Ştirea că pe rolul Parlamentului ar fi fost înregistrată o iniţiativă legislativă, având ca obiect transferul protecţiei consumatorilor de servicii financiare la Banca Naţională, nu a fost confirmată. O asociaţie cu rol asumat în „informarea, consilierea şi educarea consumatorilor“ - „Credere“ - s-a grăbit să avanseze opinii în contradictoriu cu potenţiala iniţiativă parlamentară. Mai multe publicaţii, inclusiv unele cu trafic mare, le-au difuzat. Spun „potenţiala iniţiativă parlamentară” pentru că, deşi nu este depus un proiect de lege, premisele sunt în …sala de aşteptare. A început documentarea, au fost făcute analize iar mass-media şi-a manifestat interesul pentru temă.
Există, deci, problema! Anii din urmă, cu experienţa a două crize, una încă în curs, au impus schimbări de paradigmă în strategiile băncilor centrale. Iar Banca Naţională a României a intrat în cadenţa acestor mari schimbări. Digitalizarea a dat o nouă perspectivă politicii sale monetare. Globalizarea bătăliei cu clima a grăbit pregătirile pentru implicarea în susţinerea finanţării economiei verzi. În timp ce intensificarea presiunilor, în plan global, pentru ca băncile centrale să primească un mandat legal de protejare a consumatorilor de servicii oferite de pieţele financiare a ataşat tema programelor de cercetare ale BNR. Context în care o atenţie specială este acordată dezbaterilor si curentelor ce exprimă, cu evidente particularităţi de la o ţară la alta, tendinţele din Uniunea Europeană referitoare la noua arhitectură a cadrului instituţional rezervat protecţiei consumatorilor de servicii financiare.
Recent, CA al BNR a adoptat, după o solidă analiză comparativă, un set de decizii privind adecvarea la eventualitatea că autorităţile statului, în ultimă instanţă Parlamentul României, ar hotărî să transfere băncii centrale, prin lege, arbitrajul relaţiilor dintre instituţiile financiare şi clienţii neprofesionişti. Desigur, o astfel de hotărâre ar impune nu doar analize de oportunitate şi de legalitate, ci şi un repertoriu de responsabilităţi ce i-ar reveni băncii centrale, de la un rol nou în asigurarea integrităţii pieţelor financiare şi a intermediatorilor financiari la identificarea problemelor - acute sau cronice – până la soluţionarea lor operativă. Şi cum există deja modele, acumulări de experienţe ale unor bănci centrale, BNR a trecut la analiza lor. Aşa cum a analizat, ani la rând si caz cu caz, în cadrul unui comitet specializat, experienţele tuturor ţărilor care şi-au pregătit şi au trecut examenele de aderare la Zona Euro.
Treptat, în dezbaterile din Uniunea Europeană, a fost adusă în prim-plan cerinţa ca în rezolvarea acestei problematici să intervină standarde înalte de conduită, adoptate de către instituţii cu o cultură financiară solidă; şi, deopotrivă, cu personal pregătit să-şi aşeze soluţiile pe analize multidisciplinare, făcute de echipe de specialişti competenţi, jurişti, economişti, psihologi, sociologi. Plecând de la imperativul evaluării cu acelaşi cântar a intereselor băncilor creditoare şi cele ale debitorilor acestor bănci; de la ideea, deci, că debitorul care a semnat un contract şi a primit un credit are obligaţia să achite integral şi la timp ceea ce datorează băncii, dar şi că băncii creditoare îi revine obligaţia nenegociabilă de a-l îndruma cu bună credinţă, de a-l informa corect şi de a stabili clauze contractuale clare, pe înţelesul unor consumatori numiţi expres şi protectiv de lege neprofesionişti. Şi continuând cu introducerea aceloraşi înalte standarde calitative în planul educaţiei financiare a consumatorilor din pieţele financiar-bancare.
Era, deci, de aşteptat ca astfel de cerinţe să ajungă din dezbaterile de idei în practica vieţii bancare. Calea optimă fiind considerată schimbarea de paradigmă în strategia băncilor centrale. Şi iată că, în Uniunea Europeană, în 11 ţări membre, dintre cele 18 în care băncile centrale au şi atribuţii de supraveghere prudenţială, a fost legiferată înfiinţarea direcţiilor de protecţie a consumatorilor de servicii financiar-bancare. Motivaţia fiind că, în această materie, nicio altă autoritate, din nicio ţară, nu dispune de posibilităţile băncilor centrale de a concentra fonduri, specialişti şi management care să confere nivelul de calitate şi probitate cerut unui astfel de obiectiv.
