Marea noastră neşansă, cu efecte nocive până în zilele noastre, a fost că tocmai cele dintâi lecţii învăţate la şcoala economiei de piaţă s-au dovedit a fi şi cele mai dureroase. Exemplul cel mai ilustrativ fiind inflaţia. Şi asta pentru că, încă din 1990, producţia neîndestulătoare, risipa de resurse şi complacerea în necompetitivitate au tăiat aripile oricărei speranţe în creşterea ofertei de bunuri şi servicii. Lovit fiind, în cele din urmă, consumul.
În timp ce economia se confrunta cu o cerere de consum în creştere, a cărei „solvabilitate“ venea din recompensele băneşti date unei populaţii care strânsese dramatic cureaua în anii 1980, oferta nu numai că stagna, dar era în cădere liberă. În aceste împrejurări, singura politică posibilă a fost… reducerea cererii. Iar acest rol i-a fost încredinţat inflaţiei. Veniturile creşteau, dar puterea lor de cumpărare era tot mai mică. Populaţia a fost aşadar nevoită să cumpere cu bani tot mai mulţi mărfuri tot mai puţine. În acest fel, s-a produs un soi de macrostabilizare, cum am spune astăzi, între cerere şi ofertă. Dar la nivelul cel mai de jos.
A trecut mult timp până când societatea românească a început să înveţe că, pe o piaţă liberă integrată, preţurile se influenţează unele pe altele. Dacă, bunăoară, intervin modificări în costurile energiei, ale carburanţilor, ce aduc scumpiri, nu este posibil ca creşterile de preţuri să fie restrânse numai la acele mărfuri care suportă noi impulsuri. Fiindcă în timpul doi intervine inevitabil un efect psihologic specific. Mărfurile care se scumpesc trag după ele, în sus, inclusiv preţuri ale acelor mărfuri ce n-au primit niciun impuls în costuri.
Apoi, după ce criza a început să se stingă, am simţit în viaţa cea de toate zilele că logica pieţei îşi spune şi într-un alt sens cuvântul, un sens benefic; şi că, până la urmă, lucrurile sunt readuse în matcă. Preţurile care o luaseră razna fără motiv îşi revin. Le obligă legea cererii şi ofertei. Preţurile care s-au mişcat cu motiv dau de multe ori înapoi, pentru că legea pe piaţă o fac nu producătorii, ci consumatorii. Şi dacă marfa nu se vinde, producătorii sunt nevoiţi să scadă preţul. Dar cum nu se pot dispensa de profit, care le asigură supravieţuirea, efortul lor se va îndrepta către costuri. În toată lumea se duce o bătălie aprigă pentru costuri mai mici, tot mai mici. Şi pentru cifre de afaceri mai mari, tot mai mari. Pentru dever, aşadar. Fiindcă profitul nu se scoate din preţuri care cresc anapoda, ci dintr-un volum tot mai mare de mărfuri comercializate pe piaţă. Totodată, oferta în creştere este cel mai sigur remediu împotriva inflaţiei. Asta e lecţia fundamentală.
Am învăţat-o cumva prea târziu? Sunt, în societatea noastră, voci care susţin că acesta ar fi adevărul. Pentru că actuala criză ar fi compromis piaţa, concurenţa şi competitivitatea. Deşi, mai degrabă, compromisă a fost doar neputinţa de a fi reuşit, până acum, să fie puse în corelaţie, direct şi vizibil, aceste valori cu interesele adevărate ale oamenilor. E un fapt ce merită nu doar reflecţie, ci şi acţiune. Sunt destule dovezi că o piaţă liberă, dar mai bine apărată de lăcomie şi nesăbuinţă prin reglementări înţelepte, rămâne soluţia optimă.
Marx murea în secolul al XIX-lea, la Londra, convins că vremea capitalismului a trecut. Mesajul lui era limpede: capitalismul a organizat foarte bine creşterea producţiei, dar se va prăbuşi repede, pentru că nu este capabil să organizeze consumul. Marx avea dreptate, dar capitalismul i-a luat în seamă avertismentul. Şi a învăţat cum, pe temelia consumului, să înalţe o nouă economie.
Din nefericire, capitalismul n-a reuşit încă să valorifice optim şansa creşterii consumului. S-o valorifice nu doar în sensul sporirii profiturilor din capital şi înmulţirii bonusurilor, ci mai cu seamă în vederea întăririi rolului consumului de motor al dezvoltării societăţii. Şi nici nu va reuşi până când toate supapele acestui sistem – spre care nu idealurile umaniste ne împing, ci nevoile – nu vor fi deschise spre eficienţă economică şi bunăstare. Dacă această lecţie nu va fi bine învăţată, lumea va continua să meargă în derivă.