Eveniment

Alertă cu bombă într-un centru comercial din Constanţa. Mall-ul a fost evacuat

Alertă cu bombă într-un centru comercial din...

Autor: Cosmin Pirv

14.08.2022, 18:10 1580

O ameninţare cu bombă a fost înregistrată duminică după-amiaza în Constanţa. Aceasta vizează un centru comercial din oraş.

Potrivit IPJ Constanţa, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 112, de un bărbat, cu privire la faptul că, în incinta unul complex comercial din municipiul Constanţa, ar exista o bombă.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, pentru asigurarea perimetrului de siguranţă, specialişti pirotehnişti ai Serviciului Român de Informaţii şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, pentru efectuarea verificărilor specifice din domeniul de competenţă, precum şi echipaje de pompieri.

Toată zona, inclusiv complexul comercial, a fost evacuată de forţele de ordine.

Persoana care a apelat 112 a fost identificată şi depistată în Constanţa. Bărbatul va fi dus la sediul poliţiei pentru stabilirea situaţiei de fapt.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO