Semnalam, în prima parte a acestui comentariu - publicat în ZF la 3 noiembrie a.c. - revenirea profesorului Florin Georgescu în librării, cu un nou tratat dedicat capitalului. Actualitatea lucrării e amprentată încă din titlu: „Capitalism şi capitalişti fără capital în România”.
Pentru că, în economia globală, fie că e criză, ca în prezent, fie că sunt vremuri de boom, cum probabil vor urma peste câţiva ani, rolul capitalului ca ferment al valorii adăugate şi al bunăstării este în neîncetată creştere.
Subliniez azi, în al doilea comentariu, că tema ce îl preocupă de ani mulţi pe profesorul Georgescu este de o importanţă cardinală. Mai cu seamă în România.
Şi nu are cum să fie altfel într-o ţară în care, în prea multe situaţii, cauza rămânerii în urmă, în tabloul Uniunii Europene, la capitolul bunăstare, este tocmai întârzierea consolidării unei legături puternice între performanţele muncii şi resursele de capital.
În 2015, după ce timp de mulţi ani a analizat corelaţiile între calitatea creşterii economice şi compoziţia capitalului, ajungând la concluzia că esenţial este şi dozajul, profesorul Georgescu a susţinut un expozeu în Aula Mare a Academiei de Studii Economice. L-a prezentat cu ocazia primirii Diplomei Virgil Madgearu cu medalie de aur.
De atunci, din 2015, şi până în prezent, studiul în cauză a tot suferit transformări.
Prima transformare, supusă examinării publicului în 2018, a impresionat prin anvergura evenimentului editorial. Editura Academiei, într-o vreme în care cărţile voluminoase descurajează cititorii, s-a încumetat să trimită în librării o lucrare de 1000 de pagini grupate în trei volume, sub genericul „Capitalul în România postcomunistă“. Lucrarea, de natură să schimbe modul în care percepem societatea şi gândim economia, a trezit atenţia echipei franceze de analiză conduse de Thomas Piketty, autorul volumului „Capitalul în secolul XXI”, care a făcut epocă. Doctorul în economie Filip Novokmet, din laboratorul profesorului Piketty, a scris că „Domnul Georgescu este, fără îndoială, persoana potrivită pentru a efectua o astfel de cercetare aprofundată, datorită înţelegerii sale unice a situaţiei şi provocărilor cu care se confruntă economia şi societatea românească”.
A doua transformare (600 de pagini, două volume, despre capitalişti fără capital în România) a ajuns la confruntarea cu publicul în toamna acestui an, când Editura Academiei a lansat pe piaţa cărţii incitantul tratat. Ecourile favorabile n-au întârziat.
Voi nota, aici, că în general oamenii vorbesc mult despre ce au puţin. Paradoxal însă, deşi noi, în România, avem puţin capital, ba chiar ne confruntăm cu un deficit de capital tehnologic modern, o mare parte a societăţii nu este interesată de acest subiect. Şi nici în dezbaterile publice – chiar în acelea pe teme economice – subiectul ca atare nu ocupă prea mult spaţiu. Şi, totuşi, acest tratat a fost primit cu interes, căutat şi comentat favorabil, în primul rând, în mediile academice. „ Nu este o carte strict economică, ci o carte a societăţii româneşti actuale“ , scrie profesorul si sociologul Cătălin Zamfir. Şi continuă: „…este o carte fundamentală pentru gândirea românească.”
Realitatea „capitaliştilor fără capital”, proprie societăţii noastre, este prezentată sub toate faţetele ei. Realitate cu rădăcini în viaţa noastră economică, înţesată de „capitalişti” ce sunt proprietari unici ori sunt acţionari în companii în care, în loc să investească, se scutură de orice risc rezumându-se să fie creditorii propriilor firme. Ori în companii al căror profit, ce ar trebui reinvestit pentru înnoirea capitalului, e risipit în luxul de acasă şi în conturile personale. Aici fiind explicaţia unui alt paradox. Acela că, în cele 15 milioane de conturi bancare ale populaţiei, aproape un sfert din totalul sumelor depuse în bănci sunt deţinute de 0,2 la sută dintre depunători.
Adevărul este că, în societatea noastră de astăzi, sunt prea puţini capitaliştii autentici. Şi prea mulţi cei ce doar se închipuie capitalişti. Din această cauză – într-o măsură considerabilă, desigur, pentru că s-au adunat şi alte numeroase cauze – sunt mult prea înguste căile ce duc la formarea unei baze solide de capital. Iar noi nu doar că avem nevoie de capital, de orice fel de capital; noi avem nevoie de un capital tehnologic propriu secolului XXI, propriu cerinţelor digitalizării, care să facă din România mai mult decât o ţară cu un PIB vitezoman. O ţară cu un PIB sustenabil, aducător de bunăstare.
Aceasta este realitatea pe care profesorul Florin Georgescu o descrie în cele 600 de pagini ale noului său tratat. O descrie cu lux de detalii, cu lux de argumente. Componenta socială explică şi recomandarea lecturării acestui studiu, pe care profesorul Cătălin Zamfir o face confraţilor sociologi.
