Societatea românească are nevoie ca de aer de acest reper: intrarea, atunci când vom fi pregătiţi, în Zona Euro. Va fi o cursă dură, cu obiective concrete şi cu termene precise, în care ţara va înainta contra cronometru. Prima linie de sosire fiind, desigur, momentul în care ar urma să intrăm, pentru doi ani, în Mecanismul Cursurilor de Schimb II. Important, acum, este să înţelegem bine prin ce vom trece.
Un avantaj: trei runde electorale una după alta. Două se vor desfăşura în 2019, an de care ne mai despart doar câteva zile, România urmând să preia, la nivelul Uniunii Europene, preşedinţia rotativă. Politicienii se vor confrunta mai întâi, în 2019, pentru a câştiga mai multe locuri în Parlamentul European; iar în toamnă va fi ales preşedintele României. În 2020, bătălia se va da pentru parlamentul ţării. Şi pentru dreptul de a forma guvernul.
Îndrăznesc să cred că vor fi momentele despărţirii politicienilor de dragul lor populism. Căci nu le vor mai fi de folos declaraţiile despre corupţie şi sărăcie, care să eşueze în promisiuni. Ori în acuzaţii. Acum se vor vedea nevoiţi să se bată în programe economice. Excepţiile vor fi puţine.
Economia a fost considerată, în campaniile precedente, un teritoriu arid. Oratorii angajaţi în lupte politice fugeau din calea ei. De teamă să nu devină plictisitori. Sau, şi mai rău, să nu-şi dea pe faţă incompetenţa în materie. Nici electoratul n-a fost obişnuit să fie chemat să arbitreze dispute economice. În general, societatea noastră a avut rareori ocazia să dezbată mari teme economice. Actorii alegerilor din 2019 şi 2020 vor avea însă de adus dovezi că pot să câştige, în timpul mandatului, bătălia pentru euro. Mai mult, va trebui să probeze că ştiu cum să-şi atragă de partea lor producătorii şi consumatorii. Şi că sunt decişi să rezolve lucruri complicate şi complexe prin parteneriate economice.
Corupţia şi sărăcia au fost marile teme ale rundelor electorale de până acum. Au fost teme, dar nu şi obiective. Şi nici un examen nu a urmat vreodată. Nici intern şi nici internaţional. Ni s-a oferit însă o mare şansă. Societatea românească a putut să se convingă, în urma tuturor acestor experienţe, că oricâtă voinţă politică ar fi pusă în joc, oricâtă forţă morală ar fi mobilizată, fără ducerea la bun sfârşit a reformelor structurale nu avem cum să ajungem la mult visata creştere economică sustenabilă. Numai un program economic inteligent, realist, corelat cu un program politic bun, ar putea fi soluţia optimă. Istoria e plină de dovezi. Corupţia nu va fi niciodată lovită fără o reacţie în lanţ: serii de măsuri în scopul creşterii competitivităţii; pentru că doar mai multă competitivitate va fi însoţită de mai multă bunăstare. Promisiunile politice privind o dreaptă şi largă împărţire a pâinii sociale ar putea să încânte o parte a electoratului. Dar cu protecţie socială excesivă, fără stimularea muncii performante, nu vom fi competitivi în Zona Euro.
Un prim program european, cel din 2000, a fost o reuşită: aderarea la Uniunea Europeană în 2007. Un al doilea program, aderarea la euro în anii viitori, ne-ar putea asigura un loc mai bun în topul european al bunăstării. Pornind de la evaluarea corectă şi fără prejudecăţi a stării economiei româneşti. Pentru a lua în sfârşit taurul de coarne făcând ceva concret pentru valorificarea potenţialului economic situat cu mult peste ce a arătat ţara noastră până acum.
Va fi însă nevoie să fie ţinute sub control balanţele macroeconomice. Şi, mai ales, să fie asigurată, în ritm rapid, restructurarea economică. Pentru că nu-i de ajuns un potenţial promiţător. Important, mai cu seamă, este să direcţionăm economia pe o traiectorie ascendentă. Dar aşa ceva nu va fi posibil fără să ne înfrăţim cu rigoarea financiară şi cu restructurarea efectivă. Integrarea în Zona Euro nu va fi posibilă fără racordarea la un sistem competitiv de instituţii şi de structuri performante. Drumul spre euro numai astfel ne va fi deschis.
Atingerea ţintei pe care o avem acum în faţă, integrarea în Zona Euro, cere din partea societăţii româneşti un efort uriaş de restructurare, de eficientizare, de perfecţionare a întregii activităţi economice. Avem nevoie, acum, nu numai de instituţii fundamentate în stil european, ori de legi europene, ci şi, mai cu seamă, de rezultate economice care să ne apropie de ţările europene dezvoltate. Cum vor răspunde politicienii acestor provocări? Dacă vor voturi, vor fi nevoiţi să arate că ştiu mai ales acum, în vremuri în care criza e undeva în urmă, să reacţioneze nu doar la simptome, ci mergând la rădăcini, la cauze. Şi gândind nu de azi pe mâine, ci concentrând politicile şi opţiunile economice într-o perspectivă pe termen lung.
