• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.5053
  • Leu / USD4.2327
Eveniment

Ancheta anticorupţie de la CFR Călători: au fost emise 81 de mandate de aducere

Ancheta anticorupţie de la CFR Călători: au fost emise 81 de mandate de aducere

Autor: Mihaela Gradinaru - Mediafax

25 oct 2012 912

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, Alina Popescu, a declarat că în acest dosar, în care se fac cercetări de aproximativ un an, sunt vizate infracţiuni de corupţie şi de abuz în serviciu.

Popescu a precizat că sunt 81 de mandate de aducere care vor fi puse în executare joi, persoanele vizate fiind de la regionalele CFR Călători.

Procurorul a mai spus că angajaţii sunt "de la toate nivelurile, pornind de la controlorii de tren şi până la superiorii lor" şi că nu sunt vizaţi directori din Ministerul Transporturilor, ancheta vizând exclusiv structurile CFR Călători.

Potrivit sursei citate, angajaţii CFR Călători suspectaţi în acest dosar sunt de la regionalele Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi şi Craiova.

La rândul său, Biroul de Presă al CFR a precizat, într-un comunicat, că percheziţiile din clădirea Palatului CFR, în care funcţionează şi Ministerul Transporturilor, vizează doar activitatea desfăşurată de angajaţi ai SNTFC CFR Călători, societate care are sediul în aceeaşi clădire, iar în teritoriu se fac verificări în cadrul Sucursalei de Transport Feroviar Călători (STFC) Braşov, nu la Regionala CFR Braşov, care este sucursală teritorială.

În acest caz este vorba despre cercetarea angajaţilor din cadrul SNTFC CFR Călători şi cei ai Sucursalei de Transport Feroviar de Călători Braşov, se mai menţionează în documentul transmis de CFR SA.

Sursa citată a mai precizat că percheziţiile nu vizează activitatea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA şi sucursalele teritoriale ale acesteia.

Descinderi ale anchetatorilor au avut loc, joi dimineaţă, la sediul CFR Călători şi la regionalele CFR Călători din ţară, pentru a fi puse în executare mandate de aducere pentru angajaţi suspectaţi de fapte de corupţie. Aceştia vor fi duşi la audieri la Parchetul Tribunalului Braşov.

Atât controlorii, cât şi cei care făceau supracontrol în trenuri luau bani de la călătorii prinşi fără bilet, după care împărţeau sumele cu superiorii lor, afirmă anchetatorii.

În acest dosar sunt vizaţi peste 100 de angajaţi din CFR Călători, mai spun sursele citate, care precizează că ancheta a pornit de la regionala CFR Braşov.

Directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, a precizat că un controlor câştigă lunar aproximativ 1.300 - 1.500 de lei.

Primele informaţii furnizate de anchetatori arătau că în acest dosar ar fi vizaţi şi directori din Ministerul Transporturilor.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7607
Diferență: -0,0252
Ieri: 4.7619
Azi: 4.2327
Diferență: 0,0118
Ieri: 4.2322
Azi: 5.5053
Diferență: -0,0309
Ieri: 5.5070
Azi: 4.1761
Diferență: -0,2127
Ieri: 4.1850