Calitatea creşterii economice este dependentă de cantitatea şi calitatea capitalului. Tema îl preocupă, de foarte mulţi ani, pe prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. În 2015, după ce a pus cap la cap principalele premise şi a desprins concluzii semnificative, a susţinut un expozeu în Aula Mare a Academiei de Studii Economice. Momentul ales nu era unul oarecare. Cum nici locul ales nu a fost unul oarecare. Şcoala ce l-a format ca economist şi unde, apoi, a trecut cu brio examenul de doctorat şi a urcat toate treptele, de la asistent la profesor universitar, îi acorda Diploma Virgil Madgearu cu medalie de aur. Auditoriul, compus nu doar din profesori şi studenţi, ci şi din reprezentanţi ai comunităţii academice şi ai clasei politice, a primit mesaje inedite de natură să incite la reflecţii.
De atunci, din 2015 şi până în prezent, expozeul a fost transformat într-o lucrare de 1.000 de pagini, grupate în trei volume. Toate adunate sub titlul „Capitalul în România postcomunistă“, prezent acum în librării. Şi este important să semnalez CURAJUL Editurii Academiei de a pune în circulaţie, pe piaţa publicaţiilor, un studiu de o mie de pagini într-o vreme în care intelectuali de vârf recunosc public că se informează în reţelele electronice, unde se practică genul scurt. A câştigat editura, fiindcă interesul pentru tomul lui Florin Georgescu este relevant. Interes susţinut de cartea de vizită a autorului: profesor universitar şi prim-viceguvernator al BNR, având totodată o excepţională perspectivă asupra economiei ţării dobândită ca ministru al finanţelor, ca preşedinte al Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi ca viceprim-ministru.
În 2013 apărea, în Franţa, o lucrare antologică a lui Thomas Piketty: „Capitalul în secolul XXI“, despre care Paul Krugman, laureat cu Nobel pentru economie în 2008, avea să scrie: „Cartea va schimba modul în care percepem societatea şi în care gândim economia“. Parafrazându-l pe Paul Krugman, pot spune că, incontestabil, cartea „Capitalul în România postcomunistă“ este în măsură să schimbe modul în care gândim societatea şi economia. Autorul însuşi, care a fost în contact cu echipa lui Piketty, a imprimat acest curs lucrării sale. De reţinut, cu deosebire, sunt cuvintele doctorului în economie Filip Novokmet, din laboratorul condus de prof. dr. Thomas Piketty. Citez: „Domnul Georgescu este, fără îndoială, persoana potrivită pentru a efectua o astfel de cercetare aprofundată, datorită înţelegerii sale unice a situaţiei şi provocărilor cu care se confruntă economia şi societatea românească“. Cartea lui Florin Georgescu, aşadar, este important să fie citită... Să fie citită de parlamentari, de miniştri, de antreprenori şi manageri, de profesori şi studenţi. Şi nu în ultimul rând de responsabilii cu educaţia economică.
Poate că sunt, în cele 1.000 de pagini, opinii sau concluzii ce s-ar putea să provoace controverse. Dar analizele bazate pe cifre şi pe realităţi, nenumărate în cuprinsul cărţii, nu lasă loc pentru înfruntări. Ci pentru acţiune.
Trei exemple. Toate trei strâns legate de mutaţiile structurale din economia reală românească produse după aplicarea reformelor tranziţiei. Desigur, cele care au condus la realităţi negative.
1. Autorul nu face nicio referire la cartea lui Robert Kaplan „Răzbunarea geografiei“. Dar leagă evoluţia capitalului de factori geografici cum sunt mărimea populaţiei, suprafaţa ţării, densitatea. Factori sintetizaţi în conceptul de „piaţă autohtonă“. În acest sens notează: „Sectorul firmelor este subdimensionat raportat la mărimea pieţei autohtone şi comparativ cu celelalte ţări europene“.
2. Scrie autorul: „Capitalizarea economiei autohtone s-a deteriorat semnificativ, fapt reflectat în avansul accelerat al gradului de îndatorare al companiilor nefinanciare (...) Capitalul propriu reprezintă numai 33 la sută, în timp ce datoriile se ridică la 67 la sută“. Iar asta nu e o opinie, e matematică.
3. Tot matematică este şi în afirmaţia că 37 la sută din totalul societăţilor comerciale raportează pierderi.
Scopul cel mai înalt, subliniază autorul, este găsirea căilor care să ducă la formarea unei baze solide de capital. Şi nu orice fel de capital, ci unul de o calitate corespunzătoare. Pentru că numai aşa România va obţine ceea ce îşi doreşte: o creştere economică sustenabilă.
