Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Preţurile cresc într-adevăr… dar cresc tot mai încet de la lună la lună

Adrian Vasilescu, BNR: Preţurile cresc într-adevăr…...
22.04.2024, 00:06 325

Lunga şi persistenta dezordine a preţurilor, ce a ocolit prea puţine ţări ale planetei, a devenit teren de încercare pentru strategiile băncilor centrale. Şi, mai cu seamă, pentru eficienţa armei lor principale - dobânda de politică monetară - de care depind într-o tot mai mare măsură nu doar stabilitatea preţurilor, ci şi salariile, de fapt toate veniturile, economisirile, costul creditului, puterea de cumpărare şi creşterea economică. Într-un cuvânt - bunăstarea economică si socială! Şi cum viaţa oamenilor, munca şi câştigurile lor sunt influenţate nu  doar de deciziile autorităţilor din fiecare ţară, de realităţile economice si sociale în general, ci şi de politica monetară a băncilor centrale la nivel local şi  global, ochii întregii lumi sunt aţintiţi către aceste instituţii. Iar reproşurile, învinuirile curg pretutindeni: că dobânzile mari scumpesc creditele, banii în general şi costul vieţii sau că preţurile în creştere, care  muşcă din toate categoriile de venituri, provoacă scăderi consistente  ale nivelul de trai.

Au pierdut băncile centrale bătălia cu actuala dezordine a preţurilor? Un răspuns cu DA sau NU - care să ia în calcul o perioadă trecută de patru ani  încheiaţi, plus una viitoare de încă doi ani, până în 2025 inclusiv - ar însemna o deviere din contextul istoric. Pentru că mă refer la un fenomen,  dezordinea  preţurilor, care se întinde pe trei etape distincte. Deşi cu aceeaşi  bază: mişcarea preţurilor de consum între aprilie 2020 şi a doua parte a anului 2025. Şi cu aceleaşi cauze: crizele multiple provocate de pandemie, riscurile energetice şi geopolitice, şocurile din planul ofertei. Dar cu efecte diferite, specifice fiecărei etape, ca rezultat al acţiunilor băncilor centrale.

Va fi 2025 anul stabilizării preţurilor de consum în toată lumea? E posibil. Cel puţin aşa sună comunicatele de la Fed, de la BCE şi de la celelalte bănci centrale. Inclusiv prognozele BNR. Am toate motivele să cred în aceste prognoze, avansate de instituţii care  operează zilnic cu cifre grele, cu modele macro, cu indicatori de precizie. Şi care au probat, din 2020 si până în prezent, în confruntarea cu criza preţurilor, că operaţiunile lor,  strategiile lor conduc la performanţă. Şi mai mult:  au făcut din politica monetară - pe care  au perfecţionat-o fără încetare - cea mai puternică armă folosită  în bătăliile pentru  apărarea sănătăţii banilor.

Criza, desigur, e globală. Mă voi limita însă, în acest comentariu, la cele 27 de ţări din Uniunea Europeană. Mai ales că ieri, potrivit programului lunar, a venit de la Eurostat tabloul cu rezultatele mişcării preţurilor în luna martie a anului curent.  Cu accent pe locul ocupat de România în acest tablou.

Nu voi pleca  de la împrejurările din ianuarie 2021, când preţurile au explodat în sus. Ci din primăvara anului 2020, anul de debut al dezordinii la care mă refer, când preţurile au explodat… în jos! De aici începe numărătoarea, din momentul în care, în aprilie 2020, 14 ţări din Uniunea Europeană au intrat în deflaţie. Şi alte nouă s-au trezit cu creşteri mici ale preţurilor, ce se mişcau alene, cu rate între 0,0 şi 1,5 la sută. A fost preţul plătit de BCE, pentru zona euro, prin promovarea unei politici monetare bazate pe dobânzi mici şi bani ieftini, cu scopul declarat de a bloca riscul de recesiune. A fost prima etapă: deflaţia. În care, da, marea problemă a fost asigurarea bunăstării în condiţiile unei creşteri economice încetinite. Duşmanul cel mai crud a fost  însă viziunea pe termen scurt. Nu a politicii monetare, care ridica baraje în calea  riscurilor de recesiune, ci a modului de administrare a utilizării resurselor energetice. În toată lumea, nu doar în zona euro. Şi nici marea relaxare monetară nu a fost o politică specifică doar zonei euro. Pentru că a avut zone mari de desfăşurare.

A doua etapă, inflaţia, ce a demarat în 2021, a fost rezultatul gazului peste foc turnat de criza  energetică. Dublată, începând din februarie 2022, de criza geopolitică. O etapă ce a durat, în Uniunea Europeană, până în toamna anului 2022. Inflaţia, ce ajunsese pe culmi în toată lumea, şi-a încheiat ciclul.

De aici a început a treia etapă, dezinflaţia. Care continuă şi azi.

Cum e în România? Într-adevăr, preţurile continuă să crească…dar cresc din ce în ce mai încet de la o lună la alta. Din decembrie 2022 şi până în martie anul în curs, cu două întreruperi nesemnificative.

O analiză „cu toate cărţile pe masă” arată că vocile reactivate ieri, la noi, susţinând că “avem cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, s-au „agăţat” de un rezultat parţial: rata pe 12 luni, care priveşte în urmă. Ignorând rata lunară,  pe martie, care arată că avem rezultate mai bune decât 15 ţări europene, şi egale cu alte două. Şi comparaţiile de la ţară la ţară, de asemenea relevante, pentru că ratele noastre anualizate, din februarie faţă de martie, sunt mai bune decât ale altor 10 ţări - între care Olanda, Belgia, Danemarca, Spania. Şi egale cu ale altor patru, Cehia, Luxemburg, Ungaria şi Slovenia, la care se mai adăugă cota bună din flancul estic la rata pe 24 de luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels