Un fior a trecut prin şira spinării Europei. Venise un anunţ echivoc – referendum în Grecia pe 5 iulie, electoratul urmând să fie chemat să spună DA ori NU rămânerii ţării în zona euro… Sau chiar în Uniunea Europeană. Financial Times opina luni-dimineaţă că ieşirea Greciei din zona euro trebuie evitată cu orice preţ.
Luni-seară însă, ceaţa se risipea. Guvernul Greciei a făcut publică întrebarea pentru referendum. Nici vorbă de ieşirea din eurozonă. Întrebarea, lungă şi confuză, vizează măsurile de austeritate cerute de creditorii oficiali: Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană. Premierul Alexis Tsipras le-a cerut concetăţenilor lui să spună „NU“. Scopul fiind declarat pe faţă: „Ca să fim mai bine înarmaţi pentru continuarea negocierilor“.
Mă aflam în Grecia, ca jurnalist, la începutul anilor ’80. Ţara toată era preocupată de admiterea în Uniunea Europeană. Guvernul Greciei juca atunci totul pe o carte: aderarea. Nicio alternativă nu era luată în calcul. Un jurnalist grec mi-a spus: „Dacă nu intrăm acum, dacă ratăm această oportunitate, istoria Greciei se va întoarce în mormânt“… Şi acum? Cu siguranţă că judecata este tot atât de tranşantă: „Dacă ieşim din zona euro, dacă pierdem această oportunitate, istoria Greciei se va întoarce în mormânt”… Ca să fie evitată o atare dramă, temându-se probabil şi de faptul că săritura peste cal a fost mult prea acrobatică, ministrul de finanţe Yanis Varoufakis a pus punctul pe i. El s-a referit marţi la o realitate juridică, aceea că „tratatele europene nu prevăd (pentru nicio ţară) ieşirea din zona euro“ şi a subliniat că o astfel de eventualitate Grecia „n-o va accepta“. Mai mult, a ameninţat forurile europene că se vor întâlni… la tribunal. În faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Va urma votul de duminică. Imprevizibil?! Mai departe, mersul lucrurilor nu-i deloc uşor de prevăzut. De fapt, referendumul pune pe rolul judecăţii electoratului programul de austeritate cerut Greciei de către finanţatorii oficiali. Iar acest program este criticat nu doar de guvernul Greciei, nu doar de demonstranţii de pe străzile Atenei, ci şi de multe voci autorizate şi autoritare în plan global. Bunăoară, laureatul Nobel Paul Krugman, într-un recent editorial publicat în The New York Times, scria: „Dacă adăugăm şi măsurile de austeritate, acestea au fost mai mult decât suficiente pentru a elimina deficitul original şi a-l transforma în surplus. De ce nu s-a întâmplat asta? Pentru că economia elenă s-a prăbuşit, în mare parte, ca rezultat al acestor măsuri de austeritate, care au dus la scăderea veniturilor“… Nu ştiu dacă are dreptate. Mai degrabă, cred că priveşte prea de departe şi astfel peisajul se uniformizează, iar detaliile se pierd.
Pe la începutul crizei, tot în The New York Times, Krugman îşi intitula un comentariu „Prostia cu austeritatea”. Şi nota: „Politicienii germani par hotărâţi să-şi dovedească forţa impunând durere şi suferinţă (prin austeritate – n. a.), iar politicienii din toată lumea le urmează exemplul“. Toate bune… numai că la capitolul venituri, dacă nu se adună sumele scontate, nu pot fi efectuate toate cheltuielile cerute de o strategie nonausteră. Şi, mai cu seamă, nu au cum să fie plătite datoriile. Iar datoria Greciei s-a dus sus de tot, aproape de trei ori peste cota maximă admisă, la 171 la sută în raport cu PIB-ul. Adevărul dureros fiind acela că umbrela bugetară nu se poate deschide prea mult. Mai ales că PIB-ul se menţine… jos, însoţit de niveluri încă scăzute ale producţiei, productivităţii şi competitivităţii.
Guvernul Greciei este astfel nevoit să vadă că actualul tip de fiscalitate şi de adunare a veniturilor nu are cum să rezolve problemele. Motiv care îi determină pe oficialii europeni să ceară schimbări profunde în materie de filozofie bugetară. Deasupra oricărei dezbateri, mai mult sau mai puţin savantă, fiind datoria… care inevitabil trebuie să fie plătită.
