♦ Spre comparaţie, Danemarca şi Franţa cheltuiesc 1,8% din PIB, în vreme ce Germania cheltuieşte cu asistenţa socială 0,7% din PIB-ul de 4.500 mld. euro.
Toată lumea spune că România este un stat de asistaţi social şi că PSD are succes în alegeri graţie acestui fapt. Realitatea arată că România cheltuieşte cel mai puţin din statele Uniunii pe asistenţă socială.
Datele Eurostat exclud pensiile, pentru că nu le consideră asistenţă socială şi nici nu sunt, doar Statistica noastră le consideră aşa. Sistemul de pensii este contributiv şi nu are de-a face cu taxele, iar adevăratele plăţi sociale, care sunt aduse din taxe, arată ca în graficul alăturat. Graficul arată că România nu este un stat de asistaţi social şi că majorarea pensiilor nu este decât un echilibru pe care societatea trebuie să îl aducă contribuţiilor sociale, pentru că, în medie, un pensionar român primeşte înapoi doar între 40% şi 50% din banii cu care el a contribuit de-a lungul celor 40 de ani de activitate în muncă. Este, prin urmare, fals când un partid anunţă că majorează pensiile pentru că el este mai deştept ca alţii, pentru că pensiile sunt ceea ce oamenii acumulează de-a lungul vieţii lor. De aceea în ţări mai bogate ca România a apărut sistemul privat de pensii şi acum e şi la noi. Partea mai puţin ştiută pe care cei care administrează banii din pensii private nu o arată este că poţi pierde tot dacă apare un tip care fuge cu banii.
Statul nu are nicio obligaţie să garanteze o investiţie privată, are obligaţia, formală, de a garanta ceea ce se cheamă „bunăstare”. De aceea partidele se laudă că măresc pensiile, salariile minime şi altele, pentru că majoritatea nu ştie să facă diferenţa între taxe şi contribuţii. Partidele se laudă că vor majora pensii, salarii - 1.000 de euro pe lună pentru un pensionar, spune PSD. De ce atunci PSD a pierdut, în mod cumplit, alegerile, dacă este un partid al celor săraci? Unde este bunăstarea care trebuia să-i ţină la putere 1.000 de ani? Răspunsul este în graficul de alături.
