Eveniment

Alro a avut în primele nouă luni un profit net de 145 milioane lei

Alro a avut în primele nouă luni un profit net de 145...

Autor: Alina Oprea

16.11.2015, 00:03 143

Cifra de afaceri a companiei a fost de 1,77 miliarde de lei, în creştere cu 23% faţă de valoarea de 1,44 miliarde de lei din primele nouă luni din 2014, se arată într-un comunicat al companiei. Alro a avut o producţie de aluminiu primar de 203.100 tone, de la 194.300 tone în primele nouă luni din 2014, în timp ce producţia de aluminiu procesat a fost de 59.800 tone, de la 59.200 tone.

"Creşterea calitativă a mixului de produse vândute ne-a ajutat să ne îmbunătăţim marjele şi să fim profitabili operaţional, în condiţiile în care piaţa aluminiului este în continuă scădere. În plus, reducerea schemei de sprijin pentru sectorul energiei regenerabile a avut un impact pozitiv asupra activităţii noastre, eliminând distorsiunile cu care s-a confruntat industria noastră şi permiţându-ne să concurăm de pe poziţii egale cu alte companii din interiorul sau din exteriorul Uniunii Europene", a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.

Dacă în primele nouă luni ale anului 2014 cotaţia medie a aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra (LME) a fost de 1.833 de dolari pe tonă, anul acesta aluminiul a înregistrat o scădere, atingând un nivel mediu de 1.717 dolari pe tonă, în primele nouă luni ale lui 2015 şi ajungând, în august, la un minim al perioadei, situat puţin sub 1.500 de dolari pe tonă.

"În acest context internaţional dificil, Alro a continuat strategia sa de extindere a producţiei şi a vânzărilor de aluminiu cu valoare adăugată mare şi foarte mare, la care se adaugă investiţiile pentru creşterea eficienţei operaţiunilor şi pentru reducerea consumurilor specifice", se arată în comunicatul companiei.

În condiţiile creşterii vânzărilor, Alro a înregistrat un cost al bunurilor vândute de 1,45 miliarde de lei, în primele nouă luni ale acestui an, de la 1,34 miliarde de lei în perioada similară a lui 2014.

La rândul lor, vânzările cantitative de aluminiu primar au crescut cu 3% (+3.000 de tone) faţă de primele nouă luni din 2014, în timp ce vânzările de aluminiu procesat, au avut un uşor avans, de 1% (+800 de tone), în perioada analizată.

Veniturile din vânzări au crescut cu 23% în primele nouă luni ale acestui an, faţă de perioada similară a lui 2014, datorită strategiei Alro de promovare a vânzărilor de produse cu valoare adăugată mare, atât pentru sectorul primar, cât şi pentru sectorul procesat, dar şi aprecierii dolarului american.

În acest context, Alro a înregistrat o creştere a marjei brute la 18%, în primele nouă luni ale lui 2015, faţă de 7%, în 2014. De asemenea, profitul operaţional a crescut de la 15,6 milioane de lei, în perioada ianuarie – septembrie 2014, la 218 milioane de lei, în primele nouă luni din 2015.

"Compania va continua programul de modernizare şi de creştere a eficienţei operaţiunilor, cu accent pe mărirea capacităţii de reciclare şi pe continuarea extinderii portofoliului de produse", mai anunţă compania.

Alro este o subsidiară a Vimetco, un producător de aluminiu global, cu operaţiuni în România, China şi Sierra Leone, fiind listată la Bursa de Valori de la Londra. Alro este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.

Principala piaţă de desfacere pentru produsele Alro este Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România), dar compania exportă şi în SUA şi Asia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO