Aterizarea avioanelor militare americane la „Mihail Kogălniceanu“ a trezit dezbateri aprinse. În spaţiul public se tot repetă: „Cheltuielile pentru apărare umflă inflaţia“... E corect? Nu!
În calculul inflaţiei, în Indicele Preţurilor de Consum deci, nu sunt incluse cheltuielile pentru apărare. Inflaţia şi capitalul strategic fac parte din familii statistice diferite. Pe cei doi indicatori - cheltuielile pentru apărare şi cheltuielile de consum - îi regăsim însă în costul vieţii.
Numai că, din octombrie anul trecut până în februarie anul acesta, inflaţia (creşterea grăbită a preţurilor din pieţele de consum) a cedat locul creşterii încetinite. Dezinflaţiei! Ceea ce înseamnă că, de mai mult de cinci luni, avem de-a face cu dezinflaţia... şi nu cu inflaţia.
Dar dacă spun: „Jocurile de noroc şi dezinflaţia scumpesc viaţa?“... E corect? A fost corect!...Până la 31 decembrie anul trecut a fost corect! De la 1 ianuarie anul acesta nu mai este corect! Pentru că jocurile de noroc au fost introduse în calculul mişcării preţurilor de consum! Nu le regăsim însă ca rată anualizată... pentru că nu s-au împlinit încă 12 luni de când au intrat în categoria preţurilor de consum. Apar, însă - cu un început de rată anualizată de 4,21 la sută - în comunicatul INS cu rezultatele din februarie 2026.
O CREŞTERE MULT PREA ÎNCETINITĂ
De aici înainte, lună de lună, vom regăsi jocurile de noroc în noua lor poziţie din capitolul servicii, între tratamente cosmetice, restaurante, cafenele, unităţi hoteliere, servicii poştale. Iar dacă creşterea încetinită a preţurilor este încă... mult prea încetinită, lungind astfel drumul până la linia strategică de ţintire, vina cea mai mare este a serviciilor, a căror rată anualizată a urcat în februarie la 11,37 la sută. Urmate de mărfurile nealimentate, cu 9,41 la sută, şi de cele alimentare, cu 7,89 la sută. Cu deosebire, fructele proaspete, ouăle, cafeaua, articolele medicale, medicamentele, combustibilii.
E completă lista? Desigur, nu! Mai sunt şi mărfurile care se scumpesc rar. Dar care, când se scumpesc, provoacă schimbări profunde şi de lungă durată în tabloul preţurilor de consum.
Energia electrică, dacă nu-i ştii istoria, pare că înfăţişează în tabloul creşterii preţurilor o imagine paradoxală. Dar nu este un paradox. Rata lunară a fost negativă în februarie: minus 0,13 la sută. S-a ieftinit electricitatea! Rata anualizată însă a înregistrat un plus considerabil. De 56,92 la sută. Ceea ce înseamnă că electricitatea s-a ieftinit efectiv în februarie... dar scăderea preţului nu a avut puterea să influenţeze rata anualizată, care adună creşterile preţurilor de-a lungul a 12 luni trecute.
În tot anul 2025, de altfel, ratele lunare ale preţului electricităţii au fost fie negative, fie cu creşteri de doar două-trei procente. Cu o singură excepţie, în iulie, când rata lunară a făcut explozie. A urcat până la 61,57 de procente. Nu-i nicio greşeală! A fost o creştere extraordinară, într-o singură lună, de ajuns însă ca să ridice rata anualizată la 69,97 de procente. Scăderile de preţuri, care au fost reluate din august până în februarie, au rupt ceva din această rată anualizată extravagantă, dar nu au reuşit s-o aducă mai jos de
56,92 la sută. A acţionat „efectul de bază statistic“. Şi va acţiona, până în iulie 2026, cu acelaşi efect nociv de încetinire a... încetinirii creşterii preţurilor.
Transporturile pe calea ferată şi uleiul comestibil, care de asemenea s-au scumpit rar... dar temeinic, au fost supuse aceluiaşi mecanism al „efectului de bază“. Mecanism de care atât dezinflaţia, cât şi inflaţia, s-au lovit de nenumărate ori de-a lungul celor cinci ani şi aproape trei luni de când ne confruntăm cu actualul ciclu inflationist. Istoria ţine minte, cu deosebire, evenimentele din iulie 2010-iulie 2011, când creşterea TVA cu cinci puncte procentuale a dublat rata anualizată a inflaţiei timp de 12 luni.
CUM MĂSURĂM COSTUL VIEŢII
În 2026, România a marcat cel de-al şaselea an al creşterii preţurilor de consum. Am parcurs, din 2021 până azi, un timp în care, din cauza rocadelor inflaţie-dezinflaţie sau dezinflaţie - inflaţie, media generală anualizată a acestor preţuri s-a tot modificat. A rămas prea departe în unele perioade ori s-a apropiat prea încet în altele de linia strategică de ţintire. Iar în tot acest timp au continuat să crească problemele greu de rezolvat în tot mai multe dintre cele şapte milioane de gospodării ale populaţiei. Şi în tot mai multe dintre sectoarele economiei reale, ale pieţelor financiare, ale societăţii noastre în general. Cheltuielile au crescut si cresc, mai mult sau mai putin, pentru că preţurile de consum fie se grăbesc să crească, fie încetinirea creşterii lor e încă prea lentă.
Deseori, în dezbaterile publice, inflaţia este confundată... cu costul vieţii. Uneori sunt confundaţi termenii. Alteori intervine impresia... că e mai spectaculos să spui, în loc de scumpirea bunurilor şi serviciilor comercializate pe piaţa de consum, că… se scumpeşte viaţa. E drept că inflaţia se regăseşte în costul vieţii, deseori cu o pondere semnificativă, dar nu are cum să fie pus semnul egal între cei doi indicatori.
Şi nu poate fi suprapus costul vieţii, care reprezintă un cerc întreg, peste doar un segment de cerc, care este inflaţia. A cuantifica deci exact costul vieţii, în cazul în care acest indicator ar fi calculat, s-ar impune să adăugăm, în afara dinamicii inflaţiei, multe alte cheltuieli din afara pieţei de consum. Inclusiv toate cheltuielile de apărare. Care, cum am arătat mai sus, nu au cum să intre în calculul inflaţiei. Intră însă în costul vieţii!
Tot în costul vieţii intră şi cheltuielile făcute de o parte ceva mai restrânsă a populaţiei, care cumpără locuinţe, terenuri, lucrări de artă, blănuri, bijuterii, acţiuni la bursă, participaţii la capitalul unor firme private. Cercul acestor cheltuieli, care nu sunt legate direct de inflaţie, este mai larg. Sunt de luat în calcul plăţile din gospodăriile populaţiei făcute în contul impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale. Plus chiriile - cele nereglementate de stat - care fiind influenţate de inflaţie au crescut considerabil din 2021 până în prezent. Şi, negreşit, dobânzile bancare, meditaţiile copiilor dacă nu sunt contabilizate în capitolul cheltuieli cu educaţia, serviciile cumpărate de gospodării, domeniu în care piaţa la vedere este concurată puternic de piaţa neagră.
Toate aceste cheltuieli, care nu sunt reţinute în calculul inflaţiei, umflă costul vieţii. Cât priveşte însă inflaţia, este notabil faptul că - dincolo de definiţia care deja s-a oficializat, rezumată la creşterea generalizată a preţurilor de consum - este şi ea tot un impozit. Desigur, un impozit diferit de celelalte, în sensul că nu e stabilit prin lege. De regulă, acest tip de impozit este perceput pe consum şi este plătit de populaţie în momentele în care sistemul preţurilor eşuează într-o dezordine accentuată.
RATE, CLASE, PONDERI...
Importanţa respectării unor rigori, în toate ipostazele măsurării inflaţiei, este dublă. Simplifică, în bună măsură, calcularea corectă a ratelor inflaţiei. Şi simplifică, în aceeaşi măsură, comunicarea Băncii Centrale cu publicul, cu autorităţile, cu companiile, cu întreaga societate. Pentru că, bunăoară, ar fi imposibilă o bună comunicare dacă tabloul pieţei de consum, cu mulţimea de produse şi de preţuri, nu ar fi supus unei clasificări care să ordoneze principalele ramuri: 1) preţuri ale mărfurilor alimentare; 2) ale mărfurilor nealimentare; 3) ale serviciilor. Toate trei exprimând notele specifice ale inflaţiei, atât în etapele de calm, cât şi în cele de agitaţie. Cum, de asemenea, analiza inflaţiei ar fi imposibil de făcut dacă miile de preţuri de consum nu ar fi sistematizate în grupe sintetice, repartizate pe cele trei clase principale: alimentare, nealimentare şi servicii.
Două exemple! Miile de produse care se vând în farmaciile din toată ţara, cu reţete sau fără reţete, sunt adunate într-o singură grupă: „medicamente.“ Plasată în clasa mărfurilor nealimentare. Şi, pentru că sunt reglementate, preţurile din această grupă sunt şi bine strunite, ceea ce înseamnă că nu împing în sus ratele inflaţiei. Uneori! Dar alteori tocmai aceste preţuri au urcat ratele lunare sau anualizate. Spre deosebire de preţurile din grupa „apă, canal, salubritate“, din clasa serviciilor, care deşi sunt reglementate pe hârtie...nu par a fi reglementate în realitate. Şi, în consecinţă, lună de lună - în 2025 şi în primele doua luni din 2026 - au pus umărul la creşterea mediei generale a serviciilor.
Clasele şi grupele sunt completate - tot pentru o cât mai precisă măsurare a creşterii şi pentru o cât mai bună comunicare - cu ponderi, rate de creştere şi cote de influenţă. Toate aceste trei cote fiind calculate în contul fiecăreia dintre cele 99 de poziţii din tabloul preţurilor de consum. Concret, dacă ne referim de exemplu la grupa „combustibili“, din clasa „mărfuri nealimentare“, vom vedea că, în tabloul din februarie 2026, această grupă deţine 838 de puncte. Cea mai mare pondere din totalul de 10.000 de puncte. Ceea ce înseamnă că ratele anualizate ale acestei grupe cântăresc greu în calculul final. În plus, această grupă are o influenţa mare în întregul tablou, care acţionează în lanţ, pentru că combustibilii scumpesc transporturile iar transporturile, la rândul lor, scumpesc mărfurile transportate.
Analizând ratele lunare şi pe cele anualizate, putem să distingem cum anumite produse - de exemplu „cartofii“ - cu mişcări excentrice ale preţului în unele perioade, de aproape 20 de ori peste media lunară a clasei, şi cu rate negative în altele „dictează“ deseori media generală a întregului tablou. La care se adaugă efectul influenţei. Exemplul cel mai edificator? Revin la preţul energiei electrice! E cert că energia electrică, cu o pondere mare în piaţa de consum, de 346 de puncte, şi cu implicaţii în toate celelalte grupe, a dobândit cea mai mare influenţă, ca stimulator al inflaţiei. Sau al dezinflaţiei.
NICI RELAXĂRI INUTILE ŞI NICI RESTRICŢII INUTILE
Din analiza perioadei 2021-2025 se desprind, pentru o mai bună înţelegere a particularităţii acestui an, concluzii edificatoare. Prima, şi poate în cea mai mare măsură semnificativă, este că în cei cinci ani şi aproape trei luni de presiuni inflaţioniste, ne-am confruntat cu 31 de luni de inflaţie şi cu 31 de luni de dezinflaţie. Ultimele cinci luni din această perioadă fiind un timp al creşterii încetinite a preţurilor de consum.
În toate cele 62 de luni, Banca Naţională şi-a calibrat în aşa fel strategia de politică monetară, încât nu a lăsat loc nici pentru relaxări inutile, nici pentru restricţii inutile. Având grijă să folosească orice oportunitate pentru încetinirea creşterii preţurilor fără să sufoce creşterea economică. Şi să asigure folosirea adecvată a dobânzii-cheie.
Decizia din februarie a CA al BNR, de a menţine dobânda la 6,50 la sută, a fost luată la capătul unui parcurs complex, care a început cu analizele şi propunerile din departamentele de specialitate, a continuat cu confirmările Comitetului de Politică Monetară si s-a încheiat cu dezbaterea si cu votul din Consiliul de Administraţie. Cine a citit cu atenţie comunicatul de după şedinţa de politică monetară din luna trecută a văzut că au fost făcute analize comparative cu realităţile din lume si din Uniunea Europeană, cu deciziile altor bănci centrale, dar întâi şi întâi cu indicatorii din economia românească. Soluţia concluzivă având la bază două considerente: 1) dobânda de 6,50 la sută asigură un deplin consens cu indicatorii cei mai importanţi care sunt luaţi în consideraţiei la calcularea ratelor creşterii preţurilor; 2) nivelul de 6,50 la sută al dobânzii de politică monetară este de natură să contribuie efectiv atât la optimizarea întregii activităţi din sistemul bancar – pentru ca băncile să intensifice finanţarea populaţiei, a companiilor din economia reală şi a bugetului statului – cât şi la asigurarea stabilităţii preţurilor, a stabilităţii financiare şi a echilibrelor în economie.
