Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: „Iarnă” peste economia globală. Vremea dobânzilor mici a trecut şi a banilor ieftini

Adrian Vasilescu

Adrian Vasilescu

Autor: Adrian Vasilescu

15.03.2023, 00:05 12772

În urmă cu doi ani, în primele zile de ianuarie niciun nor nu prevestea furtuna preţurilor ce avea să urmeze. Iau în calcul, desigur, starea economiei interne.  Recesiunea, care debutase agresiv în martie 2020,  pierduse din viteză de la un trimestru la altul, încheindu-şi ciclul înainte de martie 2021. Iar în trimestrul  următor avea să fie recuperată întreaga contracţie adunată în precedentele patru trimestre. Cât priveşte dinamica preţurilor, rata optimă de la sfârşitul anului 2020, ce înscrisese  România pe cel mai bun loc între cele 27 de state din UE… a dat apă la moară  vocilor care susţineau de câteva luni bune că venise timpul şi pentru BNR să coboare  dobânda de politică monetară spre zero, asemenea Fed, BCE şi băncilor centrale din Cehia, Polonia şi Ungaria.

Pentru că învăţase, dintr-o îndelungată experienţă,  cât de grave pot fi consecinţele dacă încalci linia de echilibru, BNR s-a abţinut.  E vorba despre acea linie de echilibru de care orice bancă centrală din lume este obligată să ţină seama când îşi calibrează politica monetară. Altfel ar risca să pună în primejdie stabilitatea preţurilor, creşterea economică şi creditarea.  În consecinţă, BNR a coborât dobânda, în ianuarie 2021 …dar numai până la 1,25 la sută.  Departe de zero!

Nu uitase o experienţă dură când, după aproape trei ani, din mai 2015 şi până în ianuarie 2018   (în împrejurări care făcuseră posibilă menţinerea dobânzii la 1,75 la sută, nivel ce  încuraja avântul creşterii economice,  descurajând inflaţia) acest echilibru câştigat greu fusese pierdut.  Când şi cum? În octombrie 2017 începuse în România un neinspirat exerciţiu de liberalizare a preţurilor produselor şi serviciilor energetice. Neinspirat în două sensuri. Alegerea momentului: toamna unui an în care, pe pieţele internaţionale, tocmai se scumpeau alimentele  procesate şi carburanţii. Şi apoi, dezordinea instituţională din zona de  pregătire a  procesului, fără  comunicare adecvată cu populaţia şi cu toţi ceilalţi consumatori.


Dobânzile nu mai privesc în jos. Vremea dobânzilor mici a trecut. Şi a banilor ieftini! Cauze? Scumpirea energiei, a alimentelor procesate, blocajele lanţurilor de aprovizionare şi producţie. Totul în planul ofertei. Spunem că Marea Relaxare a rămas undeva în urmă! Dar acesta e adevărul? Nu cumva o resimţim încă, prezentă, cauză directă a inflaţiei ce s-a aşternut peste economia globală ca o iarnă lungă şi grea? O temă ce  impune să fie mai atent analizată.


Ce a ieşit? Povestea are istorie! În ultima parte a anilor 1980, după ce ţara trecuse printr-o încetare de plăţi şi prin criza provocată de plata anticipată a datoriei externe, a fost scumpită energia electrică, înainte cu un an de evenimentele din decembrie 1989. În primăvara lui 1990, când au luat amploare demonstraţiile de masă pentru creşteri salariale, au început să se înmulţească pancartele cu un slogan ce a sensibilizat autorităţile: „Jos aberantul preţ al kilowattului/oră!”…

De atunci, preţul curentului electric a trecut în directa administrare a statului. Şi a rămas aşa… până în toamna lui 2017. Când s-a trecut la amintitul exerciţiu de liberalizare. Procedeul aplicat: „De jos în sus!” Nu mai venea ANRE, de sus, să decidă ce trebuie să fie schimbat jos. Companiile de produse şi servicii energetice au primit dezlegare să înainteze cereri pentru creşterea tarifelor. Şi ce companie, din acest sistem, ar fi stat prea mult pe gânduri înainte de a solicita posibile creşteri de preţuri!?… Ne-am ales cu o inflaţie care a durat din septembrie 2017 până în decembrie 2019. Cu un vârf în mai 2018.

BNR a răspuns cu trei creşteri ale dobânzii de politică monetară: în ianuarie, în februarie şi în mai 2018. Având grijă să calculeze corect linia de echilibru. Ce alegere a avut? Să activeze o dobândă real-negativă, sub jumătate din rata inflaţiei.

…Şi a urmat anul 2020. Pandemie, criză economică, criză socială. Pe întregul glob. Fără inflaţie însă. În SUA şi în zona euro preţurile au început să scadă. Lumea se bucura. Băncile centrale susţineau că „era cerinţa vremurilor noi”. În economia marxistă, prin anii 1960, funcţiona teza absurdă că nivelul de trai urcă atunci când scad preţurile şi nicidecum când cresc salariile. Dacă am lua în serios un astfel de criteriu ca să judecăm tabloul mişcării preţurilor în UE, în 2020, am putea conchide că …începea o eră nouă. Dintre cele 19 ţări ce alcătuiesc zona euro, în 12 scădeau  preţurile. Deflaţie! Iar în alte cinci, între care Germania si Franţa, creşterea era atât de anemică încât nu ar fi mirat pe nimeni  dacă, în lunile următoare, ar fi intrat şi ele în deflaţie.

Analizând însă lucrurile  riguros, din perspectiva a ceea ce numim astăzi economie de piaţă – sistem promovat de capitalism şi pe care îl găsim la baza bunăstării tuturor ţărilor dezvoltate – n-ar fi tocmai exagerată o întrebare: cum de nu s-a dărâmat  întregul eşafodaj? Adevărul este că, în 2020, starea zonei euro era departe de a fi fost singulară. Avea alături SUA, Japonia si alte ţări dezvoltate. Iar, între toate explicaţiile ce pot fi date azi, cea mai puternică este strategia băncilor centrale de a contracara starea excepţională… cu măsuri excepţionale.

Preşedintele SUA Herbert Hoover, care în timpul crizei din 1929-1933 a lăsat pieţele să se  descurce singure, este blamat de istorie pentru suferinţele provocate atunci oamenilor şi economiei. Pentru că nu a avut ideea „banilor ieftini si  a dobânzilor joase” - idee aplicată în 2020. Da, în 2020, de la un capăt la altul al lumii, ieşirile din matcă ale preţurilor de consum, alunecând în deflaţie sub presiunea multiplelor crize,  au reprezentat o soluţie. Brutală şi şocantă însă, ca efect al unor transformări nedorite ale curbei normale a preţurilor de consum într-o linie frântă. O linie care mai întâi s-a adâncit aproape de zero ori sub nivelul zero, fenomen extrem de periculos, până când s-a rupt, apoi s-a îndreptat brusc în sus, tot mai sus, aruncând întreaga lume  într-o inflaţie amintind de anii 1970-1980.

Dobânzile nu mai privesc în jos. Vremea dobânzilor mici a trecut. Şi a banilor ieftini! Cauze? Scumpirea energiei, a alimentelor procesate, blocajele lanţurilor de aprovizionare şi producţie. Totul în planul ofertei. Spunem că Marea Relaxare a rămas undeva în urmă! Dar acesta e adevărul? Nu cumva o resimţim încă, prezentă, cauză directă a inflaţiei ce s-a aşternut peste economia globală ca o iarnă lungă şi grea? O temă ce  impune să fie mai atent analizată.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO