• Leu / EUR4.9126
  • Leu / GBP5.6911
  • Leu / USD4.6804
Eveniment

Alina Timofti, partener NNDKP consultanţă fiscală: Nu ne aşteptăm la modificări de taxe în 2020, dar ne aşteptăm la controale fiscale mai agresive. Statul trebuie să acopere gaura bugetară cumva

ZF/NNDKP Cum administrăm riscurile fiscale şi (macro) economice în 2020?

Alina Timofti, partener NNDKP consultanţă fiscală: Nu ne aşteptăm la modificări de taxe în 2020, dar ne aşteptăm la controale fiscale mai agresive. Statul trebuie să acopere gaura bugetară cumva

Autor: Răzvan Botea

19.02.2020, 11:55 336

În condiţiile în care deficitul bugetar a crescut în 2019 şi 2020 cu mult peste limta de 3% stabilită la nivel european, statul român are nevoie de creşterea veniturilor din colectare. Având în vedere că 2020 este an cu două runde de alegeri electorale, guvernul nu va modifica taxele sau nivelu taxelor, însă controalele fiscale s-au înteţit atât ca frecvenţă, cât şi ca tensiune în desfăşurarea lor, iar această tendinţă va continua, a spus Alina Timofti, partener NNDKP consultanţă fiscală, în cadrul evenimentului ZF/NNDKP Legal&Tax Cluj-Napoca.

„Ne aşteptăm la o serie de trenduri pe care le intuim deja. Ţinta de deficit bugetar este depăşită, suntem la 3,8%, iar acest deficit ori îl corectezi ori îl acoperi, iar corecţia poate fi dură. În acest an electoral nu ne aşteptăm că autorităţile să facă corecţii pe curs, dar ne aşteptăm că autorităţile să încerce să adune mai mulţi bani. Ne aşteptăm că taxele să nu fie mărite, dar cu certitudine se vor înteţi controalele”, a spus ea.

Alina Timofti a mai spus că deja s-a observat la nivelul contribuabililor o creştere a frecvenţei controalelor fiscale, precum şi a intensităţii lor, din septembrie-octombrie încoace.

„Am văzut o încetinire a verificărilor fiscale în practică şi cele în desfăşurare s-au desfăşurat foarte lent. Din septembrie-octombrie anul trecut am sesizat o reluare a controalelor fiscale şi o creştere a tensiunilor în desfăşurarea lor. Ne aşteptăm la înteţirea controalelor fiscale, dar în acelaşi timp am observat o tensiune crescută în desfăşurare. Dacă până la un  anumit moment pentru o speţă tehnică ne puneam la masă şi încercăm să înţelegem aspectele specifice ale fiecărei speţe, în ultimele luni am constat că aceste speţe vin rezolvate în avans – autorităţile vin cu o opinie deja făcută.”

Ce a mai spus Alina Timofti:

Noi nu ne aşteptăm la modificări masive în anul 2020. Dacă vorbim de modificări, nu vorbim de modificări clasice – de cod, de cod de procedura, spre sfârşitul anului,  inclusiv în ianuarie şi februarie. Suntem într-un an electoral cu două runde de alegeri şi nu ne aşteptăm cel puţin până ne vom clarifica cu parlamentarele.

Ne vin nişte modificări care sunt cumva impuse că urmare a apartanentei la UE şi mă refer cu precădere la directivele europene care trebuie implementate. Pentru 2020 avem două pachete mari. Dac-6 – directiva intermediarilor – prin ea ne vine o obligaţie de raportare către autorităţile fiscale  a oricărei tranzacţii transfrontaliere în care dumneavoastră va găsiţi şi poate fi considerată că are potenţial de planificare fiscală. Pe baza acestei directive, care este deja transpusă în legislată românească, dar fără norme, fiecare dintre noi care ne găsim în această situaţie trebuie să raportăm detaliile tranzacţiei către autoritatea fiscală.

Uniunea europeană vrea o baza comună de informaţii cu privire la genul acesta de tranzacţii. Această este  una dintre noutăţile primordiale ale 2020 şi nu ne-am fi îngrijorat, însă vine la pachet şi cu nişte amenzi.

Aşa cum din păcate ne-am obişnuit, România a abordat o soluţie copy-paşte – nu avem diferenţe majore faţă de textul de baza al directivei şi nu aveam în acest moment ghidul. Practic va veni către dumneavoastră o modificare administativa care va produce ceva deranj.

Mai avem pachetul în materie de TVA – remedii rapide – schimbări pe care nu ni le-am dorit şi nu le-am gândit că şi parte a politicii fiscale, vin din apartenenţa la UE.

În momentul în care se ajunge în instanţa cu un litigiu rezolvarea înseamnă de la 2-3 ani în sus. Dacă vine controlul cu decizia de impunere, da, avem argumente să recuperăm banii, dar acestea se materializează după 2-3 ani după ce am plătit banii.

Dacă alegerile se vor desfăşura în iunie, eu mă aştept la ceva modificări de taxe în a două jumătate a anului, dacă nu, nu vom asista în 2020, dar în 2021 e greu de zis.

Nu ne luptăm cu nivelul fiscalităţii în România, ci cu modul de aplicare al organelor de control – România are o fiscalitate prietenoasă, însă o problema cu aplicarea legislaţiei fiscale în practică.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9126
Diferență: -0,1646
Ieri: 4.9207
Azi: 4.6804
Diferență: 0,1669
Ieri: 4.6726
Azi: 5.6911
Diferență: -0,467
Ieri: 5.7178
Azi: 4.9667
Diferență: -0,4729
Ieri: 4.9903