Cifrele mişcării preţurilor din aprilie, ultima lună pentru care Eurostat a făcut calcule, au aprins din nou spiritele în dezbaterea publică internă. Motivul? România, pentru a patra lună consecutiv, a adunat cea mai mare rată pe 12 luni între cele 27 de ţări din Uniunea Europeană! Am pierdut, la acest capitol, inclusiv competiţia din zona România, Cehia, Polonia şi Ungaria, zonă în care aceste patru ţări din flancul estic au indicatori comparabili din mai multe puncte de vedere.
Agitaţia a început după ce, în decembrie anul trecut, „România ajunsese să fie, după Cehia, a doua ţară cu inflaţia cea mai mare de pe continent”, cum am citit în nenumărate comentarii. Supărarea a devenit însă şi mai mare după bilanţul din ianuarie, când Cehia „a ţâşnit” de pe ultimul loc, depăşind ţări dintre cele mai gradate, între care Germania, Spania, Franţa, Suedia, Irlanda. A fost un şoc, pentru că saltul Cehiei, prin care a ajuns dintr-odată în plutonul din faţă, lângă Danemarca, Italia, Belgia şi Finlanda, a produs o uimire generalizată.
Citirea corectă a cifrelor statistice dezleagă realitatea din spatele lor! Cu doar o lună înainte, în decembrie, Cehia înregistrase cea mai mare rată anualizată a creşterii preţurilor. Or, din decembrie şi până în ianuarie, nimic spectaculos nu s-a petrecut în tabloul preţurilor care să explice saltul Cehiei peste 17 poziţii. Cu atât mai mult cu cât, în ianuarie, rata lunară a Cehiei nu a scăzut, ci…a crescut. A crescut mai mult decât cea a României. Şi mai mult decât cea a Germaniei.
Explicaţia? Un paradox istoric, des întâlnit chiar dacă nu la un nivel atât de spectaculos, pe care statisticienii îl numesc „efect statistic de bază”. Iar cheia pentru ce s-a întâmplat în ianuarie 2024 o găsim dacă analizăm rezultatele obţinute de Cehia în ianuarie 2023. Numai o întoarcere în urmă cu un an ne va ajuta să înţelegem cum a fost posibil ca o ţară să mişte în favoarea sa rata anualizată cu 5 puncte procentuale de la o lună la alta. Şi să schimbe o rată de 7,6 cu una de 2,7 la sută.
Ianuarie 2023 a fost luna fost luna în care Cehia, confruntată cu o inflaţie puternică, a înregistrat o rată lunară rar întâlnită, de 6,6 la sută. O rată ce fusese împinsă atât de sus de scumpirea electricităţii cu 140 la sută într-o singură lună. Şi care, în consecinţă, a împins rata anualizată către o cotă şi mai mare, de 19,1 la sută. Efectul statistic, ce explică „fenomenul ceh”, a fost o excepţie cuplată cu altă excepţie. În decembrie 2022, de pe cea mai înaltă cotă a inflaţiei înregistrate de România, a început dezinflaţia. O etapă nouă, de încetinire a creşterii preţurilor de la o lună la alta, al cărei fir a fost întrerupt în ianuarie 2024.
N-a fost o surpriză! BNR a înţeles fenomenul, l-a explicat, şi a dat asigurări că va dura… doar o lună. Aşa s-a şi întâmplat! Numai că, în ianuarie, „fenomenul ceh” s-a interferat cu revenirea inflaţiei pentru… o lună. În Cehia, în mod excepţional, inflaţia anualizată a scăzut de la 7,6 la 2,7 la sută. În România, în schimb, a urcat de la 7,0 la 7,3 la sută. După care dezinflaţia şi-a reluat cursul.
Să fie clar: am dat o explicaţie, nu am avansat o scuză. Dacă nu ar fi apărut respectivul efect statistic, şi Cehia ar fi rămas cu rata pe 12 luni cea mai mare din UE, nu ar fi intervenit nicio schimbare în cazul României. Pe ultimul loc, ori pe penultimul, rata anualizată este tot atât de incomodă. Iar locul României, în tabloul Eurostat al mişcării preţurilor nu este deloc incomod. Şi ar fi chiar împovărător dacă alţi indicatori nu ar corecta deficitul de imagine produs de rata pe 12 luni.
Am subliniat pe larg, în comentariul de săptămâna trecută, că măsurarea inflaţiei şi a dezinflaţiei nu se face folosind un singur indicator, rata anualizată, ci recurgând la un set întreg de indicatori. Şi că, în ceea ce priveşte dinamica preţurilor, mai relevantă este rata medie, cu un compas de 24 de luni - ultimele 12 luni raportate la 12 luni anterioare. Această rată se lasă mai greu perturbată de întâmplări de felul celor din ianuarie acest an, fiind indicatorul cel mai sintetic al stabilităţii preţurilor. În plus, are avantajul că ia în calcul o perioadă mai lungă, şi deci mai semnificativă. zona euro aluneca deja spre deflaţie. Atunci, flancul estic era cel mai bine poziţionat în cursa preţurilor de consum, competiţie determinantă în măsurarea inflaţiei. Proba fiind clasamentul celor patru ţări cu care ne comparăm de regulă. România a ocupat cea mai bună poziţie, Cehia a doua, Polonia a treia şi Ungaria a patra, cu inflaţia cea mai mare din Uniunea Europeană. Iar dacă analiza priveşte în viitor, semnificative sunt ratele lunare. Pe acest plan, poziţia României este şi mari bună, pentru că de mai multe luni lasă în urmă numeroase ţări din zona euro.
