Eveniment

Amenzi de peste 50.000 de lei la un spital din Alba, după ce 6 cadre medicale au luat Covid-19

Amenzi de peste 50.000 de lei la un spital din Alba,...

Autor: Andreea Tobias

23.05.2020, 14:15 171

Un spital din judeţul Alba a primit amenzi de peste 50.000 de lei, după ce 6 cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus. Autorităţile au găsit nereguli în cardiologie şi camera de gardă.

Potrivit DSP Alba, 6 cadre medicale de la un spital au fost depistate pozitiv cu noul Covid-19. Au început imediat mai multe anchete, iar DSP anunţat că personalul medical şi pacienţii vor fi testaţi.

Până acum s-au făcut peste 150 de teste.

Reprezentanţii DSP au refuzat să spună despre ce spital este vorba.

Surse locale spun că infecţia a venit de la un pacient suspect. Întrebaţi despre acest aspect, cei de la DSP au spus că în spital au existat pacienţi suspecţi, transferaţi ulterior la spitale Covid.

Sâmbătă s-a făcut un control sanitar la spitalul respectiv şi s-au dat 4 amenzi în valoare totală de 52.400 lei. A fost amendat spitalul în sine, dar şi personal medical.

„Deficienţele constatate în urma controlului se referă la nerespectarea circuitelor funcţionale pentru Covid-19, a spaţiilor de echipare, dezechipare şi decontaminare a personalului, colectare şi depozitare necorespunzătoare a deşeurilor medicale, precum şi nerespectarea procedurilor generale de curăţenie şi dezinfecţie în unitatea sanitară”, au stransmis reprezentanţii DSP Alba.

Nereguli s-au găsit în camera de garda şi la cardiologie. Totodată, cardiologia nu va funcţiona până la dezinfectare totală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO