Eveniment

Alexandru Rafila despre lupta cu pandemia în România: Ne îndreptăm spre ratarea tuturor ţintelor legate de acoperirea vaccinală

Alexandru Rafila despre lupta cu pandemia în România: Ne îndreptăm spre ratarea tuturor ţintelor legate de acoperirea vaccinală

Autor: Andreea Tobias

22.07.2021, 10:20 345

Valul patru de Covid-19 va aduce cazuri grave şi decese în România, declară Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, deputat PSD. El vorbeşte despre un eşec al campaniei de vaccinare.

Alexandru Rafila atrage atenţia, la RFI, că obiectivele din campania de vaccinare anti-Covid vor fi ratate în acest an, în România: „În mod evident, ne îndreptăm, cel puţin în cursul acestui an, spre ratarea tuturor ţintelor legate de acoperirea vaccinală, pentru că toată lumea spera să vaccinăm 10 milioane de persoane, măcar la începutul toamnei, dacă era să fim rezonabili. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, iar lumea, în mod evident, fie nu a fost convinsă, fie a fost demobilizată să se vaccineze, prin anumite tipuri de mesaje care au fost transmise în această perioadă, în care situaţia din România a fost prezentată ca un mare succes, în condiţiile în care în mod evident discutăm de penultimul loc din UE ca şi număr de doze administrat la 100 de locuitori. Deci este clar că este un insucces şi acest insucces a fost generat şi de diverse declaraţii care au făcut referire la numărul de cazuri, care era singurul element important, nu şi la acoperirea vaccinală".

Reprezentantul României la OMS crede că valul patru va aduce cazuri grave şi decese în ţară: „E foarte greu să spun cum va arăta, dar în mod evident, el nu ne va ocoli. Vedem că acest număr de reproducere care a devenit şi în România supraunitar, de circa o săptămână, va duce la creşterea numărului de cazuri (...). În multe ţări în care există recrudescenţa pandemiei, trecerea de la câteva sute de cazuri pe zi la câteva mii de cazuri pe zi se produce într-un timp foarte scurt, de două-trei săptămâni, s-a întâmplat în Grecia, în Olanda. Or eu am auzit-o pe doamna ministru că dânsa e pregătită, că de la sfârşitul valului trei pregăteşte intervenţia sau reacţia în cazul valului patru. Sper să fie şi adevărat, pentru că valul patru dacă va veni, va duce în România unde acoperirea vaccinală este scăzută şi la apariţia de cazuri grave şi la înregistrarea de decese, pentru că una este să apară un număr de cazuri într-o ţară unde populaţia este vaccinată în proporţie de 70% şi altceva este să apară acelaşi număr de cazuri într-o ţară în care populaţia este vaccinată doar în proporţie de 30%, pentru că atunci, proporţia de cazuri grave şi de decese va fi mult mai mare în ţara unde există doar această acoperire vaccinală de 30% şi noi ne găsim într-o astfel de situaţie".

AFACERI DE LA ZERO