Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Un top şi mai multe întrebări

Adrian Vasilescu, BNR: Un top şi mai multe întrebări

Autor: Adrian Vasilescu

29.09.2016, 00:05 941

De mai mulţi ani, Eurostat publică – trimestru după trimestru şi an după an –  comunicate ce rezultă din incitante eforturi de ierarhizare a puterilor economice la nivelul Uniunii Europene. Între criteriile luate în seamă nu găsim nici inflaţia, nici cursul de schimb, nici câştigurile din muncă şi nici dobânzile de politică monetară. E limpede din ce motiv: fiindcă aceste valori, relevante pentru economia oricărei ţări, pot fluctua nu doar de la un an la altul, ci şi de la o lună la alta fără să modifice semnificativ topul european al puterilor economice. Sau pe cel global. Dacă dolarul, ca să dau un exemplu, s-a depreciat mai mulţi ani la rând faţă de euro, nu înseamnă că America şi-a pus în joc poziţia de cea mai puternică economie din lume. Mai cu seamă că deprecierea unei monede poate fi şi strategică.

Care sunt însă valorile definitorii? Le redau, în ordinea din tablourile Eurostat, pe acelea care sunt luate în calcul ori de câte ori se fac topuri ale puterilor economice: 1) PIB-ul total din fiecare ţară, în euro; 2) PIB-ul pe locuitor, în euro; 3) punctajul ce exprimă puterea de cumpărare a PIB-ului pe locuitor, în raport cu preţurile generale dintr-o ţară sau alta; 4) puterea de cumpărare pe locuitor, în fiecare ţară, faţă de media puterii de cumpărare în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.  De reţinut că topurile nu se opresc la tabloul general din fiecare ţară, ci cuprind şi detalii care privesc ierarhizarea pe regiuni.

Ce poziţii ocupă România în acest top? Să privim tabloul. Plecând de la PIB-ul nominal total. În 2008, bunăoară, suma era de 139,8 miliarde de euro. Situând România, înainte de criză, pe locul 17 din 28 de ţări din UE. În 2015, PIB-ul a urcat la 160 miliarde de euro. Dar România tot pe locul 17 a rămas.

Şi mai departe? De aici încolo încep problemele. Pentru România. Fiindcă valorile pe locuitor sunt mici, foarte mici. Pentru că şi PIB-ul nominal total e mic pentru o piaţă medie. Zece ţări cu populaţii mai mici decât România au PIB-uri mai mari. Ţara noastră ocupă locul 27, avându-i în urmă doar pe bulgari, în trei poziţii care sunt cele mai relevante: PIB pe locuitor, putere de cumpărare pe locuitor şi puterea de cumpărare pe locuitor raportată la media europeană. PIB-ul nostru pe locuitor, în toate aceste trei poziţii, îl depăşeşte doar pe cel al Bulgariei.

Locul României din coada Europei, în topul puterilor economice, e un fapt ce trezeşte multe întrebări. Am început să  urcăm rapid, din 2000 şi până în 2008 inclusiv, şi firesc ar fi fost să fi lăsat în urmă cel puţin două-trei ţări din jurul nostru şi multe alte ţări din lumea largă. Numai că nici vecinii noştri şi nici alţi competitori nu au bătut pasul pe loc. Noi am urcat, într-adevăr, dar numai în raport cu noi înşine, cei din anii trecuţi. În competiţia europeană suntem doar înaintea bulgarilor. Aşa a fost înainte de criză şi tot aşa este începând din 2011, de când PIB-ul creşte cu viteze dintre cele mai mari din toată Europa.

România are o sumedenie de priorităţi. Toate urgente. Cum ar putea fi ele rezolvate? Căci ar fi o eroare să fie deschise deodată tot atât de multe fronturi pentru a satisface toate aceste priorităţi. Şi n-ar rezulta altceva decât risipă de bani, de timp şi de eforturi pentru prea puţine rezultate. Aşa că nu asta este soluţia. O selecţie a priorităţilor nu mai poate fi evitată.

Fără îndoială, o mare prioritate este încurajarea competiţiei economice. Fiindcă descurajarea concurenţei – o cauză decisivă a rămânerii în urmă a României – ne-a costat şi ne costă scump. Vechile reflexe fac din concurenţă un balaur temut. Atât de temut încât, în condiţiile în care avem o lege a protecţiei concurenţei, avem prea puţină concurenţă. Şi avem prea puţine investiţii. De la Keynes încoace, toţi marii economişti ai lumii au scris că investiţia este plata de astăzi pentru veniturile viitorului. Soluţia pentru problemele României nici nu poate  fi alta decât investiţiile făcute azi pentru ca mâine să poată fi plătite salarii şi pensii mai mari. Şi să avem măcar un nivel decent de bunăstare.

AFACERI DE LA ZERO