Azi, 19 aprilie, aşteptăm comunicatul EUROSTAT pe martie cu dinamica inflaţiei în UE - 27. Calculele preliminare îndreptăţesc speranţa, tot mai puternic conturată, că actualul ciclu inflaţionist şi-a atins vârfurile în octombrie anul trecut. Şi că rate medii cu două cifre nu vor mai fi nici în tabloul general, în care sunt cuprinse toate cele 27 de ţări din UE, nici în tabloul celor 20 de ţări din zona euro. Iar dacă, începând din noiembrie, au urmat patru luni de descreştere neîncetată, putem să conchidem că luna martie a anului curent va fi cea de-a cincea.
Ne bazăm în acest sens pe cel puţin trei indicii: 1) prognozele FMI, cele reactualizate recent, care prevăd ritmuri de creşteri ale preţurilor încetinite semnificativ; 2) indicele la nivel global, al preţurilor la alimente, care deşi nu a scăzut în martie… a înregistrat încetarea scumpirilor; 3) ţări cum sunt Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Italia, Olanda, Finlanda - toate din zona euro - au contabilizat în martie scăderi semnificative ale ratelor anuale.
Asta în general! În particular însă, în flancul estic al UE, vedem că nici Cehia, Polonia şi Ungaria, nici alte ţări din regiune nu au înregistrat descreşteri inflaţioniste atât de mari încât să detroneze România de pe locul deţinut de multă vreme - de ţară cu poziţia cea mai bună din zonă în topul inflaţiei.
Revin la prognoza actualizată a FMI. Referindu-se la dinamica inflaţiei, în acest an, Fondul notează că România va înregistra „o creştere medie anuală” de…10,5 la sută. Semnalam, în comentariul de săptâmâna trecută, din ZF, că diferenţa în cifre faţă de prognoza BNR, care a prevăzut o descreştere mai accentuată a inflaţiei în decembrie 2023, până la 7 la sută, a fost „prilej de vorbe şi de ipoteze” în dezbateri publice.
Voi detalia. Vă mai amintiţi zarva din 2017, în trimestrul al IV-lea, când a debutat precedentul ciclu inflaţionist? Şefilor partidului la putere, care aveau răspunderea guvernării, li s-a părut confortabilă inflaţia negativă de la începutul lui 2015 şi până la sfârşitul lui 2016. Cu rate anuale sub zero ale inflaţiei. După ce însă - în septembrie 2017 - un exerciţiu neinspirat al ANRE de liberalizare parţială la cerere a preţurilor la energie a scos inflaţia din „hibernare” …confortul s-a topit. Iar banca centrală - care din mai 2015 „îngheţase” la 1,75 la sută dobânda de referinţă - s-a văzut obligată de împrejurări şi de lege ca din ianuarie şi până în mai 2018 să înăsprească de trei ori politica monetară. Având ca reper rata anuală a inflaţiei.
Băncii Naţionale i s-a reproşat, atunci, că între două rate calculate de INS, cea „anuală”, care în mai 2018 urcase la 5,41 la sută, şi cea „medie”, de numai 3,3 la sută…a ales să se raporteze la cea mai mare. O alegere ce nu fusese însă făcută la întâmplare. Veţi vedea azi, când EUROSTAT va publica tabloul inflaţiei, că este luată în calcul „rata anuală”, ce exprimă dinamica pe 12 luni trecute. Numărând înapoi, din martie anul acesta, până în martie anul trecut. Pe când „rata medie” se calculează raportând aceste 12 luni de până în martie 2022, la precedentele 12 luni (2022-2021). Nu din exces de zel, ci pentru a avea o vedere retrospectivă mai largă asupra mişcării preţurilor. De natură statistică însă! Ratei anuale, în schimb - fiind de esenţă operaţională, folosită la calculul salariului real, a veniturilor reale în general, ori la stabilirea de către BNR a ratei dobânzii de politică monetară - îi este mai de folos o vedere retrospectivă de numai 12 luni. Între prognoza FMI şi cea a BNR, deci, nu e nicio diferenţă. FMI a calculat rata medie iar BNR rata anuală. Dacă în mai 2018, când rata anuală urca, rata medie era cu două puncte procentuale în urmă. În decembrie 2023, când rata anuală va descreşte până la 7 la sută, rata medie va fi cu trei puncte procentuale mai sus.
De ce? Să judecăm! Pentru că rata anuală, calculată din decembrie 2022 până în decembrie 2023, va fi despovărată de cele trei şocuri inflaţioniste puternice, din martie, aprilie şi mai 2022, determinate de riscul geopolitic şi de riscul energetic. Şi de efectele rundei a doua, provocate de criza energiei, care s-au răsfrânt în scumpirea mărfurilor alimentare. Au fost două reprize inflaţioniste de extremă duritate, una determinată de scumpirea energiei din ianuarie 2021 până în iulie 2022, iar alta de scumpirea alimentelor din iulie până în noiembrie 2022, care vor ridica substanţial cota ratei medii a inflaţiei în decembrie 2023.
Iată şi proba. În ianuarie anul curent, când rata anuală a scăzut la 15,07 la sută, faţă de 16,37 la sută în decembrie 2022, rata medie se situa la 14,3 la sută. În martie, când rata anuală a coborât la 14,53 la sută, rata medie a urcat la 15,3 la sută. Şi de aici, înainte, în timp ce rata anuală va coborî spre 7 la sută, rata medie va coborî şi ea…dar numai până la 10,5 la sută.
În 2020, în împrejurările complicate prin care trecea Uniunea Europeană, mai cu seamă zona euro – între care pericol de deflaţie, creştere economică anemică în unele ţări şi recesiune în altele – guvernatorul BNR le-a spus jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă, că banca noastră centrală „are şi arme şi gloanţe care s-o ajute să facă faţă unor eventuale şocuri externe”. Şi a numărat: în timp ce multe bănci centrale din Europa, inclusiv Banca Centrală Europeană, au adus dobânda-cheie aproape de zero, epuizând acest filon, BNR are încă o marjă confortabilă pe care o poate activa; în cămara numită rezervele minime obligatorii, în valută şi în lei, sunt încă depozite consistente ce ar putea fi folosite în caz de „vreme” şi mai rea în Europa. Şi că, totodată, de ajutor ne-ar putea fi gestionarea strictă a lichidităţii în sistemul bancar.
Timpul a validat adevărul acelor afirmaţii. După ce, începând din 2021, inflaţia globală s-a intensificat, România a fost lovită atât direct, cât şi indirect de efectele pe care le-a produs. Lumea s-a convins repede cât de mare era potenţialul acestei crize a preţurilor. Ne-am convins şi noi, în România. Şi totuşi, deşi ne-am confruntat cu o inflaţie puternică, n-am trecut printr-o recesiune economică. Şi nici stabilitatea financiară a ţării n-a fost afectată. Pentru că BNR şi-a economisit „armele si gloanţele” şi le-a folosit când a avut cu adevărat nevoie de ele.
