Pe dezinflaţie mizează şi Statistica noastră. În tabloul UE-27, chiar dacă în martie 2023 Bulgaria ne-a întrecut la limită, datele din primăvara lui 2022 şi până în februarie 2023 situează România pe cea mai performantă poziţie din întregul flanc estic. În martie, în cel mai recent top, cu o inflaţie mai mică decât cea a Ungariei cu 13,4 puncte procentuale, ocupăm poziţii mai bune decât Cehia, Polonia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania.
În plan intern, prognoza BNR indică o descreştere continuă în lunile care urmează, până la o cifră probabilă de 9 la sută în trimestrul al treilea. Pentru ca mai departe, în decembrie, să coboare până la 7 la sută.
Îmi amintesc că anul trecut , până în noiembrie, preţurile din piaţa noastră de consum au fost împinse în sus în proporţie de 80 la sută de inflaţia globală, celelalte 20 la sută înregistrând scumpiri cu accente locale.
La ce ne raportăm? Desigur, la decembrie 2020, ultima lună în care, cu o rată anuală a inflaţiei de 2,06 la sută, reuşisem să ocupăm cea mai bună poziţie nu doar în flancul estic, ci în topul UE-27. Repet: cea mai bună şi nu una dintre cele mai bune! Sărisem, aici, dintr-o extremă în alta, pentru că - doar cu 13 luni în urmă - între cele 27 de state-membre, România încă mai înregistra cea mai mare inflaţie. De pe o poziţie absolut inconfortabilă, deci, pe care căzuse între octombrie 2017 si noiembrie 2019 - ca urmare a unor şocuri succesive în sistemul intern al preţurilor de consum reglementate, la energie electrică, energie termică şi gaze naturale - a trecut pe cea mai confortabilă poziţie de-a lungul unui an (2020) în ciuda crizei complexe - cu recesiune, închideri sau întreruperi de activităţi economice, ofertă restrânsă raportată la un consum cu o cerere în schimbare şi oarecum în creştere.
Desigur, rata optimă de 2,06 la sută se rezumă la preţurile de consum! Pentru că numai dinamica acestor preţuri, în exclusivitate, constituie universul inflaţiei. Nu şi casele, terenurile, bijuteriile, blănurile, mărfurile de lux în general. Acesta este si motivul pentru care statisticienii, preocupaţi de acurateţea definiţiilor, susţin să nu confundăm inflaţia cu costul vieţii. Asta pe un plan. Pe un altul, acela al grijii ca oamenii obişnuiţi să nu se lovească de dificultăţi în înţelegerea noţiunii de inflaţie, au renunţat la definiţiile sofisticate, folosite timp de secole. Pentru una cât se poate de simplă: „Creşterea generalizată a preţurilor de consum“. Căci în aceste preţuri, de consum, se reflectă multe alte preţuri, inclusiv costurile de producţie si preţurile de la „poarta fabricii“, exprimând totodată puterea de cumpărare a populaţiei.
Şi la ce ne mai raportăm? La PIB desigur! Mai exact: la grija pentru PIB. În toată lumea, de când inflaţia s-a globalizat, băncile centrale au schimbat macazul. Au spus adio dobânzilor mici şi banilor ieftini, ce exprimau o relaxare profundă a politicilor monetare, şi au urcat dobânzile scumpind banii. Un bun medicament pentru tratamentul inflaţiei. Numai că acest tratament a pus pretutindeni în pericol PIB-ul. Din această perspectivă a fost impus acel dozaj optim, cu decizii luate în amonte, în aşa fel încât să fie lovită inflaţia, dar cu grijă, pentru a nu lovi şi creşterea economică. Un fapt e cert, acela că BNR a învăţat această lecţie cu mult înaintea marilor bănci centrale, a aplicat-o succesiv în toate cele cinci cicluri inflaţioniste de până în 2019 iar când actualul ciclu planetar a cuprins şi România nu a ezitat să înăsprească politica monetară încă din 2021. Fed avea să reacţioneze în martie 2022 iar BCE abia în iulie. După ce s-au convins că inflaţia, departe de a fi temporară, se înrădăcina.
BNR n-a repetat însă mecanic lecţiile trecute. Pentru că nici istoria nu s-a repetat. În 2008, când inflaţia a izbucnit pe fondul unei creşteri economice puternice, de peste 9 la sută, a putut fi doborâtă cu o rată a dobânzii de politică monetară real-pozitivă, peste rata inflaţiei. În 2010, când inflaţia a avut drept cauză creşterea cu cinci puncte procentuale a TVA, intervenţia politicii monetare ar fi făcut mai mult rău decât bine. Pentru că inflaţia - în consecinţa efectului statistic de bază - nu s-ar fi resemnat să se oprească mai devreme de 12 luni. Dacă BNR ar fi intervenit nu ar fi obţinut altceva decât să-i prelungească durata. Neintervenind, BNR şi-a concentrat acţiunile pe criza financiară. În 2017-2019, în condiţii absolut noi, BNR a înţeles că o inflaţie cu un vârf de 4,51 la sută poate fi combătută cu o rată real-negativă, mai mică aşadar decât cota inflaţiei. Politică aplicată şi din ianuarie 2021, dar în stil mare.
Zilele trecute, a fost publicată minuta şedinţei de politică monetară a CA al BNR, din 4 aprilie. Nelipsita analiză economică a relevat faptul că deciziile adoptate au asigurat condiţii consumului privat să fie - secondat de formarea brută a capitalului fix, de investiţii deci - principalul determinant al creşterii economice. Gospodăriile populaţiei continuă să iasă la cumpărături şi fac PIB.
