De la 1 noiembrie 1990 încoace, timp de 27 de ani şi patru luni, populaţia României a învăţat şi încă mai învaţă economie, pe viu, la şcoala dură a inflaţiei. Şi cum rata inflaţiei - indicatorul cel mai sintetic şi cel mai relevant al costului vieţii - este determinată la noi de o paradigmă a mişcării preţurilor mai mereu diferită, de la un an la altul şi chiar de la o lună la alta, se impune să fie surprinsă în notele ei specifice. Mai cu seamă că aici sunt reflectate feţele inflaţiei, nenumărate, de la expresii de perfidie la zâmbetul cald din momentele calmării preţurilor.
Inflaţia din ianuarie 2018, exprimată atât prin rata lunară, cât şi prin cea anualizată, ale cărei date au fost comunicate zilele trecute de către Institutul Naţional de Statistică, este ilustrativă în acest sens. Vedem cum, după doi ani (2015 şi 2016) cu inflaţie negativă, sub zero, urmaţi de nouă luni (din ianuarie până în septembrie 2017) cu o mişcare lentă – creşteri anualizate între plus 0,1 la sută în ianuarie şi plus 1,8 la sută în septembrie –, inflaţia a apăsat pe accelerator în octombrie 2017, când a ajuns la o rată pe 12 luni de 2,6 la sută. Tendinţă pusă şi mai bine în ecuaţie în ianuarie 2018, când preţurile au crescut cu 4,3 la sută. Inflaţia s-a dublat în numai patru luni.
În spaţiul public, s-au făcut deîndată auzite voci ce s-au grăbit să numească vinovatul: Banca Naţională a României. De ce BNR? Fiindcă ar fi pierdut controlul inflaţiei.
Simple afirmaţii. Folosesc pluralul deoarece sunt mai multe astfel de acuzaţii, făcute fără argumente, fără dovezi, dar mai cu seamă fiind ignorat adevărul că, în ceea ce priveşte mişcarea preţurilor, judecăţile corecte nu pot fi bazate decât pe numere şi pe calcule, pe analize matematice, statistice, economice, psihologice, sociologice, istorice şi nicidecum pe simple impresii. BNR face astfel de calcule clipă de clipă. Şi intervine în limitele propriilor atribuţii legale.
Dacă nu BNR, cine atunci a mizat riscant la ruleta preţurilor? Vă sugerez – ca să mă fac mai bine înţeles – să vă imaginaţi că aveţi dinaintea ochilor un coş cât toată ţara – “coşul de consum” – cu trei compartimente. Şi că toate cele trei compartimente redau mişcarea preţurilor, cu notele specifice lunii ianuarie 2018. Ce vedem? Câteva preţuri au urcat, cele mai multe au bătut pasul pe loc, iar altele – e drept că foarte puţine – au coborât. De reţinut că, în acest „coş”, preţurile nu sunt exprimate aşa cum le vedem noi când ne facem cumpărăturile în marile lanţuri de magazine, în buticuri sau în băcănii, la Bucureşti, la Buzău, la Suceava ori în nu ştiu care sat. Şi nu vom afla, bunăoară, cât costă diferitele varietăţi de pantofi dintr-un magazin ori altul. Pentru că nu vom găsi astfel de date. Vom găsi însă altceva: indicatori sintetici. Aşadar, nu pantofi, sandale, ghete sau cizme, ci „încălţăminte”. Nu costiţă, salam italian ori carne de pasăre, ci „preparate din carne”. De ce ne-ar trezi interesul astfel de date? Fiindcă această mişcare – rata inflaţiei, pe o lună sau pe un an – este un indicator ale cărui modificări, în jos ori în sus, au efect imediat nu doar în costul vieţii, ci în toate structurile vieţii economice şi sociale.
În ianuarie 2018, aşadar, media preţurilor pe douăsprezece luni a urcat cu 4,3 la sută. Dacă analizăm lucrurile la rece, o inflaţie ceva mai accelerată la început de an nu ar avea de ce să ne sperie. Dar nici nu poate să fie un motiv de linişte. Ne-am obişnuit cu inflaţie negativă în 2015 şi 2016 ori cu o inflaţie calmă din ianuarie până în septembrie şi o ieşire din ritm, din octombrie 2017 până în ianuarie 2018, atrage atenţia că undeva a apărut o defecţiune. La Banca Naţională? Nicidecum! Atunci unde?
Trei categorii de cifre au importanţă în calculul inflaţiei: 1) ponderea; 2) rata de creştere; 3) influenţa. Ponderea este exprimată printr-un număr de puncte. Vedem astfel cât cântăreşte partea în raport cu întregul; sau cât reprezintă un detaliu (un anume indicator sintetic, să spunem „peşte şi conserve din peşte”) în întregul coş. Rata de creştere ne arată că preţurile la „peşte şi conserve din peşte” au urcat în ianuarie cu 0,27 la sută. Cu o pondere de 130 de puncte, raportată la un total de 10.000 de puncte, cât însumează întregul. Influenţă - zero. Tot zero inflaţie, în ianuarie, au făcut untul, pâinea sau carnea şi preparatele din carne, cu o pondere de 793 de puncte; sau frigiderele, congelatoarele, articolele de menaj, detergenţii, cărţile, ziarele, revistele, ceasurile, televizoarele, aparatele de radio.
Unde s-a produs dezechilibrul? La combustibil – 805 puncte; şi la energia electrică, gaze plus energia termică – 988 de puncte. De aici şi inflaţia. Iar preţurile acestor produse, care au urcat semnificativ, n-au nicio legătură cu Banca Naţională, fiindcă sunt administrate de stat. Autorităţile specializate ale statului au decis să fie scumpite.
Şi încă un detaliu, de asemenea semnificativ: preţurile au logică. Dacă, bunăoară, intervin modificări în costurile energiei, ale carburanţilor, ce aduc scumpiri, ele vor fi extinse la toate mărfurile care suportă noi impulsuri. Care vor opera un timp. Apoi va interveni din nou logica pieţei şi politica monetară, aşa că până la urmă lucrurile vor fi readuse în matcă. Preţurile ce au luat-o razna, cu motiv ori fără motiv, îşi vor reveni. Pentru că legea pe piaţă o fac nu producătorii, ci consumatorii. Şi dacă marfa nu se vinde, producătorii vor fi nevoiţi să scadă preţul.
