Eveniment

ANAF calcă pedala de acceleraţie: În primul semestru al anului, instituţia a încasat 179,9 mld lei, faţă de un program de 167,7 mld. lei

ANAF calcă pedala de acceleraţie: În primul semestru...

Autor: Dorin Oancea

08.08.2022, 15:31 69

În primul semestru al anului, ANAF a încasat 179,9 miliarde lei, faţă de un program de 167,7 miliarde lei, anunţă instituţia, care a publicat un raport de activitate pentru primele şase luni ale anului. 

Faţă de semestrul I din 2021, încasările sunt mai mari cu 33,7 miliarde lei.

În perioada ianuarie iunie 2022 ANAF a continuat acţiunile dedicate măsurilor de colectare a veniturilor bugetare, acţiuni întreprinse de unităţile fiscale teritoriale pentru creşterea gradului de conformare voluntară la plată şi pentru colectarea
creanţelor bugetare Faţă de semestrul I 2021 s-a înregistrat o creştere a conformării voluntare la plată cu 1,4 puncte procentuale (de la 85,5 în sem I 2021 la 86,9 în sem I 2022.

Prin activitatea de executare silită s-au încasat 6,729 miliarde lei cu 48,3% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021

În semestrul I 2022 a fost încasată suma totală de 90,8 milioane lei, cu 18,8% mai mare faţă de semestrul I 2021 din care 75,9 milioane lei din activitatea de executare silită, respectiv 14,9 milioane lei din activitatea de valorificare a bunurilor
intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

Rezultatele din activitatea de executare silită în cazul sentinţelor penale şi civile aferente semestrului I 2022 sunt reprezentate de instituirea unui număr de 319 măsuri asigurătorii din dispoziţia organului de urmărire penală şi/sau a instanţelor
judecătoreşti, constând în popriri asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti şi asupra sumelor datorate debitorilor de către terţi, precum şi sechestre asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile. Au mai fost înfiinţate un număr de 1.425 popriri
asupra sumelor datorate debitorilor de către terţi, au fost sechestrate un număr de 667 bunurimobile şi 596 bunuri imobile şi s-au organizat 516 licitaţii, cu 10,5% mai multe faţă de semestrul I 2021 pentru un număr de 353 bunuri sechestrate, din
care 85 bunuri mobile şi 268 bunuri imobile, fiind adjudecate 149 bunuri mobile şi imobile, cu 17,3% mai multe faţă de semestrul I 2021.

Valoarea de adjudecare a bunurilor imobile licitate, rezultată din activitatea de executare silită cazuri speciale este de 17,3 mil lei, cu 300,6% mai mare faţă de semestrul I 2021.

Din activitatea de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului în semestrul I 2022 a fost încasată suma de 14,9 mil lei din care suma de 9,3 mil lei provine din activitatea de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, prin confiscare dispusă în materie penală, iar suma de 5,6 mil lei provine din activitatea de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, în materie civilă.

Inspecţia fiscală a efectuat în primul semestru 18.108 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice, din care 13.107 la contribuabili persoane juridice şi 5.001 la contribuabili persoane fizice). Au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală 1,526 miliarde lei, din care 1 ,417 miliarde lei la contribuabili persoane juridice şi 108,6 milioane lei la contribuabili persoane fizice).

Au fost înaintate organelor de urmărire penală un număr de 126 sesizări, pentru un prejudiciu total de 154,1 mil lei.

Pe linia descoperirii şi combaterii evaziunii fiscale în semestrul I 2022 inspectorii antifraudă au cuantificat implicaţii fiscale reprezentând TVA, impozite contribuţii sociale şi de sănătate alte creanţe în sumă totală de 422,6 mil lei (din care 50% reprezintă
TVA). Totodată au fost înaintate organelor de urmărire penală 101 acte de sesizare pentru prejudicii în sumă totală de 333,2 mil lei.

Au fost efectuate activităţi specifice verificărilor situaţiei fiscale personale la un număr de 317 persoane fizice şi au fost finalizate 98 acţiuni de verificare a situaţiei fiscale personale. Prin cele 59 decizii de impunere emise, au fost stabilite creanţe fiscale în sumă totală de 22,1 mil lei, cu 25,5 pp mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO