Eveniment

Ajutor pentru refugiaţi: Comisia Europeană sprijină cu 248 de milioane de euro România şi alte 4 ţări pentru primirea refugiaţilor

Ajutor pentru refugiaţi: Comisia Europeană sprijină cu...

Autor: Mediafax

18.05.2022, 17:49 74

Comisia Europeană a decis miercuri să pună 248 milioane de euro la dispoziţia României şi altor 4 state membre care au fost cele mai afectate la începutul războiului şi care găzduiesc un număr mare de refugiaţi.

Decizia urmează evenimentului mondial de strângere de fonduri din 9 aprilie, intitulat „Susţinem Ucraina”, în cadrul căruia Comisia s-a angajat să sprijine, cu până la 400 milioane de euro, refugiaţii care ajung din Ucraina în cele mai afectate state membre.

Polonia, România, Ungaria, Slovacia şi Cehia vor primi această asistenţă de urgenţă din fondurile pentru afaceri interne. Statele membre pot utiliza aceste fonduri pentru a le oferi asistenţă imediată, de exemplu alimente, transport şi cazare temporară, persoanelor care fug din calea războiului şi pentru a-şi spori capacitatea de a gestiona frontierele externe ale UE.

Statele membre vor trebui să se asigure că organizaţiile societăţii civile şi autorităţile locale şi regionale au acces la această finanţare de urgenţă. „Pentru a se asigura că plăţile se efectuează rapid, fără o sarcină administrativă considerabilă, Comisia va elibera fondurile mai degrabă pe baza rezultatelor obţinute, decât pe baza costurilor reale”, arată CE.

Pentru sprijini în continuare nevoile iniţiale de primire pe măsură ce acestea evoluează, Comisia va pune la dispoziţie restul de 152 milioane de euro după ce va obţine acordul autorităţii bugetare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO