă. Fiscul vrea să închidă acele portiţe care în continuare permit planificare fiscală agresivă. Imediat ce se vor face raportările vor exista modificări legislative  care să acopere portiţele şi acest lucru va crea impredictibilitate pentru investitori”, a spus el în cadrul evenimentului organizat de casa de avocatură NNDKP în parteneriat cu Ziarul Financiar.

Luca a mai explicat faptul că încă nu există un draft pentru transpunerea directivei în legislaţia românească, şi astfel anumite lucruri sunt neclare, cum ar fi ce trebuie raportat.

„Aş vrea să va pot răspunde la această întrebare: ce trebuie să raportez în mod clar? Dacă aş putea răspunde la această întrebare aţi salva mai mult de 1 mil. de dolari, în Polonia aţi fi salvat 5 mil. dolari. În Polonia a fost transpusă această directiva în cel mai agresiv mod posibil. Vor există sancţiuni pentru neraportare, pentru raportare incompletă şi sancţiuni pentru raportare eronată.”

Avocaţii au mai explicat că raportarea trebuie să vină din partea oricărei persoane care are sau care ar trebui să aibă cunoştinţe despre tranzacţia în cauză.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO