• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Eveniment

Amenzi pe bandă rulantă în ultimele 24 de ore: Peste 1.000 de sancţiuni s-au acordat pentru nerespectarea regulilor

Amenzi pe bandă rulantă în ultimele 24 de ore: Peste 1.000 de sancţiuni s-au acordat pentru nerespectarea regulilor

Autor: Laura Buciu

23.07.2020, 12:21 123

Peste 1.000 de sancţiuni au fost date, în ultimele 24 de ore, românilor, precum şi firmelor care nu au respectat normele sanitare şi de distanţare în contextul epidemic, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI). 

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale au verificat, miercuri, 2.386 de operatori economici şi 10.402 persoane.

Au fost date 1.009 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 188.005 lei, potrivit MAI.

Cele mai multe sancţiuni, 678 dintre ele, cu o valoare totală de 69.650 de lei, au fost date pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. Au mai fost aplicate 22 de sancţiuni operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, în valoare de 16.700 lei, 16 sancţiuni celor care au participat la activităţi în spaţiul public sau privat închis, pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, în valoare de 4.450 de lei. De asemenea, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.650 de lei, pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ, alimentaţie publică şi alte servicii (terase, săli de sport etc.);

În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost aplicate 274 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 87.555 de lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991.

La controale au participat 4.651 de poliţişti, 1.918 jandarmi, 776 poliţişti de frontieră, 162 cadre ISU, 28 cadre IGAV, 1.522 poliţişti locali, 72 de reprezentanţi din cadrul ANSVSA, 16 inspectori ANPC, 29 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 49 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 23 de oficiali din cadrul Ministerului Transporturilor şi 8 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

MAI informează şi că la linia telefonică TELVERDE (0800800165), care funcţionează din 14 iulie, şi este dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19, miercuri au fost primite 66 de apeluri telefonice, sesizările fiind direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a 19 judeţe, unde au fost semnalate în special nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării sociale.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246