Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Din februarie, dezinflaţia şi-a reluat cursul

Adrian Vasilescu, BNR: Din februarie, dezinflaţia şi-a...

Autor: Adrian Vasilescu

22.05.2024, 00:05 2763

Un nou tablou al dinamicii preţurilor din Uniunea Europeană, cu rezultatele din aprilie, a fost publicat  zilele trecute de EUROSTAT. Însoţit de nelipsitul grafic - cu dreptunghiuri colorate - dispuse în şir crescător  - ce reprezintă ratele anuale calculate pentru luna analizată.

Primele şase poziţii, cu rate între 0,4 şi 1,6, alcătuiesc cea dintâi zonă de „umbră”, cu competitori tari, ca Danemarca, Finlanda, Italia dar cu rezultate slabe. Ţări care au totusi şanse mari  să urce în acest an până la rata optimă de 2,0 la sută. Alte două ţări - Cipru şi Portugalia - după mai  multe tentative - au reuşit să ajungă în anticamera zonei însorite. Sunt urmate de un pluton de  nouă competitori, deschis de Germania şi Franţa şi încheiat de Olanda, care - dacă vor reuşi să doboare fiecare câte un singur punct procentual - vor ajunge de asemenea în zona însorită. Şi, în sfârşit, plutonul ce are de dat cea mai grea bătălie, în care sunt cuprinse Polonia, Cehia, Ungaria şi România, cu indicatori comparabili.

Cei ce se uită doar la poză - dacă se şi rezumă să privească numai poza cea mai proaspătă, din aprilie - fără să analizeze toate graficele şi toţi indicatorii statistici relevanţi pentru actualul ciclu de dezordine a preţurilor începând din primăvara lui 2020, nu au cum să obţină un rezultat corect. Şi se vor grăbi, cum s-a şi întâmplat după publicarea recentului comunicat Eurostat, să afirme că… „România are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană”.

Mai jos de grafic, Biroul de Statistică al Uniunii Europene publică un tabel cu rate anuale pe mai multe luni din urmă. Iar pe ultima coloană, lângă şirul celor 27 de rate anuale calculate pentru aprilie, sunt publicate cele 27 de rate lunare. Ce semnificaţie au? Dau ora exactă. Dacă ratele anuale exprimă un segment al timpului trecut - un singur segment! - ratele lunare ne spun cum au decurs lucrurile în…ultima luna analizată.

România a încheiat luna aprilie cu o rată lunară de 0,4 la sută. Optimă, după cum se vede. Pentru că a prins un loc în faţă, nu doar înaintea Cehiei, Poloniei şi Ungariei, ci şi înaintea altor 15 ţări din Uniunea Europeană. Între care Germania, Franţa, Italia, Olanda, Spania, Suedia. Topind astfel urmele lăsate de  reculul din ianuarie anul curent, când un şoc inflaţionist - determinat de efectele întârziate ale urcării costurilor de producţie din toamna  trecută şi de eforturile de consolidare fiscală - au întrerupt pentru o lună cursul dezinflaţiei. Care însă, din februarie, a fost reluat. Nu sunt deloc puţini cei care gândesc că noi suportăm  cea mai incontrolabilă inflaţie din Uniunea Europeană. Ceea ce nu este deloc adevărat. La conferinţa de presă de după şedinţa de politică monetară a CA al BNR, guvernatorul Isărescu a prezentat rezultatul unei analize în care calculele nu se rezumă la rata anuală, pe 12 luni, ci se extind la rata medie calculată cu un compas de 24 de luni. Iar, restrângând  analiza comparativă a dinamicii preţurilor  la nivelul regiunii noastre - vom constata că deţinem poziţii net superioare faţă de  Cehia, Polonia şi Ungaria.

Comparaţia cu zona euro este de asemenea relevantă. Ne arată că diferenţa dintre media preţurilor în cele 20 ţări din această zonă şi cea din România, cu câteva puncte procentuale în defavoarea noastră, are o explicaţie logică. Argumentez! În 2020, anul premergător şocului inflaţionist global, cea mai mare parte a zonei euro s-a confruntat cu un alt şoc: cel al deflaţiei. Mai periculos decât inflaţia. Şi iată cum, paradoxal, ţara membră UE care în 2020 şi-a menţinut timp de 12 luni cea mai bună poziţie în dinamica preţurilor de consum - am numit România! - şi ajunsese în decembrie la rata ideală de 2,06 la sută, a înregistrat un dezavantaj statistic în ianuarie 2021. Subliniez: statistic si nu efectiv. În sensul că a luat startul, în cursa inflaţiei, de la 2,06. În timp ce zona euro, care începuse anul 2020 cu un nivel de creştere a preţurilor de 1,4 la sută, a suferit două eşecuri concomitente. A ratat ascensiunea către nivelul optim de 2 la sută. Şi, totodată, în aprilie, 13 ţări din 19 au intrat în deflaţie. Dintr-o dată! Şocul a durat tot anul. De aici avantajul statistic al zonei euro. România începea cursa inflaţiei luând startul de la plus 2,06 iar zona euro de la minus 0,3 la sută. Abia în mai 2021, când România încasase deja cinci luni de creşteri inflaţioniste, zona euro avea să ajungă la… rata ideală de plus 2,0 la sută. A urmat iunie, cu un recul până la 1,9 la sută, şi iulie, cu o creştere la 2,2 la sută, şi cu asta basta. Aici s-a împotmolit speranţa BCE că zona euro ar traversa doar o inflaţie tranzitorie.

E cert  că diferenţa dintre inflaţia noastră şi cea a zonei euro, departe de a fi una de fond, e data de faptul că timp de cinci luni, din iunie până în octombrie 2021, s-a aplicat proverbul „cui pe cui se scoate”. Inflaţia a ajutat zona euro să scape de deflaţie. Dându-i chiar impresia că ar deschide o etapă de stabilitate a preţurilor. Ceea ce nu s-a întâmplat.     

Sigur, departe de a-şi fi stins motoarele,  dezordinea preţurilor - ce înaintează ferm în dezinflaţie -  încă ne complică viaţa. Pentru că atacă în continuare, deodată,   veniturile şi puterea de cumpărare la nivelul întregii noastre societăţi.

Important, acum, este să nu-i fie dată dezordinii preţurilor apă la moară ca să provoace în continuare răni greu de vindecat. Nici în planul gospodăriilor populaţiei, nici în cel al economiei reale!