În aprilie 2020, pregătirile pentru liberalizarea preţurilor produselor şi serviciilor energetice în România nu aveau de ce să ne îngrijoreze. În jurul nostru, în Uniunea Europeană, bătălia se dădea cu deflaţia, şi nicidecum cu creşteri de preţuri.
Pentru noi, tocmai turbulenţele care în UE forţaseră preţurile generale să coboare sub zero ori cu puţin peste zero constituiau climatul ideal pentru a demara reforma energetică. O reformă care trebuia făcută. Eram restanţieri, viciam piaţa cu preţuri fixate de stat, aşa că o schimbare în acest sens nu mai putea întârzia.
Decizia unei acţiuni în mai multe reprize - cu liberalizarea preţurilor la gaze de la 1 august 2020, la electricitate de la 1 ianuarie 2021, urmând ca data liberalizării preţurilor la energia termică să fie stabilită ulterior - a fost desigur raţională. Când la 1 august 2020, aşa cum se decisese, s-a trecut la liberalizarea preţurilor la gaze, niciun şoc nu a tulburat piaţa. Iar timp de un an, până în iulie 2021, gazele naturale nu doar că nu s-au scumpit, ci chiar s-au… mai ieftinit. Preţurile la gaze au fost reduse, de-a lungul acestui an, în mai multe rânduri. Reduceri cu două procente, în termeni anuali, au fost înregistrate în decembrie 2020 şi în ianuarie, februarie, martie şi mai 2021. Primul şoc, cu o creştere într-o singură lună de 20,49 la sută, a intervenit abia în iulie 2021.
Cota optimă a inflaţiei în România, de 2,06 la sută în decembrie 2020, căreia i s-a adăugat o scădere de 2,18 la sută a preţului gazelor în aceeaşi lună au reprezentat două guri de oxigen pentru Banca Naţională. De care avea absolută nevoie în împrejurarea în care PIB-ul ţării, contractând-se trei trimestre consecutiv în 2020, încheiase anul cu o recesiune semnificativă. La 15 ianuarie 2021, în şedinţa de politică monetară a CA al BNR, reducerea dobânzii-cheie la 1,25 la sută, cel mai de jos nivel istoric, nu a surprins pe nimeni. BNR a dat astfel drum liber acumulării de valoare adăugată pentru ieşirea din recesiune. Într-un singur trimestru din 2021, al doilea, a fost recuperată întreaga pierdere de PIB din patru trimestre consecutive. Anul 2021 avea să se încheie cu o creştere economică semnificativă, de aproape şase procente, una dintre cele mai mari din întreaga Uniune Europeană.
Tot în ianuarie 2021 însă, când intra în vigoare şi decizia de liberalizare a preţurilor curentului electric, a venit însă şi un duş rece. Spre deosebire de companiile de gaze, care au răbdat un an până să urce preţurile, companiile de electricitate s-au dovedit a fi extrem de grăbite. În ianuarie 2021, în prima lună cu preţuri libere, curentul electric s-a scumpit cu 18,35 la sută. A fost gongul care a anunţat debutul actualului val inflaţionist. Fără concursul gazelor şi al altor preţuri cu ponderi mari însă, plus o scădere de aproape trei procente a cotei anuale a preţului combustibililor, inflaţia nu a reuşit să depăşească în ianuarie 2021 rata anuală de 2,99 la sută. Şi a mai contat ceva: faptul că în ianuarie 2021 deflaţia continua să facă ravagii în Uniunea Europeană. Abia în mai 2021 zona euro, “ajutată“ de inflaţia ce începuse să prindă aripi în numeroase alte părţi ale planetei, a ajuns la o creştere a preţurilor anualizate de exact… 2,00 la sută. Dar speranţa a fost doar o iluzie de scurtă durată. E drept, inflaţia a coborât un pic în iunie, apoi a urcat în iulie, după care a luat viteză. Inflaţia din zona euro, lângă celelalte furtuni ale preţurilor din alte părţi ale lumii, stârnite de agravarea crizei energiei, a determinat valul inflaţionist pe care am început să-l resimţim în a doua parte a anului 2021.
Până în august 2021 însă, în condiţiile în care vântul inflaţionist ce sufla pe întreaga planetă nu se transformase în furtună, nici preţurile de pe piaţa noastră internă nu au galopat. Mai mult, au fost înregistrate două tendinţe de dezinflaţie, în martie şi iulie. Deşi în iulie făcuse explozie şi preţul gazelor, iar preţul electricităţii urcase către o rată anuală de 25 la sută. A fost motivul pentru care, timp de opt luni, BNR nu s-a atins de rata de politică monetară. Un ajutor substanţial pentru creşterea economică.
În august 2021, cu creşteri de preţuri peste dublul ratei optime anuale la pâine, la apă, canal şi salubritate, la servicii poştale şi cu salturi semnificative la ulei şi la combustibil, rata pe 12 luni a urcat la peste 5 la sută. În septembrie i s-a mai adăugat un punct procentual. În octombrie, vântul “de afară“ sufla deja mai tare, gazele s-au mai scumpit cu încă 20 de procente într-o singură lună, urcând la 40 la sută, cartofii au urcat cu 18 la sută, iar uleiul cu 26 la sută, ceea ce a determinat Banca Naţională să urce dobânda cu 25 de puncte de bază. Şi cu încă 25 în noiembrie. Tot în noiembrie, o a treia tentativă de dezinflaţie! Anul avea să se încheie cu o rată anuală a inflaţiei de 8,19, la sută.
Două noi creşteri de dobândă decise de BNR, în ianuarie şi februarie 2022, au imprimat o mişcare lentă inflaţiei în primele două luni din anul trecut. După care au urmat trei mari şocuri inflaţioniste, din martie, aprilie şi mai 2021, în noua conjunctură de după declanşarea războiului din Ucraina. La baza acestor şocuri au fost două mari riscuri: geopolitic şi energetic.
Intervenţiile în serie ale BNR, de-a lungul întregului an 2022, efortul neîncetat de a calibra rata dobânzii de politică monetară în aşa fel încât, lună de lună, să contribuie la calmarea inflaţiei şi la evitarea unei recesiuni au schimbat substanţial cursul creşterii preţurilor. Din iulie 2022 şi până în primăvara anului 2023, dinamica preţurilor a fost tot mai lentă. Ceea ce i-a permis BNR ca în două şedinţe de politică monetară din acest an, din februarie şi din aprilie, să nu mai urce dobânda de politică monetară. Pentru că sunt asigurate condiţiile ca prognoza comunicată, privind reducerea inflaţiei la jumătatea acestui an la 9 la sută şi până în decembrie la 7 la sută, să fie îndeplinită.
Vâlva de zilele trecute, incitată de faptul că FMI ar fi infirmat inflaţia BNR şi că în decembrie acest an preţurile nu vor coborî sub 10 la sută, are o singură cauză.
Şi anume: o citire greşită a comunicării făcute de FMI. Care s-a referit la ceea ce numim inflaţie medie, calculată pe 12 luni trecute în raport de 12 luni precedente. Deci la 24 de luni. Pe când, aşa cum este alcătuit tabloul lunar al inflaţiei în Uniunea Europeană, BNR a prognozat inflaţia la 12 luni.
