Lună de lună, de regulă în fiecare zi de 18, Oficiul de statistică al UE (Eurostat) publică obişnuitul... dreptunghi - cu 29 de coloane pe verticală şi opt coloane pe orizontală - cu rezultatele mişcării preţurilor din luna precedentă. În 19 noiembrie, exceptând regula, au fost publicate ratele lunare din octombrie şi ratele anualizate (pe 12 luni) din octombrie 2025 raportate la cele din octombrie 2024. Trei coloane din opt pe orizontală. Lângă alte cinci coloane, cu ratele anualizate din mai, iunie, iulie, august şi septembrie, tot pentru comparaţii. Iar pe verticală se desfăşoară 29 de coloane indicând zona euro, UE 27 şi cele 27 de state membre. La interferenţele celor două tipuri de coloane, de pe orizontală şi de pe verticală, se formează 232 de căsuţe ce găzduiesc 232 de cifre.
Cum citim rezultatele exprimate prin toate aceste cifre? Eurostat nu dă niciun fel de explicaţii. Nu ne spune nici cum să fie citite şi nici ce semnificaţii au. Plecând de la ideea că semnificaţiile sunt nenumărate. Cum nenumărate sunt şi rezultatele pe care le evidenţiază fiecare cifră. Prin urmare este firesc ca, in toate cele 27 de ţări din UE, celor care vor să descifreze datele din tablou - suveranii, preşedinţii, oamenii politici, oamenii de ştiinţă, presa, cetăţenii - li se sugerează să traseze zona de interes, să formuleze întrebări şi să caute răspunsuri în semnificaţiile acelor cifre care îi interesează. Inclusiv prin comparaţii cu celelalte cifre.
Voi lua un exemplu: Portugalia! De ce tocmai Portugalia? Pentru că analiza datelor din octombrie o plasează în cea mai bună poziţie din întregul tablou. Începând cu cifra care indică stabilitatea preţurilor. Şi anume: cel mai de seamă activ pe care băncile centrale sunt chemate să-l asigure în folosul ţărilor în serviciul cărora funcţionează. Mobilizându-şi în acest scop întregul instrumentar al politicii monetare. Care este această cifră?
Alan Greenspan, in vremea in care conducea Fed-ul, a fost întrebat cum ar defini stabilitatea preţurilor. A sugerat o linie strategică, expresie a unei economii echilibrate, la nivelul căreia să fie ordonate ratele anualizate ale tuturor preţurilor. Solicitat să dea şi o cifră... a răspuns prompt 2,0 %! La 2,0 %, nici mai sus dar nici mai jos, creşterea preţurilor ar fi optimă. Răspunsul a făcut epocă.
Rata de 2,0 % a devenit Marele Reper.
Băncile centrale l-au adoptat. Unele au mizat de la început pe rata de 2,0 %, altele au recurs la adaptări care să corespundă condiţiilor interne. Dar cu decizia fermă de a se integra curentului general, acela care susţine că atât timp cât creşterea preţurilor înaintează pe o linie calmă - în jurul unor rate de 2,0 % - stabilitatea preţurilor este asigurată. În SUA, in Regatul Unit şi in zona euro linia strategică de stabilitate este de 2,0 %! În Cehia - 2,0 Ă/- 1 punct procentual; în Romania şi Polonia de de 2,5 % Ă/- 1 punct procentual; în Ungaria de 3,0 % Ă/- 1 punct procentual. Când însă preţurile se depărtează de aceste ţinte strategice, urcând sau coborând dincolo de pragurile pe care le impun, ordinea se preface în dezordine! Preţurile care urcă fac inflaţie. Iar cele care coboară sub acest prag alunecă în anticamera deflaţiei şi, mai departe, eşuează în deflaţie.
In anii parcurşi din 2020 şi până... cât va mai dura actualul ciclu lung de dezordine a preţurilor, pe care istoria îi va ţine minte, lumea a fost ferită de hiperinflaţie şi de stagflaţie, o combinaţie periculoasă de inflaţie, încetinire a creşterii economice şi şomaj. A avut însă parte - din 2020 si până acum - de toate celelalte faze din clasa dezordinii preţurilor ale căror denumiri conţin formaţiunea lexicală "flaţie": inflaţie, dezinflaţie, anticamera deflaţiei şi deflaţie. Combinaţie ce constituie o premieră istorică! Măsurarea cu exactitate a unor astfel de extravaganţe, ce provoacă efecte nocive pe scară largă, nu ar fi posibilă fără un set de rigori. Iar dacă astfel de rigori nu ar fi respectate cu stricteţe, piaţa de consum, pe care se vând si se cumpără mii şi mii de produse, ar fi imposibil de monitorizat şi de analizat.
Portugalia, intre cele 27 de state UE, a reuşit - în octombrie! - să se înregistreze cu o rata anualizată de 2,0 %. Nicio alta tara n-a mai reuşit. Dar până şi succesul Portugaliei este ocazional. A plecat in iulie de la 2,5 %, a repetat rezultatul in august, iar in septembrie a făcut un salt in jos de 5 puncte procentuale, până la 1,9 la sută, apoi a urcat uşor in octombrie la 2.0 %! Fără nicio asigurare că va obţine acelaşi rezultat şi in noiembrie. Mai cu seamă că rata lunară pe octombrie, obţinută de Portugalia, este de minus 0,3 la sută, fapt ce exprimă o tendinţă clară de alunecare spre anticamera inflaţiei. De altfel, tendinţa de creştere se generalizează în ţările care au nevoie de încetinire a creşterii. Iat tendinţa de scădere a inflaţiei este anemică ţările care au nevoie de a scădere robusta.
De reţinut că importanţa respectării rigorilor este dublă: simplifică, în egală măsură, atât calcularea corectă a ratelor creşterii preţurilor, cât şi comunicarea lună de lună, în folosul autorităţilor, companiilor, analiştilor şi populaţiei, a rezultatelor obţinute. Pentru că, bunăoară, ar fi imposibilă o bună comunicare cu publicul dacă tabloul pieţei de consum, cu mulţimea de produse si de preţuri, nu ar fi supus unei clasificări care să ordoneze principalele ramuri: 1) preţuri ale mărfurilor alimentare; 2) ale mărfurilor nealimentare; 3) ale serviciilor. Toate trei exprimând notele specifice ale mişcării preţurilor, atât în etapele de calm, cât şi în cele de agitaţie.
Clasele si grupele sunt completate, tot pentru o cât mai precisă măsurare a inflaţiei si pentru pentru o cât mai bună comunicare, cu ponderi, rate de creştere şi cote de influenţă. Toate aceste trei cote fiind calculate în contul fiecăreia dintre cele 232 de poziţii din tabloul UE al preţurilor de consum.
