Eveniment

Anchetă internă la Poliţia Română după dispariţia fostului deputat Sebastian Ghiţă

Anchetă internă la Poliţia Română după dispariţia...

Autor: Gabriela Ghitcuta

22.12.2016, 16:50 3175

"Ministrul afacerilor interne a solicitat, de urgenţă, şefului Poliţiei Române, efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acţionat poliţiştii şi cum s-a derulat cooperarea interinstituţională, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă", se notează în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX, cu referire la măsurile dispuse după dispariţia omului de afaceri Sebastian Ghiţă.

Poliţia Română susţine că s-a solicitat sprijin şi Poliţiei de Frontieră, că au fost făcute verificări la punctele de trecere a graniţei şi că, "până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieşirea din ţară".

Din comunicat reiese că Sebastian Ghiţă se afla sub supravegherea Direcţiei Operaţiuni Speciale(DOS) de luni, 19 decembrie, din dispoziţia DNA Ploieşti, dar, susţine Poliţia Română, ordonanţa procurorilor "nu a presupus un control în trafic sau limitarea libertăţii inculpatului".

Marţi dimineaţă, pe 20 decembrie, poliţiştii au sesizat că Sebastian Ghiţă nu este la casa din Ploieşti şi l-au citat la sediul IPJ Prahova.

"Întrucât, acesta nu s-a prezentat, cf art. art. 215 al. 6 CPP, poliţiştii au informat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la acest aspect, pentru dispunerea de măsuri în consecinţă. (...) Ca urmare a acestor demersuri, la data de 21 decembrie a.c., unitatea de parchet a emis un mandat de aducere pe numele celui în cauză la sediul DNA- Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru a fi pus în executare de către poliţişti", se arată în comunicatul Poliţiei Române.

După verificările făcute la locuinţa lui Sebastian Ghiţă şi în locurile pe care acesta le frecventa au fost întocmite procese verbale, care au fost înaintate către DNA, procurorii de aici transmiţând ulterior un nou mandat de aducere, pe baza acestuia din urmă fiind extinse căutările de către Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră, se mai notează în comunicat.

"Menţionăm că până în acest moment nu a fost emis mandat de arestare preventivă, fapt pentru care, activităţile desfăşurate de către poliţişti nu se circumscriu celor dispuse în cazurile de dare în urmărire a unei persoane. Măsurile privind intensificarea verificărilor la punctele de trecere a frontierei se menţin, în aşa fel încât inculpatul să nu poată părăsi ţara", susţine Poliţia Română.

Reacţia Poliţiei vine după ce surse apropiate anchetei au declarat că Sebastian Ghiţă, fost deputat, ar fi fost pierdut, luni seară, de ofiţerii DOS, pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI.

Sursele citate susţin că poliţiştii care îl supravegheau ar fi spus că acesta conducea cu peste 200 km/h şi ca un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina în care se afla Sebastian Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că cei care efectuau filajul ar fi crezut că doarme, au precizat sursele MEDIAFAX.

Deputatul PNL Cezar Preda, fost membru al Comisiei de control a SRI a declarat joi că Sebastian Ghiţă a fost prezent la o întâlnire organizată de SRI, la care au participat foştii membri ai comisiei, afirmând că acesta a fost "foarte volubil, colegial, colocvial".

"Nu a fost o recepţie. Preşedintele comisiei ne-a sunat, ne-a informat că la sfârşitul mandatului nostru de parlamentari vom avea o întâlnire cu conducerea SRI, pentru a face aşa cum se face bilianţul şi modul în care până la urmă se concretizează colaborarea noastră. Eu m-am conformat, la ora şapte seara m-am dus la locul prevăzut. Acolo erau toţi cei nouă membri ai Comsiei (pentru controlul-n.r.) SRI. (…) A fost şi domnul Sebastian Ghiţă. Am fost în aceeaşi încăpere", a declarat deputatul Preda, la Parlament, întrebat dacă şi fostul deputat Sebastian Ghiţă a participat la "recepţia" organizată de SRI.

Fostul deputat a fost citat miercuri, la ora 12, de procurorii DNA Ploieşti, în dosarul Ponta – Blair în care este acuzat de spălare de bani. Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat, în fata procurorilor ajungând doar avocaţii săi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO