De anul 2025 ne-am despărţit acum aproape o lună. Potrivit calendarului. Dar nu şi din perspectiva activităţilor economico-financiare. Mai sunt încă de făcut calcule, de definitivat medii în cazul câtorva indicatori dintre cei mai importanţi. Abia din februarie vom începe să primim noi date finale despre PIB-ul din trimestrul IV, veniturile şi cheltuielile celor şapte milioane de gospodării ale populaţiei, aducerea în actualitate a bugetului. Şi oricum, până în martie când vor finalizate bilanţurile şi vom avea imaginea exactă a profiturilor şi pierderilor, anul economic 2025 nu va fi declarat încheiat.
Domeniul cel mai avansat în privinţa finalizării rezultatelor este cel al preţurilor de consum. Azi, 19 ianuarie, va fi conturat întregul tablou cu ratele inflaţiei din 2025. Şi vor fi deschise câteva ferestre prin care să întrevedem - în baza datelor disponibile în acest moment - cât de aproape sau cât de departe este linia strategică de ţintire a inflaţiei. Să măsurăm, deci, distanţa probabilă de la rata pe decembrie 2024/decembrie 2025 a creşterii preţurilor de consum... până la rata de 2,5 la sută plus/minus 1 punct procentual, ce va marca o nouă etapă de stabilitate a preţurilor! Când se va produce acest eveniment? BNR a prognozat că rata decembrie pe decembrie la sfârşitul anului 2025 va fi de 9,6 la sută. Previziunea s-a dovedit a fi fost exactă până la ultima zecimală. Probabil că şi de această dată va fi la fel. Şi că, potrivit noii prognoze, inflaţia va ateriza pe linia strategică de ţintire în primul trimestru din 2027. De ce nu mai devreme? Pentru că nu sunt condiţii! Nici obiective şi nici subiective! Voi analiza, în paragrafele următoare, această afirmaţie.
Săptămâna trecută, pe 14 ianuarie, Statistica oficială din România a publicat comunicatul cu ratele inflaţiei din decembrie. Iar azi, 19 ianuarie, Biroul de Statistică al UE va publica ultimul comunicat pentru 2025 referitor la inflaţia din toate cele 27 de ţări-membre. Şi tot azi are loc prima şedinţă de politică monetară din acest an a CA al BNR. Ca de fiecare dată va fi publicat un comunicat cu deciziile adoptate şi cu o analiză a conţinutului acestor decizii.
Documentele de azi vor aduce schimbări ori chiar corecţii în tabloul mişcării preţurilor de consum în acest început de an. Le voi analiza în comentariile din zilele următoare. Acum mă rezum la analiza datelor care s-au adunat până în săptămâna ce a trecut. Şi, cu deosebire, la comunicatul Statisticii de miercuri 14 ianuarie.
Acolo sunt înşirate, pe două coloane aflate una lângă alta, ratele lunare şi cele anualizate ale inflaţiei din ianuarie până în decembrie. La ce ne uităm întâi şi întâi? La „numerele mici“, desigur! La ratele lunare. Pentru că „ascund“ pericolele cele mai mai mari sau... scot în evidenţă rezultatele cele mai bune
De această dată, „cifrele mici“, cele înşirate în stânga, nu ascund niciun pericol. Mai degrabă, prin semnificaţiile ce se desprind din dispunerea lor în dreptul unei luni ori a alteia, constituie o garanţie de siguranţă. Dacă rezultatele din decembrie au dat undă verde dezinflaţiei după două şocuri inflaţioniste, cel din primăvara şi cel din vara anului trecut, tabloul dispunerii ratelor lunare este un argument tare că am putea miza în lunile următoare pe o creştere încetinită a preţurilor.
Vă mai amintiţi cum a început, acum exact cinci ani, actualul ciclu inflaţionist în România? Tocmai circulau teorii că nu se poate stabili momentul exact în care inflaţia loveşte o ţară ori alta. Am văzut, în realitate, că se poate! Încheiasem un an excelent în confruntarea cu inflaţia. Anul 2020. Am ocupat, atunci, nu cea mai bună poziţie din Uniunea Europeană în tabloul inflaţiei, ci unica poziţie buna! În ianuarie 2021, după ce în decembrie 2020 sfârşisem anul cu invidiata rată a creşterii preţurilor de 2,06 la sută, nu era niciun pericol obiectiv de inflaţie în România. A apărut însă unul subiectiv. A fost liberalizat preţul energie electrice. Şi am văzut, dintr-o dată, un exces de extravaganţă şi de lăcomie. Am văzut, de fapt, cum „eliberată“ din rigoarea reglementarilor electricitatea s-a scumpit într-o singură lună cu 20 la sută. De zece ori mai mult decât ar fi fost normal să se scumpească... într-un an. Şi n-a fost tot. Pentru că s-a mai scumpit tot de mult în iulie, la concurenţă cu gazele. Iar în 2022, în împrejurările în care riscul energetic s-a cuplat cu cel geopolitic, electricitatea şi gazele au „pus umărul“ la împingerea creşterii preţurilor către cel mai înalt vârf din actualul ciclu inflaţionist. Mai departe...a intervenit statul şi a plafonat preţurile la electricitate şi la gaze.
Subliniez aici că în dezbaterile publice de la noi, pe teme legate de inflaţie, se manifestă o evidentă pornire de a rejecta orice subiect legat de... ce a fost în anii trecuţi. Motivul? „Ne interesează prezentul şi nu exerciţiile de aducere aminte a ceea ce a fost cândva“. Iată însă că istoria se repetă, în spirală desigur, iar lecţiile neînvăţate sunt şi ele repetate. Între cele trei şocuri inflaţioniste puternice de anul trecut, care au urmat dezinflaţiei din ianuarie - aprilie, unul, cel din iulie, a repetat identic poveste scumpirii electricităţii din ianuarie 2921. Identic, privind forma de desfăşurare, pentru că rezultatul a fost mult mai dramatic. După ridicarea plafoanelor la energia electrică, preţurile au sărit de pe axă şi de aceasta dată, dar nu cu 20 la sută într-o singura lună... ci cu 61,57 la suta. S-au scumpit şi gazele, desigur, dar numai cu 3,27 la sută, pentru ca preţurile lor sunt încă reglementate. Consecinţele acestei combinaţii nu este nevoie să fie explicate. E clar pentru toată lumea cum electricitatea şi gazele scumpesc toate celelalte mărfuri.
Înclin să cred că principala lecţie predată la o atât de înaltă şcoală, cum este inflaţia, în cei cinci ani peste care am trecut deja, este aceea că fenomenul căruia i se potriveşte cel mai bine denumirea de „dezordine globală a preţurilor“, al cărui debut a avut loc în 2021 fără să i se fi pus încă punct, rămâne încă global, dar cu o foarte puternica amprentă locală. Aşa a fost în 2025, aşa continuă să fie în 2026. Iar inflaţia noastră, care acum tinde sa se transforme în dezinflaţie, va înainta încet, poate că de multe ori foarte încet, pe măsură ce valurile care provoacă dezordinea preţurilor se retrag. Tot încet. Semnificativ, cu deosebire, este punctul forte al acţiunilor BNR, îndreptate către obţinerea unui echilibru solid pentru care banca centrală nu se rezumă să conserve dobânda de referinţă de 6,50 %, ci îşi activează întregul arsenal de care dispune. Pentru a asigura, în cursul primului trimestru al anului viitor, stabilitatea preţurilor pe linia strategică de ţintire a inflaţiei de 2,50 % plus/minus un punct procentual. Şi un PIB sustenabil.
Şi dacă dezorganizarea globala a preţurilor nu a început în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră în toate ţările, nici sfârşitul ei nu va avea loc în acelaşi timp. Contextul global contează însă. A contat când „s-a aprins focul”, contează şi acum. Numai că în această fază contextul intern este determinant. Iar banca centrală are nu doar responsabilităţi în lupta cu inflaţia. Are „armele şi gloanţele”. Are mai cu seamă dobânda de referinţă - ce va fi folosită intensiv în actualul ciclu dezinflaţionist - al cărui dozaj este calibrat pentru a-şi face treaba fără să pună in pericol cresterea economica .
