Eveniment

Analiştii prevestesc dobânzi mai mari şi întărirea leului din cauza ameninţării inflaţiei

Analiştii prevestesc dobânzi mai mari şi întărirea leului din cauza ameninţării inflaţiei

Autor: Voican Razvan

28.02.2011, 23:59 72

Creşterile de preţuri înregistrate de la începutul anului şiriscul unor scumpiri suplimentare ar putea antrena reacţii dinpartea BNR atât prin majorarea treptată a dobânzilor de pe piaţamonetară, cât şi prin întărirea leului.

"Este din ce în ce mai probabil că ţinta de inflaţie pentru anulacesta va fi ratată (3% plus/minus un punct procentual), fiindameninţată şi ţinta pentru 2012 (tot de 3%), iar în acest contextprobabil că banca centrală va înăspri progresiv condiţiile delichiditate de pe piaţa monetară", scriu analiştii ING Bank într-unraport dedicat problemei inflaţiei.

În viziunea lor, perspectiva dobânzilor ROBOR la trei luni - unindicator important pentru costul creditelor în lei - s-ar puteainversa spectaculos pe parcursul anului: în locul unei scăderianticipate iniţial de la 5,5% în trimestrul I, la 5,3% în T4, noulscenariu prevede o creştere de 6% în T1 până la aproape 7% în T4,în condiţiile în care dobânda-cheie a BNR ar urma să stea îngheţatăla nivelul actual de 6,25% pe an. Implicit, ING anticipeazăaprecierea leului până la un curs de 4,20 lei/euro la sfârşitul lui2011, respectiv 4,05 lei/euro în 2012. În acelaşi timp analiştiiErste/BCR nu găsesc altă explicaţie pentru întărirea vizibilă aleului din ultimele zile decât posibile intervenţii indirecte aleBNR, făcute din teama că inflaţia ar putea rămâne prea ridicată.Ieri, cursul calculat de BNR a rămas sub pragul de 4,22 lei/euro,însă la Banca Centrală Europeană, care culege datele mai târziu, aieşit un curs chiar de 4,2057 lei/euro.

"Incertitudinea geopolitică a fost în mod evident contracaratăde speculaţiile privind o schimbare de direcţie din partea BNR.Banca centrală ar putea favoriza o întărire a leului ca reacţie lapresiunile inflaţioniste, alimentate suplimentar de recentacreştere a preţului petrolului", scrie într-un raport RainerSinger, şeful departamentului de cercetare pe regiune din ErsteGroup.

BCR notează că în ultimele şapte luni preţul carburanţilor acrescut cu 10%, iar cel al alimentelor cu 7% (conform statisticiloroficiale), remarcând că "nu este puţin lucru având în vedere căaceste două categorii de mărfuri cumulează o pondere de 45% încoşul pe baza căruia este calculat indicele preţurilor deconsum".

Erste/BCR vede euro la 4,1 lei în decembrie.

Pe de altă parte, Dan Bucşa, şeful departamentului cercetare dinBancpost, crede că euro ar putea sări înapoi la 4,25 lei sau chiarmai sus dacă cifrele privind evoluţia economiei în T2 vor dezamăgiîn raport cu aşteptările pieţei legate de încheierea recesiunii înT1. Acelaşi efect s-ar produce pe termen mai lung dacă ritmulrevenirii economice se dovedeşte prea lent: FMI prognozează ocreştere a PIB de 3,5% în 2012, în timp ce Bancpost nu vede posibilmai mult de 1,5% pe datele disponibile.

Cât priveşte dobânzile de pe piaţa monetară, Bucşa crede căacestea ar putea rămâne deasupra pragului de 5% pentru maturităţilemai mari de trei luni dacă cea mai mare parte a intrărilor devalută va veni tot de la instituţiile financiare internaţionale şinu de la investitori privaţi.

Taboul actual apare însă contradictoriu: pe de-o parte, BNR arfavoriza întărirea leului, însă ieri a injectat pe piaţălichidităţi de 2,18 mld. lei la dobânda de 6,25% în primaoperaţiune repo (cash contra titluri de stat) realizată în ultimulan. Pentru a treia zi la rând dobânda interbancară pe o zi staţionala peste 6%, urcând dimineaţă chiar la 6,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO