• Leu / EUR4.9454
  • Leu / GBP5.7743
  • Leu / USD4.8344
Eveniment

ANAF ar putea fi obligată să consilieze contribuabilii pentru soluţionarea problemelor

ANAF ar putea fi obligată să consilieze contribuabilii pentru soluţionarea problemelor

Autor: Cătălina Mănoiu

29.06.2016, 18:05 4069

“Organele fiscale au obligaţia ca, de la derularea inspecţiei fiscale şi până la aplicarea sancţiunii, să consilieze contribuabilii în vederea remedierii aspectelor neconforme”, potrivit proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedură fiscală, depus de senatorul PNL Traian Igaş.

Realizarea consilierii ar urma să fie consemnată într-un proces-verbal care face referire la aspectele neconforme şi se stabilesc termenele de remediere. Controlul se reia într-un interval de timp ce nu poate fi mai mic de 10 zile, potrivit proiectului de lege.

Sancţiunile şi oricare alte dispoziţii obligatorii înscrise în actul de control sunt nule de drept, dacă s-au dispus fără termenul de remediere, mai prevede iniţiativa legislativă depusă de Igaş.

De la procedura consilierii sunt exceptate organele fiscale care, prin efectul legii, pot efectua un control inopinat, connform articolului sau când sunt sesizate sau se autosesizează/constată fapte flagrante, potrivit sursei citate.

Traian Igaş susţine în expunerea de motive că “ceea ce se întâmplă acum cu controalele ANAF constituie o problemă de abordare care ţine de secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea”, afirmând că organele fiscaale ar trebui să urmeze principiul preventiv, nu pe cel punitiv.

"Având în vedere faptul că atât Codul fiscal, cât şi Codul de procedură fiscală se modifică de la o zi la alta, politicile fiscale neavând predictibilitate pentru a putea înlătura riscurile fiscale, Agenţia Naţioală de Administrare Fiscală trebuie să aibă o abordare mai modernă, să implementeze metode moderne pentru efectuarea controlului fiscal, să aibă un rol mai puţin punitiv în viaţa cetăţii, şi mai ales un rol pozitiv, stimulativ şi preventiv”, susţine liberalul în expunerea de motive.

Traian Igaş susţine că o companie nu trebuie închisă pentru că impactul acestui demers se răsfrânge atât asupra salariaţilor care îşi pierd locurile de muncă, cât şi asupra volumului de taxe şi impozite care ajung la bugetul de stat.

Senatul este prima cameră sesizată.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9454
Diferență: 0,0101
Ieri: 4.9449
Azi: 4.8344
Diferență: 0,5324
Ieri: 4.8088
Azi: 5.7743
Diferență: -0,1763
Ieri: 5.7845
Azi: 4.9860
Diferență: 0,1808
Ieri: 4.9770