Cea dintâi certitudine este aceea că BNR, în toamnă, când a modificat prognoza de inflaţie pentru sfârşitul anului, a subliniat că „rata pe 12 luni din decembrie va creşte de la 4,0 la sută la 4,9 la sută!“ Şi nicidecum, aşa cum circulă pe Internet, nu a fost prognozată o creştere CU 4,9! Care ar însemna că, în locul unui plus de inflaţie - faţă de prognoză - cu 0,9 la sută... să avem un plus de 4,9 puncte procentuale. O absurditate, desigur!
Ieri Statistica a publicat datele inflaţiei pe noiembrie 2024. Ce vedem? Că rata pe 12 luni a fost, în ianuarie, de... 7,41 la sută. De atunci şi până în noiembrie inclusiv mişcarea preţurilor a fost echili-brată în octombrie faţă de septembrie, a înregistrat creşteri în iulie faţă de iunie şi în noiembrie faţă de octombrie şi, mai cu seamă, a avut încetiniri semnificative în celelalte luni. Rezultatul fiind o încetinire a creşterii preţurilor de la 7,41 în ianuarie la 5,11 în noiembrie. Într-una cuvânt: dezinflaţie! Putem, deci, să conchidem că, după dezinflaţia din 2023, vom încheia cu dezinflaţie şi anul 2024!
Punctul forte al acestui raţionament este efectul scontat de BNR. Şi anume, un echilibru solid între trei obiective de prim- ordin, pentru obţinerea căruia banca centrală nu s-a rezumat şi nu se rezumă să-şi calibreze corect dobânda de referinţă, ci şi-a activat întregul arsenal de care dispune. Scopul fiind să asigure - fără să pericliteze creşterea economică - încetinirea urcării preţurilor. A asigurat-o anul trecut, este deja cert că o va asigura şi în 2024.
Cauzele exploziei preţurilor ce ne-a lovit în ianuarie 2021 - şi care a impus înăsprirea politicii monetare a BNR - sunt departe de a fi fost legate numai de mediul intern. Dezordinea preţurilor pe care o trăim - si care peste mai puţin de o lună va intra în cel de-al cincilea an - e globală, e un flagel ce produce suferinţă în toată lumea. Aşa că banca centrală, în proiecţia strategiilor folosite în bătălia purtată pentru calmarea preţurilor, a ţinut şi ţine seamă de ce se întâmplă în toată lumea. În acest sens, a analizat confruntările cu inflaţia ale marilor bănci centrale, îndeosebi ale Fed şi BCE, dar şi ale băncilor centrale din Cehia, Polonia şi Ungaria. Pentru că România nu a fost şi nu este singură pe o mare în furtună. Împărţim cu toată lumea presiunea unei dezordini agresive a preţurilor, care pretutindeni muşcă zdravăn din venituri, făcând să scadă puterea de cumpărare a banilor. Sunt vremuri ce împing mase largi ale populaţiilor globului, de la copii la bătrâni, să-şi restrângă consumul. Şi împing guvernele să se îndatoreze peste măsură. Vocile din spaţiul nostru public, care provoacă emoţii repetând insistent „că România va avea parte în acest an de cel mai scump Crăciun“, ar fi bine dacă ar lua aminte la insistenţele cu care şefa FMI a atras atenţia că suferinţele sunt inevitabile în toată lu-mea. Şi totuşi... nu va fi cel mai scump Crăciun! În 2021 şi în 2022 am avut inflaţie cu două cifre. În 2023 a început dezinflaţia. Şi creşteri de preţuri cu o cifră. În acest an la fel.
Dezordinea preţurilor a lovit cu putere pieţele de consum ale lumii. Pe fondul crizelor globale ce au însoţit-o, a intervenit o schimbare rad-icală în politica monetară a băncilor centrale. Din America până în Ex-tremul Orient. În 2020, când pandemia a fost dublată de o criză econom-ică si de una socială, cele mai importante bănci centrale din lume au deschis calea pentru Marea Relaxare, făcând ca dobânzile de politică monetară să coboare agresiv către zero sau până la zero. Decizie urmată de cumpărarea, de către bancile centrale, a unui mare număr de obli-gaţiuni ale guvernelor sau ale companiilor. Efectul? Bani mulţi şi ieftini, care să susţină redresarea economică. Presa lumii a descris fenomenul ca un val mare, în creştere, ce a făcut să urce toate bărcile.
Acesta a fost fluxul. Acum e refluxul. Valul care a urcat toate bărcile se retrage. Bărcile îşi caută poziţii noi. Marea Relaxare a rămas un-deva în urmă. A venit un timp nou, specific unor împrejurări noi, sub imperiul Marii Înăspriri. Iată însă că, dacă privim cu atenţie tabloul mişcării preţurilor în Uniunea Europeană, vedem că istoria se repetă pentru mai bine de jumătate dintre ţările din UE. Aceste ţări au alune-cat în anticamera deflaţiei şi sunt în pericol - ca în 2020 - să intre în deflaţie într-o lună sau două... dacă nu vor găsi o soluţie de sal-vare. România are o poziţie mai bună, ca şi în 2020, reuşind să-şi susţină o dezinflaţie cursivă. Dar orice relaxare ar fi periculoasă.
Să reţinem aşadar: 1) politica monetară a băncilor centrale va trebui să fie, un timp, mai puternic legată de cuvântul strict; 2) va fi nece-sar un sacrificiu mai mare în confruntarea cu inflaţia: 3) presiunile actuale alimentează sunt dovada certă că bătălia cu dezinflaţia, cu cifrele mici deci, e la fel de grea ca bătălia din anii trecuţi cu cifrele mari.
Ce va fi în 2025? Compararea inflaţiei cu un peşte de pradă alunecos, ce a stat ascuns, pregătindu-şi atacul, a circulat sugestiv în media din zona euro la începutul anului 2022. Din această judecată, pentru România cel puţin, se desprindea acum alta: că numai o combinaţie inteligentă de politică monetară, fiscală şi de salarii ar putea asig-ura cel mai eficient contraatac.
