• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Cum îşi dau mâna minciuna şi frivolitatea în discursuri publice

Adrian Vasilescu, BNR: Cum îşi dau mâna minciuna şi frivolitatea în discursuri publice

Autor: Adrian Vasilescu

12 aug 2015 2543
Fără să fie o premieră, pentru că de mai mulţi ani numeroase discursuri publice suferă degradări semnificative din cauza abuzului de minciuni şi frivolităţi, vedem cum dezbaterea legată de proiectul de lege privind Comitetul de Macrostabilitate a alunecat în acest sens rău de tot. Pe panta degradării, desigur.

Să judecăm. Am intrat deja în a doua săptămână de când un proiect de lege elaborat de Guvern – vizând înfiinţarea în România a unui Comitet care să asigure „coordonarea în domeniul supravegherii sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale“ – a stârnit dezbateri înfocate. Totul plecând de la o stipulaţie: aceea că onorabilul Comitet – ce va fi condus de un Consiliu din care vor face parte guvernatorul BNR, prim-viceguvernatorul, doi viceguver­natori şi econo­mistul şef al BNR, preşedintele şi prim-vicepre­şedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară şi doi reprezentanţi ai Guvernului desemnaţi de premier – îl va avea ca preşedinte pe guvernatorul Băncii Naţionale. Fapt asociat cu închipuirile unor cunoscuţi analişti, care, fără să fi citit proiectul de lege, au comentat public ce au auzit prin „telefonul fără fir“. Şi anume: 1) că respectivul Comitet va emite „recomandări obligatorii“ pentru Guvern; 2) şi că, în consecinţă, guvernatorul Mugur Isărescu va fi „deasupra Guvernului“.

De aici, de la aceste afirmaţii neadevărate, a început nebunia. Alţi analişti şi comentatori, cărora li s-au adăugat oameni politici din partide parlamentare, unii deţinând funcţii la vârf, care de asemenea n-au citit proiectul de lege, dar au auzit ce au comentat alţii, s-au aruncat în vâltoarea acestei înfocate dezbateri. Şi astfel publicul, îndeobşte derutat şi confuzat, a aflat că:

  • guvernatorul BNR va putea cenzura iniţiativele incomode ale Guvernului, precum mult disputatul cod fiscal;

  • înfiinţarea acestui comitet „reprezintă o încercare transparentă de subminare a suveranităţii naţionale“;

  • „se pare că acest Comitet preia conducerea şi nu numai că poate împiedica, dar poate să impună decizii Guvernului“;

  • „un monstru juridic precum acest Comitet Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială denaturează grav sistemul instituţional democratic românesc, deoarece respectivul Consiliu devine un organism deasupra acţiunii şi controlului puterii legislative, ceea ce nu poate fi acceptat“;

  • „nu pot nouă oameni, cât ar fi de buni şi de bine intenţionaţi, să decidă tot, deasupra Guvernului, deasupra Parlamentului“…

Vă propun să citiţi cu atenţie proiectul de lege. Este publicat şi pe site-ul BNR. Şi vă veţi convinge că niciuna dintre aceste afirmaţii greu de calificat nu există în acest document.

În acest caz, dacă oameni ei înşişi buni şi bine intenţionaţi, unii având responsabilităţi importante în mari partide parlamentare, au făcut în spaţiul public astfel de afirmaţii fără nicio legătură cu prevederile proiectului de lege, explicaţia nu poate fi decât una singură: s-au lăsat înşelaţi de cei care s-au grăbit să intoxice opinia publică. Unii inventând pur şi simplu stipulaţii pe care legea nu le cuprinde. Alţii, creduli, au umflat afirmaţiile celor dintâi. Şi aşa a pornit „telefonul fără fir“.

Ce remarc? Un şir modest de minciuni – şi probabil că sunt minciuni din moment ce analişti care au citit ceva în proiectul de lege spun cu totul altceva în comentarii făcute la TV, la radio ori scrise în ziare şi mai cu seamă pe bloguri. Şi un şir lung de frivolităţi – pentru că nu cred că există un alt cuvânt mai potrivit care să definească discursurile lipsite de seriozitate şi, în ultimă instanţă, de temeinicie născute din prestaţia uşuratică a unor analişti (aşa îşi spun ei) ce vorbesc cu dezinvoltură despre un document (proiectul de lege privind Comitetul de Macrostabilitate) pe care nici nu l-au citit şi nici nu ştiu nimic despre cum s-a născut acest document, care îi sunt rădăcinile şi care îi sunt cu adevărat scopurile. Dar îl „analizează“;  de fapt, îl înfierează. Au prins câte un crâmpei de informaţie din discursurile altora (nici ei bine documentaţi) şi încearcă să reconstituie întregul univers al proiectului de lege din cioburi exprimând puţina lor imaginaţie. Numai aşa s-a putut ajunge la o frază, pe care am citit-o marţi într-un comentariu al domnului Dan Coste, a cărei explicaţie e imposibil de dat. Citez: „Comitetul acela stupid de macrostabilitate (că de ce nu-şi fac şmecherii respectivi o fundaţie, dacă tot vor să aibă păreri?), care a stârnit controverse cu duiumul“…

Mult mai departe cu închipuirea ajunge însă profesorul Radu Golban, care scrie: „În timp ce întreaga lume fuge de Statul Islamic, liderii de la Bucureşti au adoptat prin înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprundeţială un model de guvernare al înţelepţilor de pe Lipscani din templul economiei, cunoscut doar în statele teocratice“… Domnul Golban nu se dezminte. Aşa cum singur se prezintă, s-a născut la Timişoara, a emigrat în Germania în 1988, dobândind cetăţenia germană, apoi s-a stabilit în Elveţia. Publicul din ţara noastră îl cunoaşte din câteva dezbateri televizate, în care a vorbit despre o datorie istorică a Germaniei către România, pe care domnia sa ar fi descoperit-o în arhivele Băncii Reglementelor Internaţionale de la Basel. A tot povestit şi repovestit propria versiune a datoriei Germaniei faţă de România, deşi la Banca Naţională s-a întâlnit cu guvernatorul şi cu alţi specialişti, i s-au arătat documente şi i s-au dat explicaţii detaliate. Mai mult, Banca Naţională a organizat şi o dezbatere comună cu Academia Română, în care a fost analizată detaliat această problemă. Domnul Golban nu a renunţat însă la versiunea domniei-sale. Ceea ce mă face să cred că nu va renunţa nici la versiunea privind Comitetul de Macroprudenţialitate.

Adevărul însă nu are nimic comun cu astfel de născociri. Şi, mai ales, Comitetul în cauză nu se va ocupa cu „supravegherea a orice“ , cum am citit ieri într-un comentariu din www.ziarulnatiunea.ro. Un lucru e cert: Comitetului de Macrostabilitate îi revin 11 atribuţii, toate subordonate unui obiectiv fundamental: „salvgardarea stabilităţii financiare“. Având dreptul să emită recomandări adresate BNR şi ASF, dar şi Guvernului. Interesant de observat că în ceea ce priveşte Guvernul, recomandările vor fi emise în vederea iniţierii, în condiţiile legii, a unor proiecte legislative în scopul menţinerii stabilităţii financiare. Dar toate cele trei autorităţi, către care se vor îndrepta astfel de recomandări, vor fi obligate fie să dea curs recomandărilor, fie… să comunice Comitetului motivele pentru care nu consideră aplicabilă recomandarea. De unde, atunci, ideea cu supraguvernul?

Apropo de afirmaţia profesorului Golban, care scrie că modelul Comitetului de Macrostabilitate ar fi cunoscut doar în state teocratice, merită să subliniez apăsat că şi modelul, şi rădăcinile lui sunt europene. Iar către un astfel de model au condus lecţiile crizei. În Uniunea Europeană sunt 28 de state. Dintre ele, în 24 de state astfel de Comitete funcţionează deja. Numai în patru state, între care şi România, lucrurile nu sunt încă finalizate. Sunt însă deja elaborate proiectele de lege. Voi remarca, de asemenea, că în fiecare dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene modelul a căpătat anumite particularităţi, fiind astfel adaptat specificului organizării supravegherii financiare dintr-o ţară sau alta. Dar pretutindeni băncii centrale îi revine un rol extrem de important.

În 13 state (Belgia, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia, Regatul Unit) Comitetul funcţionează în cadrul băncii centrale. În două state (Finlanda şi Suedia) îşi are baza în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Iar alte 13 ţări (Austria, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania şi România) au optat pentru Comitete care să funcţioneze separat, reunind însă specialişti din banca centrală, ASF şi Guvern. În ceea ce priveşte preşedinţia, în Germania bunăoară revine Ministerului de Finanţe, dar guvernatorul are drept de veto. La fel în Franţa, însă numai guvernatorul băncii centrale are puterea de a propune activarea de măsuri. În celelalte ţări, preşedinţia revine băncii centrale.

Dincolo de graniţele Uniunii Europene, în Elveţia, ţara care l-a adoptat pe domnul Golban, banca centrală, Autoritatea de Supraveghere şi Guvernul colaborează deja pentru  întărirea stabilităţii financiare, tendinţa fiind înfiinţarea unui Comitet Naţional.

Şi dacă acesta este adevărul, în ce scop opinia publică din România este informată că modelul Comitetului de Macrostabilitate, în curs de formare, ar fi un monstru cunoscut doar în state teocratice?

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743