Eveniment

Altadis, interesat de SNTR?

09.06.2003, 00:00 51



Grupul hispano-francez Altadis, al treilea mare producator de tigarete din Europa si cel mai mare fabricant de trabucuri din lume, si-a exprimat recent interesul pentru a participa la privatizarile din industria tutunului din Italia, Turcia, Romania si Serbia, relateaza publicatia spaniola Expansion. Compania, al carei portofoliu include marcile de tigarete Gauloises Blondes, Gitanes si Ducados, a obtinut vineri acordul pentru o linie de credit in valoare de 2,4 miliarde de euro, suma fiind destinata finantarii viitoarelor achizitii. Potrivit presei internationale, Altadis va aloca din valoarea totala a creditului circa 1,3 miliarde de euro pentru preluarea unui pachet de 80% din actiunile distribuitorului national de tigarete din Maroc, Regie des Tabacs Marocains. In Romania, Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului detine un pachet reprezentand 57,4% din capitalul social al Societatii Nationale Tutunul Romanesc (SNTR), restul actiunilor fiind detinute de grupul Interagro. Presedintele Interagro, Ioan Niculae, a declarat in luna aprilie ca va incerca sa vanda actiunile SNTR impreuna cu pachetul majoritar detinut de stat. Niculae a afirmat insa ca nu stie nimic despre vreun demers al Altadis. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO