Eveniment

ANAF promite amnistia fiscală către populaţia şi firmele care îşi achită datoriile

ANAF promite amnistia fiscală către populaţia şi firmele care îşi achită datoriile

Autor: Marius Radu - Mediafax

09.10.2011, 16:39 2903

ANAF va transmite până vineri, 15 octombrie, scrisori către populaţie şi firme prin care va anunţa că penalităţile vor fi şterse dacă datoriile şi dobânzile de întârziere către bugetul de stat vor fi achitate până la finele anului, potrivit unui ordin emis de Ministerul Finanţelor Publice.

Notificările vor fi trimise contribuabililor care înregistrau restanţe la bugetul statului la 31 august 2011.

Statul va anula penalităţile de întârziere, precum şi jumătate din majorările de întârziere aferente acestor obligaţii fiscale principale, dacă principalul şi dobânzile aferente acestora sunt stinse prin plată sau compensate până la finele anului.

Pentru contribuabilii care vor achita datoriile principale până la jumătatea anului viitor, se va aplica o reducere de 50% a penalităţilor de întârziere, precum şi o diminuare cu 25% a majorărilor de întârziere.

Persoanele care nu au fost notificate privind posibilitatea ştergerii datoriilor se pot adresa organelor fiscale pentru clarificarea situaţiei.

Facilităţile prevăzute nu se acordă pentru obligaţiile fiscale stinse prin poprire sau prin sume încasate din valorificarea bunurilor sechestrate.

Obligaţiile fiscale pentru care se pot acorda facilităţi fiscale sunt cele administrate de ANAF, precum contribuţii sociale, impozite şi TVA.

Majorările de întârziere pentru care se acordă facilităţile menţionate sunt cele datorate pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 iunie 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO