Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: E timpul sfârşitului creditării?

Adrian Vasilescu, BNR: E timpul sfârşitului creditării?

Autor: Adrian Vasilescu

22.04.2015, 00:04 2812

Am citit recent, sub o semnătură notorie, un comentariu despre sfârşitul creditării. Un analist de pe meleagurile noastre, făcând însă trimiteri la opinii exprimate prin alte zări, ne asigură că băncilor le-a înţărcat bălaia. Şi că obiceiul de a împrumuta bani de la viitor, prin bănci, pentru a-i cheltui în prezent, nu mai are mult de trăit. Moartea creditării se apropie.

Înainte de Marea Criză, prin 2007 bunăoară, o astfel de prezicere, privind sfârşitul creditării, ar fi stârnit hohote de râs. Acum însă, după ce lumea toată a trecut prin atâtea vârtejuri, vina fiind dată – pe drept sau pe nedrept – pe creditare… nu sunt deloc puţini cei care ar putea să creadă că aşa ceva ar fi posibil. Ori, mai mult, chiar să se bucure că lumea ar putea scăpa de această năpastă. Fiţi însă pe pace: creditul mai are mult de trăit.

Altceva merită, cred, să analizăm. E cert că Marea Criză a declanşat un amplu proces de schimbare a lumii. Şi a stilului de viaţă. Iar noul stil de viaţă, care deja prinde contur, îşi încorporează şi un nou stil de creditare, de asemenea în formare. E însă timpul să privim în urmă şi să vedem că, multă vreme, băncile n-au dat împrumuturi decât familiilor muncitoare, care aveau câştiguri sigure, garanţii solide şi puneau semnul egal între pofta de consum şi pofta de muncă performantă. Era o ilustrare a unui binecunoscut dicton: „Bancherul îţi dă umbrela când e soare şi ţi-o ia când plouă”... În ţările dezvoltate, mai întâi, apoi şi în ţări în dezvoltare, pretutindeni unde ieşea soarele, celor care aveau locuri de muncă, erau bine cotaţi profesional şi erau plătiţi bine, banca le făcea casă, o mobilă, achita automobilul, televizorul, maşina de spălat, maşina de gătit şi multe altele. Iar celor care, în zonele unde intra soarele în nori, pierdeau competiţia profesională, li se reducea salariul sau, mai rău, rămâneau fără serviciu şi nu-şi mai găseau altul la fel de bun sau ajungeau şomeri, venea banca şi le cerea înapoi umbrela. Creditul se dovedise a fi nu doar locomotiva economiei, ci şi combustibilul ce punea în funcţiune principalul motor al înaintării societăţii – clasa de mijloc. O clasă care, în anii de după Al Doilea Război Mondial, când în ţările dezvoltate a prins treptat gustul traiului pe datorie, şi-a îngroşat rândurile cu oameni ajutaţi de bănci să se desprindă în masă din polul sărăciei, croindu-şi o viaţă nouă prin muncă şi înavuţire. Dictonul acelor vremuri era: „Împrumutaţi-vă şi prosperaţi!”…

     Criza Globală a schimbat însă regulile jocului. Deviza „Împrumutaţi-vă şi prosperaţi” nu mai este tocmai actuală. Altă deviză e acum de largă circulaţie: „Împrumutaţi-vă (dacă vă creditează vreo bancă) şi supravieţuiţi”. Venise criza şi speranţele de bunăstare se împuţinau. După ce, ani buni, începând de prin 1985 şi cu deosebire din 2000 şi până în 2007-2008, lumea a văzut ajungând în bănci mulţime de bănet; şi după ce a văzut cum nenumărate familii, tinere sau trecute de vârsta tinereţii, luau cu asalt băncile, împrumutau bani pentru un timp îndelungat şi se mutau în case noi iar apoi împrumutau alţi bani, pentru bunuri de consum de folosinţă îndelungată. Băncile ofereau cu uşurinţă credite şi făceau profit. A venit însă criza şi, pretutindeni, cererile de credit în general, cele de credit ipotecar cu deosebire au început să fie întoarse pe o parte şi pe alta, analizele să fie mai… am vrut să spun mai riguroase, dar poate că sunt doar mai meticuloase. Vremea romantismului bancar, de până în 2007-2008, a trecut.

     Acum se caută un drum nou. Negăsit încă. Anii creditării sănătoase, din primul sfert de veac de după Al Doilea Război Mondial, cu preocuparea de atunci de a credita pofta de consum numai când era egală cu pofta de muncă performantă, pot oferi un model. Dar un model aplicat în condiţiile noi, de astăzi. Într-un context care să fie dominat de o reglementare corectă a creditării. Ar putea fi o temă de reflecţie. De reflecţie şi de dezbatere.

AFACERI DE LA ZERO