• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.5053
  • Leu / USD4.2327
Eveniment

Anchetă a Poliţiei Sibiu în cazul fostului şef al Sibex, care ar fi fugit cu banii unor clienţi

Anchetă a Poliţiei Sibiu în cazul fostului şef al Sibex, care ar fi fugit cu banii unor clienţi

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, joi dimineaţă, corespondentului MEDIAFAX că Poliţia s-a autosesizat în acest caz în urma informaţiilor apărute în presă.

"În urma informaţiilor apărute în mass-media referitoare la fostul preşedinte al Bursei Sibiu, Inspectoratul Judeţean de Poliţie s-a autosesizat în acest caz, fiind începute verificări", a declarat Luciana Balteş.

Ea a precizat că până la acest moment la Poliţia Sibiu nu a fost depusă nicio sesizare referitoare la Cristian Sima, nici din partea familiei acestuia, legată de dispariţie, nici din partea altei persoane.

"Nu avem niciun fel de plângere legată de Cristian Sima, autosesizându-ne pe baza informaţiilor apărute în presă", a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.

Cristian Sima, revocat miercuri din funcţiile de preşedinte CA şi director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat de lunea trecută şi, potrivit unor zvonuri din piaţa de capital, ar fi dispărut cu banii unor clienţi care tranzacţionau pe pieţe externe printr-o firmă deţinută de el.

Surse din piaţa de capital au declarat pentru MEDIAFAX că Sima a transmis la 1 octombrie un email unui director de la bursa din Sibiu în care scria că i-au fost furate laptopul, telefonul, actele şi cardul bancar şi cerea blocarea acestora.

Angajaţii Sibex au încercat de mai multe ori, fără succes, să îl contacteze pe Sima. La casa pe care Sima o are în Elveţia, postul telefonic este suspendat, au menţionat sursele.

În piaţa de capital au apărut zvonuri potrivit cărora Sima ar fi dispărut din ţară cu banii clienţilor unei firme pe care o deţine şi prin care tranzacţiona pe pieţele externe.

Firma WBS Holding înregistrată în Insulele Virgine Britanice, prin care clienţii lui Sima ar fi tranzacţionat pe pieţele externe, nu este înregistrată la CNVM, astfel că activitatea acesteia nu este supravegheată de Comisie. Sima a fost acţionar la WBS România până anul trecut, când a vândut acţiunile pentru a evita o incompatibilitate cu funcţiile de preşedinte CA şi director general al Sibex.

Potrivit altor surse din piaţa de capital, CNVM va discuta joi dacă va trimite o echipă de control la firma de brokeraj WBS România, care este înregistrată la Comisie şi care intermediază tranzacţii pe bursele de la Sibiu şi Bucureşti.

Sima trebuia să fie prezent la bursa de la Sibiu în această perioadă pentru a participa la controlul periodic pe care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) îl derulează la Sibex. Controlul a fost anunţat în ultima săptămână din luna septembrie şi a început luni, pe 1 octombrie.

Contactat de MEDIAFAX, noul preşedinte CA al Sibex, Paul Gabriel Miclăuş, a declarat că revocarea lui Sima din funcţie nu are legătură cu zvonurile apărute în piaţa de capital.

Potrivit lui Miclăuş, Sima a fost înlocuit din funcţie deoarece nu a fost prezent la bursă în timpul controlului efectuat de CNVM.

Dispariţia lui Sima vine şi în contextul în care SIF-urile s-au coalizat pentru a-l revoca pe acesta din funcţiile de conducere deţinute la Sibex şi pentru a-l trage la răspundere.

La finele lunii septembrie, pe piaţa de capital au existat unele zvonuri potrivit cărora Sima ar fi promis unor clienţi ai firmei sale care erau şi acţionari ai Sibex că le va cumpăra prin intermediul Casei de Compensaţie şi a Depozitarului Sibex titlurile deţinute la bursa din Sibiu, iar ulterior va delista operatorul de piaţă. Acest scenariu încălca însă prevederile pieţei de capital.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7607
Diferență: -0,0252
Ieri: 4.7619
Azi: 4.2327
Diferență: 0,0118
Ieri: 4.2322
Azi: 5.5053
Diferență: -0,0309
Ieri: 5.5070
Azi: 4.1761
Diferență: -0,2127
Ieri: 4.1850