Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: România în UE: drumul cel lung de la coeziune la convergenţă

Adrian Vasilescu, BNR: România în UE: drumul cel lung...
27.10.2017, 00:05 204

Zece ani de când România a devenit stat membru al acestei mari familii care este Uniunea Europeană s-au împlinit la 1 ianuarie 2017. Peste numai două luni vom marca împlinirea a uns­pre­zece ani de la data istorică şi stra­­tegică de 1 ianuarie 2007. Şi totuşi, întregul an 2017 a fost şi continuă să fie o bună ocazie de-a pri­vi în trecut, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2016, cu scopul a­fir­mat de a trage concluzii pentru viitor.

Joi, la Banca Naţională, conferinţa organizată de Comisia Europeană, cu participarea preşedintelui României, a unor comisari europeni şi a numeroase personalităţi reprezentând autorităţi ale statului român sau foruri europene, s-a înscris sub egida acestui scop. Două repere s-au aflat în prim-plan: coeziunea, implicând momentele extinderii Uniunii Europene în primul deceniu al secolului XXI, fapt ce a facilitat şi aderarea României la 1 ianuarie 2007 şi convergenţa, proces de anvergură în care,  pentru a intra în clubul select numit Zona Euro, nu mai e totul ca o ţară-membră să îndeplinească criteriile nominale; mai e nevoie să le fie asigurată sustenabilitatea acestor criterii. Şi, mai cu seamă, nu mai e totul să fie asigurată sustenabilitatea criteriilor nominale; mai e nevoie să fie garantată şi convergenţa reală, având ca unitate de măsură PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare.

Aşadar, obiectivul iniţial a fost coeziunea. O legătură strânsă, în cadrul UE, între mai multe ţări europene, prin extinderea acestei mari familii. Logica istoriei ne îndemna atunci să vedem din perspectivă optimistă rolul României într-o Uniune Europeană extinsă. Desigur, într-o lume globală  şi multipolară, cu o competiţie în creştere între marile blocuri de ţări. În această lume, Europa a  fost obligată la o continuare a adâncirii integrării şi la o dezvoltare durabilă. Devenise evident faptul că niciunul dintre statele europene, în mod individual, nu mai era capabil să-şi proiecteze dezvoltarea şi să-şi promoveze interesele de o manieră satisfăcătoare pentru lumea globalizată, tot mai concurenţială, în care intraserăm. În acelaşi timp, era de asemenea evident că dezvoltarea Uniunii Europene avea să se deruleze sub presiunea unor constrângeri şi complicaţii noi, cu implicaţii mari şi asupra ţării noastre. În interiorul Uniunii Europene, România s-a văzut chemată să-şi afirme în faţa celorlalte ţări partenere potenţialul său, care să constituie un activ pentru Uniune şi nicidecum un pasiv. Iar când spun activ, am în vedere în primul rând o piaţă mare, a doua ca dimensiune din Europa Centrală, în care se manifestă economia României.

Avantajul a fost reciproc. Uniunea Europeană trecea prin momente grele. Erau de aşteptat perioade de stagnare. O analiză aprofundată a lucrurilor a arătat că interesele de ordin politic, social şi economic, ce convergeau în direcţia continuării extinderii, de fapt în direcţia întăririi Uniunii Europene, erau mai puternice şi mai argumentat motivate decât cele care, izvorâte din unele temeri legate mai mult de trecut decât de viitor, mizau pe baterea pasului pe loc sau chiar pe paşi făcuţi înapoi. A câştigat Europa; şi au câştigat ţările care au aderat în acei ani, între care şi România. În Uniunea Europeană, România – deşi are încă mari întârzieri pe calea refor­melor de restructurare – a făcut mari paşi înainte în valorificarea potenţialului său, şi-a activat multe dintre resursele sale nebănuite de creştere economică, inclusiv potenţialul său de inventivitate şi de acceptare a schimbărilor.

După zece ani de la aderare, un alt orizont trece în faţă: convergenţa. Atragerea ţărilor din Uniunea Europeană, aflate în stadii diferite de dezvoltare, către aceeaşi înălţime, prin apropieri structurale şi funcţionale. România se vede astfel antrenată într-o cursă dură, de trecere la euro, de natură să grăbească schimbarea aşteptată. Faptul că în momentul de faţă ţara noastră nu mai are un orizont ferm conturat – legat de o dată precisă a aderării –, ce îi alarmează pe mulţi, nu e de natură să ne îngrijoreze. De altfel, nici Polonia, nici Cehia, nici Ungaria şi nici Bulgaria nu mai au un calendar de aderare. Problema e una  singură: oricând ar interveni aderarea, să nu ne surprindă nepregătiţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO